Ulterior, președintele Costel Lazăr s-a alăturat fotbalistului.
Pe Tamaș eu l-am adus pentru un contract modest, mult sub valoarea lui! Dacă va pleca, plec și eu, și probabil câțiva sponsori cu greutate! Mă retrag și, zic eu, că, în condițiile actuale, am făcut lucruri foarte bune, îi las pe o poziție onorabilă!”, a spus oficialul prahovean pentru sportbull.
În spatele episodului de presiune se află problemele financiare majore cu care se confruntă clubul. Practic, nimeni n-a încasat vreun ban de când a început sezonul!
Jucătorii sunt neplătiți de două luni și jumătate, iar la mijlocul lui septembrie, când se împlinesc trei luni de restanțe, ar putea apela deja la memorii pentru a părăsi gruparea galben-albastră. Tamaș e unul dintre cei care ia în calcul acest scenariu.
Și Budescu se numără printre cei nemulțumiți. El abia a semnat înțelegerea cu clubul, e încă în perioada de recuperare, dar supapele închise din conturi nu-l încântă. Alături de Tamaș, ar fi purtat deja o discuție cu conducerea pentru a încerca să urgenteze reglajele contractuale, dar lucrurile stau deocamdată doar la nivel de promisiuni.
Nu știu exact ce gândește Tamaș, dar el e un tip foarte direct. Iar dacă a spus public ce a spus nu înseamnă că nu a ridicat problema și pe circuit intern. Performanță fără bani nu se poate. Din câte știu, când a acceptat să vină la Petrolul, a pus condiția clară ca toată echipa să fie plătită la zi. Ni s-a transmis că săptămâna aceasta se va plăti măcar un salariu. Mai sunt la mijloc două zile, joi și vineri. Vom vedea ce se întâmplă mai departe”, a explicat, pentru Playsport.ro, și antrenorul Nicolae Constantin.
Ploieștenii au acumulat până în prezent datorii de peste 1,5 milioane de euro. Acești bani presupun salarii plus taxe. Contactele cu potențiali investitori au eșuat pe rând, ultimul caz fiind cel al lui Mohamad Murad, care a cochetat cu ideea de a-i prelua pe „lupi”.