EXCUSIV. Încă un spaniol pe radarul lui Mutu! Este liber de contract și vine din prima liga olandeză. Rapid face pressing la Boboc, de la Farul!

Sorin Chiriac / 04.07.2022, 11:38
EXCUSIV. Încă un spaniol pe radarul lui Mutu! Este liber de contract și vine din prima liga olandeză. Rapid face pressing la Boboc, de la Farul!

Rapid are în acest moment interdicție la transferuri, dar acționarii clubului ar înclina să plătească datoriile vechi, pentru a putea înregistra jucătorii aduși până în prezent. Mai mult, Adrian Mutu face presiuni la Daniel Niculae să îi mai fie aduși cel puțin încă doi jucători. Pe antrenor îl interesează cel mai mult poziția de atacant central, acolo unde a declarat și public și are nevoie de o dublură de valoare: ”Mai avem nevoie de un număr 9, un vârf împins, pentru a-i crea concurență lui Vojtus”.

Variante multe, bani puțini

Daniel Niculae știe foarte bine nevoile lui Adi Mutu și s-a zbătut foarte mult în ultima perioadă pentru a-i satisface dorințele antrenorului. În ceea ce privește postul de vârf de careu, au existat pe masă mai multe variante: George Pușcaș, Florin Andone, Kevin Luckassen, Marko Dugandzic, jucători pe care publicul din România îi cunoaște. Acestora li s-a adăugat pe lista scurtă și Sergio Enrich, un atacant spaniol de 32 de ani, despre care PlaySport.ro a scris în exclusivitate.

Dintre aceștia, George Pușcaș și Kevin Luckassen au șanse minime să mai ajungă în Giulești în această vară. Internaționalul român vrea să continue în Italia, acolo unde are mai multe oferte din Serie B, în timp ce vârful olandez de la Sepsi are pretenții financiare considerate exagerate de rapidiști. Marko Dugandzic a fost cel mai aproape de transfer, dar de data asta cerințele financiare ale clublui de care aparține, CFR Cluj, au fost prea ”piperate”.

Opțiunea Florin Andone, deși părea imposibilă, a revenit în actualitate de curând, după ce s-a aflat că atacantul crescut în Spania e dispus să rezilieze cu englezii de la Brighton, cu care mai are contract pentru încă un sezon. Chiar dacă ar prefera să rămână în Spania, Daniel Niculae continuă să insiste, pentru a-l convinge că venirea în fotbalul românesc, unde nu a jucat deloc, ar fi benefică pentru cariera sa și i-ar putea aduce revenirea la echipa națională.

Mutu a pus ochii pe atacanți spanioli

Adrian Mutu a arătat clar, cu cele patru transferuri realizate deja, că preferă să aducă la echipă jucători pe care îi cunoaște.

Totuși, văzând că zilele trec și niciunul dintre cei enumerați mai sus nu vin în cantonament, tehnicianul a acceptat să vadă și variantele de atacanți străini. Prima opțiune a fost Sergio Enrich, pe care l-a plăcut foarte mult.

Acesta este însă un atacant cu o cotă încă bună în Spania, unde are șase sezoane consecutive în La Liga, în tricoul lui Eibar, pentru care a marcat 34 de goluri! Enrich nu a zis un ”Nu” categoric, sperând că oferta salarială va fi una consistentă. Ceea ce nu a fost cazul. Rămâne de văzut dacă rapidiștii sunt dispuși să pluseze, dar problema cu datoriile vechi ce trebuie plătite pentru a debloca transferurile atârnă greu și a reconfigurat strategia financiară pentru acest sezon.

PlaySport.ro a aflat că o opțiune mult mai la îndemână ar fi un alt atacant spaniol. Numele său: Adrian Dalmau! În vârstă de 28 de ani, fotbalistul născut în Palma de Mallorca și care a început junioratul la Real Madrid, este liber de contract de patru zile, după ce i-a expirat înțelegerea cu Sparta Rotterdam, echipă din Eredivisie, prima ligă olandeză.

La Sparta a ajuns abia în iarna acestui an, de la FC Utrecht, club care plătea în 2019 suma de 700.000 de euro celor de la Heracles Almelo. Înalt de 1,82 metri, Adrian Dalmau a reușit un singur gol în 2022, în opt prezențe la Sparta Rotterdam. La Utrecht a marcat de 8 ori, în 35 de partide, cea mai bună perioadă a carierei sale fiind cea de la Heracles: 19 reușite în 33 de meciuri jucate. În Spania, cele mai cunoscute echipe pentru care a evoluat au fost Numancia și Mallorca, pentru care nu a marcat.

Mutu ezită cu Dalmau, dar insistă pentru Boboc!

Chiar dacă își dorește mult o dublură pentru Vojtus, așa cum a și declarat, iar Dalmau ar fi o soluție la îndemână, pentru că la Sparta avea un salariu de 80.000 de euro pe sezon, Adi Mutu ezită încă tocmai din cauza randamentului scăzut al atacantului. Faptul că a avut o formă foarte bună în prima liga olandeză îl încurajează. Numai că asta se întâmpla în urmă cu trei sezoane. De atunci, Dalmau a mai reușit doar 9 goluri. Totuși, presat de timp și pentru că își dorește cât mai repede un atacant de careu la antrenament, nu ar fi exclus ca Dalmau să devină jucătorul Rapidului zilele viitoare.

Mult mai hotărât este Mutu în privința lui Radu Boboc, pe care și-l dorește foarte mult. Știu asta și șefii său, la care face pressing permanent. O știe și Gică Hagi, care nu este însă dispus să îi dea drumul fundașului de 23 de ani fără o sumă de transfer consistentă. ”Briliantul” este încântat de polivalența lui Boboc și consideră că aducerea lui i-ar rezolva problemele din defensivă. Îl știe bine pe Radu, cu care a lucrat la naționala de tineret și plusează cu argumentul că pe viitor ar putea fi un produs vandabil pentru Rapid.

 

Sursa foto: Twitter – adridalmau94