“Încalcă drepturile omului” Rușii sunt scandalizați că au fost interziși la Wimbledon. Anunț oficial al președintelui Federației de Tenis de la Moscova

Olteanu Ștefan / 21.04.2022, 19:50
“Încalcă drepturile omului” Rușii sunt scandalizați că au fost interziși la Wimbledon. Anunț oficial al președintelui Federației de Tenis de la Moscova

„Cazul Wimbledon 2022” ia amploare, iar rușii sunt scandalizați după ce au aflat că au fost interziși de la al treilea turneu de Grand Slam al anului. Președintele Federației de Tenis din Rusia, Shamil Tarpishchev, a reacționat dur și spus că va apela la toate căile legale pentru a schimba decizia organizatorilor din Marea Britanie.

Shamil Tarpishchev, președintele Federației de Tenis din Rusia, reacționează. „Avocații vor rezolva problema!”. Rușii sunt scandalizați că au fost interziși la Wimbledon

Cazul Wimbledon” a izbucnit miercuri, 20 aprilie, când oficialii din Marea Britanie au anunțat că sportivii ruși și bieloruși nu vor putea participa la al treilea turneu de Grand Slam al anului, iar oficialii Federației de Tenis din Rusia sunt scandalizați de faptul că au fost interziși.

Novak Djokovic a fost printre primii sportivi care au reacționat după anunț și s-a declarat șocat de decizia organizatorilor. Sârbul a spus că „este o nebunie” ce se întâmplă și nu poate susține acest lucru. Iar reacția sa a fost primită cu multă apreciere de președintele Federației de Tenis din Rusia, care spune că va apela la toate căile legale pentru a le permite sportivilor din țara sa să ia parte la Wimbledon.

Lucrăm la această problemă din punct de vedere legal. Toate organizațiile sportive susțin participarea noastră, trebuie să lucrăm și apoi să luăm o decizie. Aceasta este o încălcare a drepturilor omului, un nonsens. Deși toată lumea din tenis ne susține, Anglia se pune de-a curmezișul.

Această problemă este acum analizată de o echipă de avocați. Sportivii nu ni se opun, ba dimpotrivă. Djokovic a numit această decizie nebună și consider că are dreptate.
ATP și WTA au transmis că ar trebui să ne fie permis să participăm. Decizia englezilor este o încălcare a tuturor normelor și regulilor. Avocații vor rezolva problema, am încredere!”, a declarat Shamil Tarpishchev, potrivit rușilor de la RBC Sport.

Anastasia Potapova, una dintre jucătoarele care ar fi putut reprezenta Rusia la Wimbledon. „Din păcate, noi, atleți profesioniști, devenim ostatici ai situației curente”

Numeroși sportivi ruși vor fi afectați de decizia organizatorilor de la Wimbledon. Pe tabloul masculin, Daniil Medvedev, numărul 2 ATP, va reprezenta cea mai grea pierdere. De asemenea, Andrey Rublev, Karen Khachanov sau Aslan Karatesv ar fi urmat să fie și ei pe tabloul principal.

În schimb, pe tabloul principal de la feminin și-ar fi putut face apariția nu mai puțin de 9 jucătoare din Rusia. Printre acestea se numără și Anastasia Potapova (21 de ani – 93 WTA), care recent și-a exprimat dezamăgirea cu privire la situația în care sunt puși sportivii ruși.

În general, chiar din copilărie, ne alegem calea de dezvoltare. Chiar și când eram un copil, visam să joc tenis fără să aleg un meci, o țară sau un partener de joc. E dificil să le explic oamenilor din politică faptul că pentru mine nu există niciun adversar dintr-o altă țară. Eu lupt pentru victorie, pentru cel mai bun joc al meu, pentru rezultatul meu.

Din păcate, acum, noi, atleți profesioniști, devenim ostatici ai situației curente.

A juca tenis este alegerea și visul nostru, pentru care muncim zilnic, antrenându-ne și încercând constant să fim mai buni. Îmi pare rău, dar deși sunt străină de politică, sunt împotriva durerii, lacrimilor și războiului. Pacea unește lumea și cu toții ar trebui să rămânem umani. Iar copiii ar trebui să continue să viseze”, a scris Potapova pe Instagram.