Campioana Larisa Iordache a revenit în gimnastică! Marea sportivă a făcut noi dezvăluri despre felul în care se motivează şi care a fost cel mai important obiectiv al său.
Gimnasta Larisa Iordache, multiplă campioană europeană și medaliată la Campionatele Mondiale și Olimpice, a decis, spre bucuria tuturor, să își reia activitatea sportivă.
Câștigătoarea medaliei de bronz în proba pe echipe la olimpiada din 2012 se simte mai bine după cele trei operații suferite. Mai mult, ea vrea să concureze la Jocurile Olimpice de anul acesta. Decizia a fost luată în contexul în care 2020 a fost fără doar şi poate anul ei.
Cea mai bună sportivă a anului a făcut mărturisiri de senzație, oferind răspunsuri pe care mulţi dintre români erau curioşi să le afle.
Am ales să mă întorc în gimnastică, ştiam că asta va urma, eram pregătită fizic şi psihic în acelaşi timp, m-am montat puţin. Trebuie să te trezeşti de dimineaţa, gata cu somnul până la 10-11. Asta e cel mai greu lucru, să mă trezesc dimineaţa. Am timp să dorm la bătrâneţe cât vreau eu, aşa mă motivez”, a explicat Larisa Iordache, pentru Telekom Sport.
Trei ani a stat pe margine campioana noastră. În tot acest timp, ea a avut 3 operaţii la tendonul ahilian. Gimnasta româncă a reuşit să câştige două medalii de aur şi două de argint la Campionatul European de Gimnastică.
”Teoretic am avut momente în care m-am îndepărtat foarte mult de gimnastică în perioada asta de 3 ani. Eram plictisită de recuperarea cont făcută şi o fac în cont pentru că tre sa am grijă de mine, de corpul meu. M-am întors pentru că mi-e drag ce fac, cred că dacă nu iubeam atât de mult gimnastica, nu mă întorceam, mai ales după ce probleme de sănătate am avut”, a mărtursit campioana.
Gimnasta Larisa Iordache este singura care a câștigat două titluri continentale (cu echipa și la sol) și singura care a cucerit cele mai multe medalii (4, pe lângă 2 de aur, un argint la bârnă și un bronz la sărituri).
Sportiva s-a accidentat în octombrie 2017 la încălzire, chiar înainte de a intra la primul aparat, la calificările de la Campionatul Mondial de la Montreal, solul, și a părărsit sala de concurs într-un scaun cu rotile.
La acel moment, gimnasta a suferit o ruptură de tendon ahilian. S-a întâmplat chiar înainte de a intra la primul aparat din calificările la Campionatul Mondial, solul. Larisa a părăsit sala de concurs în lacrimi. Iniţial, perioada de recuperare a fost estimată la 6-8 luni, însă pentru cea despre care se credea că va ține podiumurile gimnasticii românești a urmat un coşmar.
Timp de trei ani, Larisa nu a mai concurat la niciun fel de competiții şi s-a operat de 3 ori. Acum, marea gimnastă are în faţă provocarea vieţii: vrea să participe din nou la Jocurile Olimpice.
Larisa Iordache a devenit în anul 2014 vedeta Campionatului European. „Pici” a fost singura gimnastă care s-a calificat în toate cele patru finale pe aparate.
Ea a avut un parcurs deosebit până la accidentările care i-au transformat cariera în mod dramatic. Performanțele tinerei speranțe ale gimnasticii românești au fost remarcate chiar de Nadia Comăneci.
Bucureșteanca a fost formată la CS Dinamo, fiind considerată de specialiști ca sportiva care va aduce faima gimnasticii românești. Lucru care nu s-a întâmplat chiar așa, Larisa suferind o serie de accidentări. Ea a fost remarcată și de Nadia Comăneci pentru performanțele sale.
În timpul Jocurilor Olimpice de la Londra 2012, sportiva a concurat accidentată, contribuind la obținerea medaliei de bronz cucerite de România în concursul pe echipe.