FCSB bate U Craiova și o scoate din lupta pentru titlu. De mâine nu mai avem selecționer la națională. Disecăm totul, în DIRECT, la PlaySport LIVE!

Sorin Chiriac / 29.11.2021, 17:23

În derby-ul etapei a 17-a, FCSB a obținut o victorie uriașă în Bănie, scor 3-2, după ce s-a văzut condusă în debutul partidei, de Universitatea Craiova. Andrei Ivan a deschis scorul pe „Ion Oblemenco” în minutul 13, după ce a transformat un penalty. Ulterior, Dumiter și Șut au reușit să o aducă pe FCSB în avantaj până la pauză. În repriza secundă, Universitatea Craiova a reușit să restabilească egalitatea prin Alexandru Cîmpanu. În minutul 57, atacantul oltenilor a primit o pasă excelentă din partea lui Nistor și a finalizat din centrul careului. Golul de trei puncte a venit în prelungiri, când Andrei Cordea a înscris din pasa lui Budescu. Rezultat final, 3-2 în favoarea celor de la FCSB.

Gigi îl bate pe Reghe

Toni Petrea și Laurențiu Reghecampf au fost pentru prima oară adversari direcți aseară, în derby-ul Universitatea Craiova – FCSB, iar tehnicianul roș-albaștrilor a ieșit învingător. În realitate, știm însă că Gigi Becali este cel care l-a răpus tehnico-tactic pe fostul său angajat. Este a doua victorie consecutivă repurtată de FCSB, de la plecarea lui Edi Iordănescu, ce nu pare foarte regretat de suporteri. De asemenea, această înfrângere înseamnă pentru Univeristatea Craiova ieșirea din lupta pentru titlu, diferența față de CFR Cluj majorându-se la 14 puncte. Iar o victorie a clujenilor în această seară, contra ”lanternei roșii”, Academica Clinceni, ar face această diferență uriașă. Chiar și discursul lui Reghe a confirmat asta: ”Trebuie să analizăm. E foarte greu să mai recuperăm punctele pierdute. E păcat că le pierdem foarte ușor, după meciuri foarte bune”.

De mâine nu mai avem selecționer!

Situația devine tot mai neclară la echipa națională de fotbal. Contractul lui Mirel Rădoi și a staff-ului său expiră mâine, iar oficialii nu au reușit numirea unui antrenor la cârma primei reprezentative. Negocierile din ultimele zile nu le-au picat însă deloc bine lui Rădoi & co. Asta dacă ar fi să ne luăm după declarațiile lui Nicolae Dică, care i-a reproșat acestă mișcări lui Andrei Vochin, consilierul președintelui FRF: ”S-a vorbit cu Hagi și cu Răzvan Lucescu, deși noi mai avem contract până pe 30 noiembrie!”.

PlaySport LIVE: luni, marți și vineri, de la 18:00!!

Așa cum v-am obișnuit deja la PlaySport LIVE, vom dezvălui tot ce știm din culisele fotbalului românesc și vom spune lucrurilor pe nume, fără a menaja pe cineva!

Playsport LIVE este programat în fiecare săptămână, luni, marți și vineri, de la 18:00. Emisiunea poate fi urmărită pe site-ul www.playsport.ro, pe pagina de Facebook și pe canalul nostru de YouTube.