EXCLUSIV Playsport Live | Veste neașteptată pentru Răzvan Lucescu: „Îl caută cluburi!” Unde poate ajunge unul dintre antrenorii români ai momentului

Robert Zanfir / 01.11.2021, 20:10
EXCLUSIV Playsport Live | Veste neașteptată pentru Răzvan Lucescu: „Îl caută cluburi!” Unde poate ajunge unul dintre antrenorii români ai momentului

Constantin Anghelache a dezvăluit la Playsport Live că Răzvan Lucescu ar putea reveni în Orient mai rapid decât s-ar fi așteptat. Fostul selecționer este monitorizat intens de echipele din Golf, chiar dacă a semnat un contract de trei ani cu grecii de la PAOK.

Răzvan Lucescu a plecat surprinzător de la Al Hilal, la începutul acestui an, și la fel de surprinzător a revenit la PAOK. La Salonic, fostul selecționer al naționalei are ca obiectiv readucerea titlului, după ce în urmă cu doi ani a reușit performanțe istorice pentru echipa din nordul Greciei.

Veste neașteptată pentru Răzvan Lucescu. Unde poate ajunge unul dintre antrenorii români ai momentului

Răzvan Lucescu a revenit la PAOK Salonic, dar sezonul este unul foarte greu pentru fostul antrenor al lui Al Hilal. Iar relația cu renumitul Ivan Savvidis poate „exploda” oricând, așa cum s-a întâmplat și în ultimul mandat al tehnicianului pe Toumba Stadium.

Constantin Anghelache, cunoscut ca un apropiat al familiei Lucescu, a dezvăluit la Playsport Live că fiul lui Mircea Lucescu este monitorizat intens de arabi, care îl vânează pentru a-l readuce în Orient.

Răzvan Lucescu este bine unde este, pentru moment. Știu că îl caută cluburi din Orient. S-a pus la punct ca antrenor, preferă să stea în exterior. Are o familie. Are de ce să stea să își facă cariera
Constantin Anghelache, la Playsport Live.

Anghelache: „Mircea Rednic este alegerea corectă pentru Dinamo”

Constantin Anghelache a vorbit și despre situația de la Dinamo. Acesta a confirmat scenariul lansat de Cătălin Mureșanu, jurnalist Playsport, conform căruia Mircea Lucescu, Ioan Andone, Mircea Rednic și Ionuț Lupescu ar putea reactiva planul salvării clubului.

Întrebat și despre Răzvan Lucescu, Constantin Anghelache a declarat că acest își va continua cariera de antrenor, chiar dacă este membru activ al programului DDB.

„Văd că Mircea Rednic… este alegerea corectă, e dinamovist, cunoaște multe din interiorul echipei. Ar putea, într-o perioadă de pregătire, să înceapă să evite acele ghinoane sau situații neplăcute, în care a pierdut trei partide în ultimele minute”, a mai spus Anghelache la Playsport Live.

După opt etape jucate în campionatul din Grecia, PAOK Salonic este pe locul 3, cu 16 puncte. Echipa lui Răzvan Lucescu este la trei puncte de AEK Atena, ocupanta locului 2, și la patru puncte de liderul Olympiacos.

E minunat să mă întorc acolo unde am trăit cei mai buni doi ani ai vieții mele. Eu simt că nu am plecat niciodată
Răzvan Lucescu, la conferința de prezentare la PAOK