EXCLUSIV. Prodanca, primele declarații despre divorțul de Reghe!

Marian Cărăvan / 29.01.2021, 18:44
EXCLUSIV. Prodanca, primele declarații despre divorțul de Reghe!

Prodanca și Reghe, în pragul divorțului! Asta da bombă! Gigi Becali a spus totul despre relația dintre Anamaria Prodan și antrenorul Laurențiu Reghecampf. Impresara a făcut primele declarații despre presupusul divorț de Reghe.

Prodanca, primele declarații despre divorțul de Reghe!

Anamaria Prodan a avut o relație cu Laurențiu Reghecampf înainte de a se căsători cu Tibi Dumitrescu, primul ei soț. Mariajul dintre ea și fostul baschetbalist a durat între 1998 și 2007, cei doi având două fete, Rebecca și Sarah. Una este în staff-ul celor de la Hermannstadt, cealaltă joacă baschet în Statele Unite. Despre divorțul dintre Anamaria și Tibi nu a știut o perioadă nici mama sa, regretata cântăreață de muzică populară Ionela Prodan. Între timp, Anamaria Prodan și-a refăcut viața și s-a căsătorit cu Laurențiu Reghecampf, fost campion cu Steaua, atât ca jucător, cât și ca antrenor. De-a lungul timpului s-a tot vorbit de ruptura dintre ei, despre un divorț ascuns de ochii presei. Acum și Gigi Becali a lansat varianta conform cărora cei doi sunt de fapt despărțiți de mai multă vreme. Impresara nu a mai rezistat. Prodanca, primele declarații despre divorțul de Reghe.

Am văzut și eu ce a apărut, dar nici nu am cum să comentez așa ceva. Nu se va întâmpla niciodată (n.r. – divorțul). El, în palatul lui, poate să spună ce vrea. Nici nu mai știu ce să inventeze, nu mai dorm de grija noastră. Sunt ciudoși că Laur este unul dintre cei mai buni antrenori care există, iar eu am reușit să mă impun într-o lume a bărbaților, a misoginismului. Probabil că unii nu suportă faptul că noi, familia Prodan-Reghecampf, nu avem nevoie nici de banii lor, nici de mila sau ajutorul lui Gigi Becali. Ne avem unul pe altul si este suficient”, a spus Anamaria Prodan, în exclusivitate pentru Playsport.

Până una-alta, e conflict deschis între Gigi Becali și Anamaria Prodan, după transferul lui Dennis Man la Parma. Impresara a fost „sărită din schemă” pe ultima sută de metri, iar toate meritele îi sunt atribuite acum lui Giovanni Becali, vărul patronului FCSB. Anamaria Prodan și Gigi Becali și-au spus cuvinte grele în ultimele zile.

Anamaria Prodan, primele declaratii despre divortul de Reghe
Anamaria Prodan, primele declaratii despre divortul de Reghe

Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, împreună de ochii lumii? Ce spune Gigi Becali

Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf formează un cuplu ce pare indestructibil.  În ciuda tuturor zvonurilor, cei doi sunt împreună de foarte mulți ani. Totuși, Gigi Becali, un apropiat al celor doi, aruncă bomba. Prodanca și Reghe, în pragul divorțului! Patronul FCSB nu s-a putut abține și a vorbit în anturajul său despre sexy impresara și antrenorul care le-a adus celor de la FCSB două titluri de campioni. Gigi Becali a spus tot. Se pare că Anamaria și Laurențiu doar se prefac, de ochii lumii, că au o relație frumoasă, ca-n basme, când de fapt ar fi deja despărțiți de ceva vreme. Mai mult decât atât, latifundiarul din Pipera spune că doar averea impresionantă îi mai ține împreună.