Gary Neville a răspuns ironic ultimelor declarații pe care Cristiano Ronaldo le-a făcut la adresa lui: „Vrea cineva să luăm cina?”

Olteanu Ștefan 15.11.2022, 17:31

Disputa de la distanță dintre Gary Neville și Cristiano Ronaldo continuă. În ciuda faptului că ambii au scris istorie în tricoul lui Manchester United și că au fost coechipieri timp de șase sezoane, cei doi au ajuns acum să se „înțepe” prin diverse reacții oferite în spațiul public.

Gary Neville a răspuns după ce Cristiano Ronaldo i-a transmis că „nu e prietenul” lui

În interviul șocant pe care Cristiano Ronaldo i l-a acordat jurnalistului britanic Piers Morgan, portughezul a vorbit, printre altele, și de fostul său coechipier de la Manchester United, Gary Neville.

Cei doi au evoluat împreună pe Old Trafford în intervalul 2003 – 2009, înainte ca portughezul să plece la Real Madrid.

În ceea ce îl privește pe Neville, acesta este o adevărată legendă a „diavolilor”, deoarece și-a dedicat întreaga carieră clubului Manchester United.

Din 1994, de când a fost promovat de la tineret, și până în 2011, când s-a retras, Gary Neville a jucat doar în roșu. Astfel, în luna octombrie și-a permis să facă un comentariu răutăcios la adresa lui Cristiano Ronaldo, după ce portughezul a refuzat să intre pe teren în meciul cu Tottenham și apoi a plecat la vestiare, în minutul 90, înainte de fluierul final.

Ronaldo nu a trecut cu vederea reacția lui Gary Neville, iar înaintea meciului cu West Ham, de pe 30 octombrie, a trecut pe lângă studioul Sky Sports și l-a ignorat complet pe fostul coechipier, care acum este analist al postului de televiziune britanic.

Pentru a afla o opinie din partea lui Ronaldo, Piers Morgan l-a întrebat despre relația pe care o are cu Gary Neville. Portughezul a răspuns scurt și la obiect:

„Nu este prietenul meu. Nu luăm niciodată cina împreună”, s-a rezumat să spună Ronaldo.

Gary Neville a răspuns ironic la această reacție. În cursul zilei de marți, 15 noiembrie, fostul fotbalist de legendă al lui United a scris pe Twitter:

„Vrea cineva să luăm cina?”.

Ulterior, Neville a distribuit și un videoclip cu Ronaldo și Bruno Fernandes. Cei doi coechipieri de la Manchester United s-au întâlnit la reunirea lotului Portugaliei, iar Fernandez a ezitat să dea mâna cu Ronaldo.

Schimb de replici între Gary Neville și Cristiano Ronaldo

Tot Gary Neville a transmis recent că a venit momentul ca Ronaldo să părăsească Manchester United.

„Îl cunoaștem, îl iubim, dar este clar că nu poate accepta să nu fie el omul vedetă. Va trebui să plece, asta e”, a spus Neville, după partida Chelsea – Manchester United, de pe 22 octombrie.

La această declarație, Cristiano Ronaldo a răspuns:

„Să asculți cum te critică foștii colegi sau actuali colegi de echipă este ușor. Dar ei văd doar un punct de vedere. E ușor să critici, mai ales dacă ai un job în televiziune și tot ce trebuie să faci este să critici pentru a deveni mai faimos. Chiar nu înțeleg. Este greu când vezi oameni care împărțeau același vestiar cu tine că te critică în acest fel.

Cred că profită de pe urma mea, pentru că nu sunt proști. Sunt cel mai urmărit tip din lume. Nu este o coincidență”, a declarat Cristiano Ronaldo.

Conducerea lui Manchester United a luat primele măsuri împotriva lui Cristiano Ronaldo. Starul portughez a fost amendat.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622