Gigi Becali i-a întins o mână de ajutor fostului campion mondial WBA, Leonard Doroftei. S-a aflat cum și-a găsit “Moșul” de muncă în Canada. Despre ce este vorba?
Finanțatorul echipei roș-albastre, Gigi Becali a făcut un gest de milioane pentru Leonard Doroftei. Totul, după ce fostul pugilist român a fost izgonit din țară de sistem.
Campion mondial la box profesionist, Leonard Doroftei, a lăsat totul în urmă si a ales să plece din România. Decizia a fost luată împreună cu cilalți membri ai familiei.
Plecarea în Canada a fost o decizie luată în familie, cu toate că mi-aș fi dorit, poate, altceva. Au decis să venim aici. Familia a decis așa. Am avut datoria să-i urmez. Ani negri au fost în spatele deciziei și nu m-au ajutat să-i contrazic.”, a dezvăluit campionul mondial, Leonard Doroftei.
Ajuns în cea de-a doua țară a lumii ca întindere după Rusia, Doroftei avea mare nevoie de un loc de muncă. Ei bine, în ajutorul său a venit, fără să ezite vreo clipă, nimeni altul decât Gigi Becali. Latifundiarul din Pipera l-a ajutat pe Doroftei să își găsească de muncă în Canada, unde se află neamurile lui.
Leonard Doroftei a plecat din România după ce și-a investit aproape toți banii câștigați în box într-un bar din centrul Ploieștului. Restaurantul pe care îl avea fostul mare campion a fost închis, astfel că a fost nevoit să se reprofileze. Administrația locală i-a închis afacerea lui Doroftei, după ce s-a constatat că restaurantul se afla într-o clădire cu risc seismic.
Probabil greşeala vieţii mele a fost că m-am apucat de cârciumărie, domeniu pe care nu-l cunoşteam. Am vrut să fiu în box, dar nu am reuşit. Era un sistem unde unii controlau şi nu am avut loc.”, a spus Leonard Doroftei.
Și după cum spune o vorbă din popor, Dumnezeu nu te lasă niciodată la greu. Exact așa a fost și în cazul lui Doroftei. Faimosul sportiv şi-a găsit de muncă la clubul unei rude a patronului FCSB.
Acum lucrez la un club de box care aparține unei rude a lui Gigi Becali. Voi reveni în România într-o bună zi. La federație nu am fost dorit. Nu au vrut nici să fiu antrenor la lot. În sală la Nea Titi (n.r. – Titi Tudor supranumit Titi Prosop) intram cu greu.”, a mai spus fostul boxeur.
Leonard Doroftei, campion mondial atât la box profesionist, cât și la amatori, s-a retras din activitatea sportivă pe 24 iulie 2004, după lupta pierdută împotriva canadianului Arturo Gatti.