Exclusiv. Vica Blochina și Victor Pițurcă, revedere-șoc în urmă cu puțin timp. Blonda, la un pas să facă un gest necugetat

Simion Andrei / 01.02.2021, 19:13
Exclusiv. Vica Blochina și Victor Pițurcă, revedere-șoc în urmă cu puțin timp. Blonda, la un pas să facă un gest necugetat

Au trecut mai bine de 7 ani de când Victor Pițurcă a refuzat să mai comunice în vreun fel, direct, cu femeia cu care are un copil în afara căsniciei. Și în tot acest timp, indiferent că au luat indirect legătura, Vica Blochina și Victor Pițurcă s-au evitat cât de mult au putut.

Vica Blochina și Victor Pițurcă, revedere-șoc în urmă cu puțin timp

Ultima dată când s-au întâlnit s-a întâmplat atunci când Edan a făcut testul ADN, una dintre ”ambițiile” lui Pițurcă, la acea vreme, extrem de furios din cauza expunerii mediatice a poveștii.

A vrut să fie sută la sută sigur, pentru că, se confesa el apropiaților, dar de fapt a vrut să o jignească astfel pe fosta dansatoare. Chiar dacă în sufletul lui, îi părea rău de băiat despre care spunea atunci ”că n-are cum să nu fie al meu, prea seamănă cu mine”.

Ulterior, lucrurile s-au aranjat cum nu se poate mai bine pentru Edan, care preferă să stea mai mult în casa tatălui său, acolo unde a fost primit cu brațele deschise chiar și de Maria, soția fostului selecționer.

 Vica Blochina si Victor Piturca, revedere-soc in urma cu putin timp
Vica Blochina si Victor Piturca, revedere-soc in urma cu putin timp

Vica, în dizgrație pe viață

Dacă Vica n-a ratat niciodată prilejul să vorbească despre bărbatul cu care s-a lăudat că a trăit 16 ani și despre care a recunoscut că ar fi vrut să o ia pe ea de nevastă, Pițurcă nici nu-i mai pronunță numele, atunci când vine vorba despre.

Bărbat însurat, cu o căsnicie de 30 de ani, copiii mari și nepoți, Piți tună și fulgeră atunci când Vica îl pomenește în vreun interviu sau la vreo emisiune.

Și pe lângă faptul nu vrea să-i plătească decât strict pensia alimentară cuvenită prin lege și niciun leu în plus, a refuzat orice tentativă de dialog direct cu Vica în ceea ce-l privește pe băiat.

”Mi-a tresărit inima ca-n tinerețe!”

Ei bine, inevitabilul trebuia să se producă la un moment dat, fiindcă Vica e cea care-l duce pe băiat la reședința lui Pițurcă.

Ca să fie pregătită mereu, fosta balerină merge de fiecare dată îmbrăcată provocator, doar-doar apare Pițurcă în cadrul porții ca să-și preia băiatul. Și iată că asta s-a întâmplat. Doar că spre deziluzia Vicăi Blochina, Pițurcă s-a făcut că nu o vede și nu i-a adresat nicio vorbă, întorcându-i spatele ca și cum n-ar fi fost, zic oameni din preajma antrenorului.

În ceea ce o privește pe Vica, ea a recunoscut în fața tuturor că a fost uimită de cât de bine se prezintă Pițurcă la 64 de ani și că a simțit că inima îi bate cu putere.

”Mi-a tresărit inima ca-n tinerețe, când l-am văzut cum arăta, ”țiplă”, e incredibil”, a povestit vedeta care însă nu s-ar fi bucurat de trecere în fața fostului selecționer.