EXCLUSIV. Cursele de cămile, savoarea deșertului! O vizită matinală la Al-Shahaniya, complexul unde dromaderii concurează cu roboți pe post de jockey

Justin Gafiuc 28.11.2022, 14:16
EXCLUSIV. Cursele de cămile, savoarea deșertului! O vizită matinală la Al-Shahaniya, complexul unde dromaderii concurează cu roboți pe post de jockey

E ora 5 dimineața, soarele stă să răsară, iar orizontul roșiatic luminează discret peste Doha și împrejurimile sale. Undeva la circa 40 km de capitala Qatarului, sute de cămile fornăie liniștite în semiîntuneric, iar printre exemplarele așezate cuminți pe pista de nisip și pietriș se perindă o armată de îngrijitori.

La Al-Shahaniya, e ceasul antrenamentelor matinale, iar rețeaua de piste care se întinde cât vezi cu ochii va fi umplută în scurt timp de tropăitul sacadat al patrupedelor deșertului. Momentan, pe perioada Mondialului de fotbal, cursele de cămile sunt suspendate, dar animalele ies zilnic la turele de pregătire perntru a-și menține tonusul în vederea sezonului care bate la ușă.

Cele mai căutate exemplare se vând pe milioane de dolari

În Qatar, ca de altfel și în Arabia Saudită sau Emirate, concursurile de cămile sunt cultivate ca evenimente menite să păstreze tradiția beduină a conviețuirii cu dromaderii. Au apărut mai întâi ca o formă de distracție la nunți sau adunări sociale, pentru elite, încă din secolele VII-VIII, dar azi s-au transformat într-o afacere pentru multimilionari și o modalitate de a-și etala și a-și consolida statutul social.

Costul unei cămile pleacă de la 10.000 – 15.000 de dolari și poate ajunge la cote amețitoare. Bunăoară, în 2010, omul de afaceri Hamdan Bin Ghanem Falahi (EAU) a pus la bătaie 6,5 milioane de dolari pentru a achiziționa trei dromaderi în cadrul unei licitații, iar în 2017 un șeic saudit a plătit 9,5 milioane de dolari pentru un singur exemplar.

Premiile festivalului din Qatar: 276 de mașini și 3 milioane de dolari învingătorului

În lumea arabă, premiile sunt pe măsura buzunarelor proprietarilor. Bugetele turneelor ating în mod frecvent cifre cu șase zerouri, cazul, de exemplu, al Festivalului Cămilelor la Ryad, întins pe 40 de zile: 66 milioane de dolari în 2021! Iar pentru a capta banii din curse sau de la competițiile de frumusețe, crescătorii nu se dau la o parte inclusiv de la practici necurate: injectare cu silicon, hormoni sau Botox, rotunjirea anumitor părți ale corpului cu benzi de cauciuc fixate sub stratul de piele.

În Qatar, main eventul sezonului se întâmplă în martie-aprilie, când are loc Marele Premiu al Emirului, la care câștigătorul e recompensat cu Sabia de Aur, un titlu cu o valoare de circa 3 milioane de dolari la ediția din primăvara lui 2022. Întins pe 13 zile, cu aproape 400 de curse în program, evenimentul a venit la pachet și cu 276 de mașini oferite pentru învingători.

Biciușcă telecomandată din SUV

Dromaderii aleargă pe diferite categorii de vârstă. Cei mai tineri sunt cei de 2 ani, cei mai în vârstă ajung, în general, pe la 9-10 ani, iar distanțele pe care le parcurg sunt adaptate: de la 4-5 km până la 10 km pentru cămilele cu vechime în competiții. Acum, la antrenamente, puii aleargă împreună cu părinții, sunt mănunchiuri de câte 4-5 cămile care pornesc în reprize de galop, iar pe șoseaua construită chiar pe lângă pistă gonesc nebunește SUV-urile cu proprietarii care rulează paralel cu animalele.

Fără îndoială însă, cele mai inedite detalii sunt micii roboți fixați pe spatele cămilelor pe post de jockey. Sunt dispozitive cât două cuburi Rubik, îmbrăcate în echipamente de diferite culori și dotate cu o nuielușă.

Întreg dispozitivul funcționează dintr-o telecomandă mânuită din mașină de proprietarul care ”aleargă” pe patru roți alături de dromader și lansează inclusiv onomatopee sau comenzi vocale către cămilă printr-un minuscul difuzor implementat în aparat. Biciul funcționează pe principiul telecomenzii de la automobil: apeși butonul de deschidere – lovește în față, apeși pe cel de închidere – țintește spatele.

Traficul de copii-jockey, istoria urâtă a curselor

E însă o întreagă poveste dureroasă în jurul acestor roboți simpatici. Până în 2004, pe post de jockey activau copii între 3-7 ani, traficați din familii nevoiașe în special din India, Pakistan, Sudan sau Bangladesh. Înfometare, condiții groaznice de viață, accidente, mutilări sau decese, toate făceau parte din arsenalul juvenil. Proprietarii aveau nevoie de un călăreț foarte ușor și agil pentru a mâna cămila, iar copiii au fost decenii întregi carne de tun pe altarul curselor din zona arabă.

Un cutremurător studiu din 2004-2005 (”Camel Jockeys of Rahimyar Khan”), realizat cu sprijinul Save the Children Sweden, oferă detalii devastatoare despre industria traficului de copii pentru întrecerile cu cămile.

”Ne trimiteam copiii fiindcă eram foarte săraci. Decât să-i văd cum mor sub ochii mei de foame, mai bine să moară în altă parte fără să știu cum”, e declarația unui părinte, cuprinsă în paginile lucrării. Sunt mărturii șocante despre tratamente inumane, șocuri electrice aplicate, scufundări cu capul sub apă, bătăi, hrană minimală, toate pentru a-i ține pe copii sub teroare, teamă și 16-18 kilograme greutate.

”Îmi aduc aminte că moartea dansa peste tot în jurul nostru. Copiii cădeau de pe cămile, iar mașinile care veneau în spatele cursei culegeau corpurile celor accidentați sau morți”, e o mărturie chiar a unui fost jockeu.

Miere, cereale și curmale la masa după antrenament

La presiunile internaționale, fenomenul a trebuit să fie oprit, iar în loc au apărut mașinăriile de pe cocoașe, o ”jucărie” inventată de un elvețian, Esan Maruff. Legislația din Qatar pedepsește acum grav uzul copiilor în cursele de cămile.

Cursele de lângă Doha sunt finanțate inclusiv de Qatar Sports Investement, care deține PSG, iar Neymar, Cavani și colegii au făcut aici o vizită în 2019. În boxele sărăcăcioase de la Al Shahanya sălășluiesc în jur de 15.000 de cămile.

Ele ating pe timpul cursei viteze de câte 60-65 km/h, dar acum, la finalul sesiunii de dimineață, se retrag agale pe trecerea de pietoni, convoiul de SUV-uri le așteaptă să treacă cu motoarele turate, în timp ce patrupedele extenuate abia așteaptă să treacă printr-un duș și să primească porția zilnică de cereale, miere, curmale sau iarbă.

Urmăriți Playsport.ro și pe