EXCLUSIV | Se naște un nou conflict la FCSB. Gigi Becali îl vrea plecat, dar Claudiu Keșeru refuză rezilierea. Argumentul atacantului

Robert Zanfir / 15.12.2021, 07:55
EXCLUSIV | Se naște un nou conflict la FCSB. Gigi Becali îl vrea plecat, dar Claudiu Keșeru refuză rezilierea. Argumentul atacantului

Claudiu Keșeru a fost luat la ochi de Gigi Becali, după finalul de an deloc reușit al atacantului. Din informațiile Playsport, la FCSB se naște un conflict între patronul echipei și experimentatul atacant.

FCSB este la 8 pași de liderul de la CFR Cluj, iar Gigi Becali așteaptă ca distanța să se reducă pe final de an. Pentru roș-albaștri urmează derby-ul cu Rapid. Noul an va fi cu adevărat incendiar pentru Toni Petrea și compania. FCSB primește vizita celor de la CFR Cluj, în ceea ce ar putea fi finala campionatului.

Se naște un nou conflict la FCSB. Gigi Becali îl vrea plecat, dar Claudiu Keșeru refuză rezilierea

Claudiu Keșeru a fost readus la FCSB cu mari speranțe. Gigi Becali chiar a recunoscut în vară că a crezut că a dat lovitura. Atacantul a marcat la foc automat în primele partide.

Cu toate acestea, randamentul fostului jucător al bulgarilor de la Ludogoreț a scăzut foarte mult, iar omul de afaceri nu a ratat ocazia de a-i transmite un avertisment. Iar acum situația a escaladat.

Latifundiarul din Pipera i-a transmis public bihoreanului că este pe lista neagră, alături de Constantin Budescu.

Claudiu Keșeru are oferte, dar e blocat la FCSB

Din informațiile noastre, Claudiu Keșeru nu duce lipsă de oferte. Jucătorul de 35 de ani ar fi dorit chiar într-unul din marile campionate ale Europei. De o echipă de mijlocul clasamentului, ce e drept.

Cu toate acestea, Keșeru a transmis că nu vrea să plece. În ciuda interesului arătat de echipele din străinate, acestea au înțeles că  atacantul Stelei nu mai poate fi legitimat la o nouă echipă în acest sezon.

În plus, Keșeru este conștient că, la vârsta lui, cu greu ar mai putea obține un contract precum cel plătit de Gigi Becali. 25 de mii de euro câștigă lunar Claudiu Keșeru în tricoul roș-albaștrilor.

Claudiu Keșeru (35 de ani) a marcat patru goluri pentru FCSB în cele 11 apariții bifate de când a revenit.

Vreau să vă mai zic ceva de Keșeru că nu vreau să vă las să mă întrebați voi de el. Nu prea sunt mulțumit. Când a venit am zis că am dat lovitura. Nu înțelesesem eu de ce nu prea s-au mai bătut bulgarii să îl țină.

După cum a jucat în primele meciuri am zis ca e super atacant de echipe mari de tot.

Dar acum am înteles de ce nu prea mai este luat nici pe la națională și nici de ce bulgarii nu s-au bătut să îl țină.

Însă, vreau mai mult de la Keșeru. Eu sper că el înțelege. Nu joacă la mine pe doi euro. Vreau mult mai mult. Așa nu prea o să mai meargă, declara Gigi Becali.