Florin Răducioiu are o nouă reacție în „războiul Generației de Aur” și îl amenință pe Gică Popescu. Totul a izbucnit de la o reacție anterioară a atacantului, în care a vorbit despre un posibil blat la România 1-2 Spania, duel de la Euro 1996.
Florin Răducioiu nu îi rămâne dator lui Gică Popescu, după ce fostul fundaș al Barcelonei l-a amenințat cu judecata. Scandalul a ibzucnit după ce Răducioiu a declarat că „a fost pus pe gânduri” de jocul fundașilor „tricolori” la meciul cu Spania, de la Euro 1996. România a pierdut atunci, scor 1-2, iar în urma înfrângerii Bulgaria a ratat calificarea. Jocul României a fost pus sub semnul întrebării și s-a vehiculat un posibil blat.
Declarațiile lui Răducioiu au stârnit reacții în rândul „Generației de Aur”, iar printre cei care s-au grăbit să îi răspundă au fost Gică Popescu sau Anghel Iordănescu.
Cel mai dur atac a venit din partea lui Popescu. Acesta a spus că dacă Răducioiu continuă să vorbească public despre subiect îl va da în judecată.
Florin Răducioiu s-a declarat surprins de atacul lui Gică Popescu și spune că este pregătit să „cheme avocatul” în caz de nevoie.
M-a dezamăgit reacția lui. Îl apreciez pentru ceea ce a făcut în fotbalul românesc, dar declarațiile lui sunt dure. Eu mi-am exprimat o părere tehnică, n-am spus că a fost blat, n-am pronunțat numele lui Popescu. Nu mi se pare că a fost deplasat ce am zis, de fapt, deplasat mi se pare ce a spus el despre mine, că nu sunt sănătos la cap.
Nu vreau să chem avocatul, dar dacă nu se oprește, atunci voi face și eu ceva, bineînțeles fiindcă eu consider că ar fi putut alege alte cuvinte să se exprime la adresa mea”, a spus Florin Răducioiu, la Telekom Sport.

Florin Răducioiu spune că l-a contactat deja pe fostul fundaș al „Generației de Aur” pentru a lămuri lucrurile. Cu toate acestea, Gică Popescu i-a dat doar „seen” la mesajul de pe Whatsapp.
Cred că cel mai bine e să o încheiem între patru ochi, motiv pentru care i-am scris un mesaj pe WhatsApp și l-am invitat să ne vedem la o cafea. Nu mi-a răspuns, deși a văzut mesajul. O să mai fac un pas, o să-l și sun, pentru că vreau să o lămurim între noi. Dacă îmi va răspunde, bine, dacă nu o va face, atunci, iarăși bine”, a mai spus Răducioiu, conform sursei citate.
Declarațiile care l-au deranjat pe Răducioiu:
Nu cred că cineva sănătos la cap se poate gândi că cineva putea face așa ceva la echipa națională.Apărarea o fi fost dezorganizată, dar e normal, nu mai aveam niciun fel de obiectiv. Păi să spună Radu, să spună oricine, dar să dovedească. Și eu pot spune că Radu la nu știu ce meci a făcut nu știu ce. Așa, din vorbe, pot arăta cu degetul pe oricine. Radu nu era genul să vină în vestiar să vorbească după meci, alții aveau un cuvânt greu de spus în vestiar.
A apărut asta așa odată, ca o nebunie. Nu m-am întâlnit cu Radu, dar când mă voi întâlni, o să-i bat obrazul. Dacă e ceva, să iasă public să spună! Să spună ceva, dar nu să arunci așa, că i s-a părut lui, i s-a părut ce? Ce să știe? Dacă ar spune public mai multe, n-aș sta o secundă pe gânduri, l-aș da în judecată! Să vină să dovedească!”