Imaginile zilei la Wimbledon. Doar 12 minute a durat liniștea din jurul lui Kyrgios

Olteanu Ștefan / 28.06.2022, 22:00
Imaginile zilei la Wimbledon. Doar 12 minute a durat liniștea din jurul lui Kyrgios

Nick Kyrgios (27 de ani – 40 ATP) a oferit imaginile zilei la Wimbledon 2022. Kyrgios l-a întâlnit în primul tur pe britanicul Paul Jubb (22 de ani – 219 ATP) și a avut nevoie de doar 12 minute pentru a-și pierde cumpătul. Supărat că fanii sunt împotriva lui, Kyrgios a răbufnit.

„Nu e posibil așa ceva, frate!”. Nick Kyrgios, imaginile zilei la Wimbledon

Nick Kyrgios, cunoscut în circuitul ATP ca fiind un jucător recalcitrant, a fost protagonist în imaginile zilei de la Wimbledon 2022.

Marți, în primul tur, australianul l-a întâlnit pe reprezentantul local Paul Jubb. Iar fanii au încercat să își manifeste suportul față de favoritul lor încă din primele momente ale jocului. Și, după doar 12 minute, Kyrgios a cedat nervos. Nemulțumit că suporterii din tribune fac prea mare gălăgie, australianul a răbufnit:

Nu se poate să vorbească în timpul punctului, când sunt pe cale să lovesc mingea cu backhand-ul. Nu e posibil așa ceva, frate! De ce nu se pot uita la meci în liniște?”, a transmis Nick Kyrgios, potrivit SportBibble.

Show-ul marca Nick Kyrgios nu s-a terminat aici. Australianul a pierdut primul set, iar imediat după punctul final a trimis puternic o minge în direcția fanilor care l-au supărat.

Kyrgios a avut mult de furcă împotriva mult mai slab cotatului Paul Jubb, însă în cele din urmă, după 3 ore și 10 minute de joc, s-a impus. De cinci seturi a avut nevoie australianul să câștige, scor 3-6, 6-1, 7-5, (3)6-7, 7-5.

Nick Kyrgios nu i-a uitat pe fani nici după ce a câștigat meciul

O ultimă răzbunare a lui Kyrgios s-a petrecut imediat după ce australianul a câștigat confruntarea cu Paul Jubb. În timp ce alerga spre centrul terenului, Kyrgios s-a întors către aceeași fani care l-au deranjat și a scuipat spre ei.

O zi plină cu de toate în ceea ce îl privește pe numărul 40 ATP, care în continuare nu se poate abține de la gesturile controversate cu care s-a făcut remarcat pe terenul de tenis.

În turul 2, Nick Kyrgios va da piept cu sârbul Filip Krajinovic (30 de ani – 31 ATP).

Gabriela Ruse, eliminată în primul tur la Wimbledon 2022 de Coco Gauff, favorita numărul 11 a turneului. Românca a fost la un pas să producă surpriza.