Rică Răducanu trece printr-o perioadă foarte dificilă a vieții. Fostul mare portar, pensionar, trăiește de pe o zi pe alta.
În exclusivitate pentru Playsport.ro, cel poreclit „Tamango” a mărturisit dificultățile pe care le întâmpină acum, după terminarea verii.
Rică Răducanu a oferit, pentru Playsport.ro, o declarație în care mărturisește cât de greu îi este cu mica pensie pe care o are.
Banii primiți în fiecare lună de la stat îi ajung doar pentru medicamente.
Nu știu ce o să fac după ce se termină vara. De aici mai ciuguleam un ban. Pensia îmi ajunge numai să cumpăr medicamentele. Noroc cu nevasta, ea drămuiește fiecare leuț, nu știu cum reușește. Înainte mai mergeam la tv, la evenimente, și mai făceam un ban cinstit. Acum de când sunt bolnav si târâi piciorul ăsta după mine, nu mă mai caută tată nimeni.”
Mai mult, „Tamango” a subliniat și faptul că Rapid București, echipa căreia i-a dedicat zece ani din cariera sportivă, l-a uitat.
Normal că sufăr că nu se găsește un loc și pentru mine la un club. Pentru toti s-a găsit, pentru Rică Răducanu nu prea. Dar nu reproșez nimic, nimănui, nu cerșesc nimic. Mă zbat asa cum pot să supraviețuiesc. Când eram tânăr nu mi imaginam că bătrânețea o să fie atât de grea.”
Internațional sub „tricolor” în 61 de ocazii, Rică Răducanu are o mică afacere de familie în stațiunea Neptun.
Totuși, anul 2022 nu a priit afacerii ca-n ultimii ani.
E cel mai prost an din ultimii cinci, cel puțin. Nici pe plaja nu sunt prea multi oameni, deși e început de august. După mine nu atât creșterea prețurilor e de vina, ci faptul că nu mai are omul unde sa lucreze. Nu mai sunt întreprinderi, nu mai sunt nici muncitori. Pe vremuri știai clar ce salariu ai și ce poți face cu banii tai. Acum totul a devenit imprevizibil. E păcat, că avem o tara bogată, dar nu știe omul ce-i aduce viitorul. Peste tot e rău. Am vorbit cu mai mulți proprietari de aici, dar și cu oameni simpli.”
Campion național în 1967 și component al lotului Mexic 1970, fostul goalkeeper a mărturisit că oamenii îl recunosc la terasă de fiecare dată, pe perioada verii.
Oamenii mă recunosc la terasa și stam de vorba despre toate cele. Asta e problema noastră majoră. Nu mai știm ce avem de făcut! Noi, aici la Sirena, mai avem o șansă că vărul meu, Costică, are heleșteu, și aduce marfa buna, proaspătă și lumea apreciază. Așa își scoate banii. Eu sunt de fațadă, bun de gargara. Lumea știe de ani buni că poate manca o mâncare sau o ciorba faina de peste La Rica. Și vin aici! Altfel mai stau la șpriț cu cate un prieten, mă uit la meciuri și la mare! Cât oi mai putea!”