Rapid este revelația noului sezon din Liga 1. Giuleștenii au avut evoluții excelente și se clasează pe locul 3 după primele nouă etape. Un gest memorabil al unui suporter al Rapidului vine ca dovadă al atașamentului fanilor față de echipa din Giulești.
Rapid a revenit la începutul sezonului pe prima scenă a fotbalului românesc după o pauză de 6 ani. Prin evoluțiile sale, echipa giuleșteană a devenit rapid revelația Ligii 1. Având suportul necondiționat al fanilor, Rapid a reușit să urce până pe locul 3 al clasamentului. Ultimele meciuri însă au adus tristețe în tabăra rapidiștilor. Arbitrajele au influențat decisiv soarta partidelor, echipa din Giulești pierzând puncte importante. Decizia prin care lui Mihai Iosif i s-a interzis să dea indicații de pe banca tehnică a adus și mai multă nemulțumire în rândul giuleștenilor.
Iubirea fanilor rapidiști a mers mai departe, astfel că Irina, o suporteră înfocată, a compus o scrisoare deschisă adresată FRF și CCA. În scrisoarea sa, Irina atacă deciziile celor două foruri pe care le consideră părtinitoare și nedrepte. Suportera aduce în prim plan și decizia din 2013 prin care Rapid a fost retrogradată.
În atentia FRF și Comisiei Centrale a Arbitrilor,
Dragi stimabili,
Ce aveți domnilor cu Rapidul nostru? De ce îl sabotați constant? Cum aș putea crede că toate acțiunile dvs. nu sunt deliberate?
Întorcându-mă în timp, în 2013 mai exact, ați inventat un meci de baraj între Rapid și Concordia Chiajna. După ce Rapidul a câștigat barajul și a bifat câteva meciuri în Liga 1, ați retrogradat-o fără drept de apel! Rapidul a luat-o de la capăt, și după 6 ani de ligi inferioare, a revenit în Liga 1, unde îi era locul!
Parcă vă doreați o ligă cu echipe de tradiție…iar acum când, spre surprinderea multora, echipa a reușit să obțină 16 puncte și niciun gol primit în primele 6 etape, parcă v-ați autosesizat din oficiu și i-ați pus piedică!!!
Suportera rapidistă își continuă scrisoarea prin a critica decizia prin care Mihai Iosif a fost suspendat și nu mai are dreptul de a da indicații fotbaliștilor săi în timpul meciurilor.
De ce domnilor, a trebuit să aplicați regulamentul licenței PRO tocmai în acest sezon, fix după cele 6 etape disputate? Din câte îmi amintesc, s-a putut obține o derogare de la UEFA pentru Mirel Radoi, fără licența PRO, selecționer al echipei Nationale! Mai erau și alți câțiva antrenori care prestau în Liga 1 fără a deține această licență.
Puneți mai presus de muncă, pasiune și rezultate această diplomă?! Nu cumva îngrădiți dreptul la muncă prin această decizie? De ce ați schimbat regulile în timpul jocului?!
Rapidul a revenit în Liga 1 merituos și a ridicat vizibil nivelul Ligii 1, contribuind astfel și la reîntoarcerea suporterilor pe stadioane.
Drept răsplată, dvs încercați să împiedicați atât echipa cât și antrenorul să-și desfășoare activitatea, aplicând niște legi care existau dinainte, dar nu au fost aplicate la fel de drastic ca până acum!
Pe noi, suporterii Rapidului, ne doare că nu lăsați echipa să joace pe teren, delegând arbitri părtinitori, care comit erori flagrante și influențeaza decisiv rezultatele finale ale meciurilor!
Vă rog respectuos, în calitate de suporteră pătimașă și rănită, să revizuiți maniera de arbitraj și sancțiunile disciplinare acordate diferit care au condus la vicierea de rezultate, demoralizarea jucătorilor și dezamăgirea suporterilor.
Sper ca pe viitor să judecați cu aceeași unitate de măsură și să pedepsiți drastic abaterile și sancțiunile nejustificate!
Cu respect, o suporteră a celui mai frumos club din Romania, RAPID BUCUREȘTI”, a transmis fana Rapidului, prin intermediul Gazetei Sporturilor.