FC Botoșani, gata să dea lovitura pe piața transferurilor. Moldovenii vor să repatrieze un jucător important

Bordei Radu 30.09.2022, 22:51
FC Botoșani, gata să dea lovitura pe piața transferurilor. Moldovenii vor să repatrieze un jucător important

FC Botoșani are planuri importante. Patronul Valeriu Iftime pregătește o lovitură cu adevărat importantă. Andrei Miron poate ajunge înapoi în Moldova, după o experiență nereușită în Israel. Fundașul plecase în vară de la FCSB.

Andrei Miron, înapoi la FC Botoșani? „Eu am ținut mult la el”

Doar 3 luni a rezistat fundașul de 28 de ani, în Israel, la Hapoel Haifa. Fostul fundaș al FCSB a jucat doar 9 partide în tricoul israelienilor. Fundașul central s-a despărțit de FCSB în iulie 2022. Conform anunțului celor de la Hapoel Haifa, românul ar fi cerut să plece din motive familiale. Totuși, se pare că plecarea jucătorului adus de Gigi Becali de la Botoșani ar fi fost forțată de israelieni din cauza numărului mare de străini din lot.

Iar acum se poate întoarce la echipa la care s-a consacrat. Mai ales că patronul Iftime este un admirator al acestuia.

Știți foarte bine că eu am ținut mult la Miron, iar el a fost și căpitanul echipei noastre. Pentru noi el a fost unul dintre cei mai buni fundași centrali pe care i-am avut. Nu aș spune nu unei posibile reveniri a lui Miron la Botoșani. Să vedem ce zice și Mihai, nouă ne vine și fundașul din Franța.

Trebuie să luăm măsuri, să strîngem rândurile după dușul rece cu Sepsi. M-a supărat foarte tare acel meci, chiar am stat mai retras o perioadă. Dar asta este, mergem înainte nu avem de ales, a comentat Iftime, la Prosport

Botoșaniul va beneficia de un nou stadion. Primăria orașului a demarat toate procedurile

Pentru echipa patronată de Valeriu Iftime, viitorul nu sună rău. Moldovenii s-ar putea muta, în anii următori, în casă nouă. Ar fi o nouă arenă modernă apărută în fotbalul românesc. Patronul clubului declarase în mai multe rânduri că nu este optimist în această privință, dar edilul Botoșaniului îl contrazice.

La sfârșitul lunii noiembrie, Primăria Botoșani va avea documentația necesară modernizării Stadionului Municipal și o va depune la Compania Națională de Investiții. Primarul Cosmin Andrei spune că în maxim două luni acest demers va fi realizat.

Este în lucru documentația, s-au apucat de proiectarea stadionului, au făcut foraje, sondări. Lucrează la expertize. Mai avem două luni până primim documentația pe care o vom depune la CNI. Va fi un stadion nou cu o capacitate între 10.000 și 12.000 de locuri, cu multiple facilități. Va fi atacată și zona dinspre bulevard, așteptăm propunerea proiectantului. Vom avea un număr generos de locuri de parcare”, a precizat Cosmin Andrei, conform btonline.ro