Potrivit presei din Spania, Haaland este văzut de Barcelona ca fiind piesa necesară pentru a reporni motoarele pe Camp Nou. Joan Laporta și ceilalți oficiali ai echipei s-au interesat profund de cerințele atacantului celor de la BVB și au gândit deja o modalitate prin pot acoperi cheltuielile unui asemenea transfer.
Xavi a început să miște lucrurile la Barcelona, iar cei mai mulți oameni din fotbal sunt de părere că echipa de pe Camp Nou o să se redreseze treptate cu acest tehnician. Oficialii clubului cred ca au nevoie de un super-jucător care să tragă echipa după el, așa cum făcea Messi, pentru a putea câștiga iarăși trofee importante. Presa din Spania a explicat ce plan au oficialii de pe Camp Nou și cum au de gând să-l obțină și să-l plătească pe Haaland.
Barcelona se mișcă deja pe piața de transferuri pentru a stabili transferurile din această iarnă, dar și din vara viitoare. În acest sens, numele lui Haaalnd este cel care a răsunat cel mai tare în ultimele zile, mai ales după reuniunea dintre Joan Laporta, președintele Barcelonei, și Mino Raoila, cel care este reprezentantul atacantului norvegian.
Haaland s-a transformat în prioritatea Barcelonei pentru a începe acea reconstruire atât de necesară la clubul „roș-albastru” și asta i-au explicat clar agentului fotbalistului. Barcelona are mai multe luni de când tatonează terenul și întreabă de situația, atât economică, cât și sportivă a fotbalistului. El este acum fotbalist al Borussiei Dortmund, caută un proiect atractiv și condiția pe care le-o pune celor de la Barcelona pentru a se îmbrăca în tricoul lor este să joace în Champion League data viitoare. În acest moment, echipa lui Xavi ocupă locul 8 în La Liga.”
Se pare că Barcelona trebuie să se lupte cu alte trei echipe care îi fac oferte consistente atacantului lui BVB. Laporta, însă, are o relație specială cu managerul fotbalistului.
La nivel economic, contractarea lui Haaland este o adevărată provocare pentru oficialii Barcelonei, chiar dacă ei cred că pot duce la capăt această operațiune. Există fonduri de investiție care sunt dispuse să ajute și, mai mult, Barcelona crede că vara viitoare situația economică a a clubului o să fie mult mai bună. Bineînțeles că pentru a semna cu Haalnd trebuie să se ia în calcul cum se poate înscrie în La Liga în limitele salariale pe care le are acum Barca.
Mino Raoila a numit alte trei echipe care sunt interesate de Haaland: Real Madrid, Bayern Munchen și Machester City. Acestea pot fi, bineînțeles destinațiile fotbalistului. Barcelona trebuie să-i ia în calcul și pe cei de la PSG, cei care până acum n-au întrat în cursă, însă, se știe că Mabppe poate ieși din echipa pariziană în această vară, iar PSG ar avea nevoie să semneze cu un număr 9 și în acest sens ar intra Haaland în scenă. Trebuie luate în considerare și relațiile bune care sunt între Joan Laporta și Mino Raoila.”, anunță sport.es