Întâlnire de taină între Răzvan Burleanu și Gică Hagi. Ce i-a propus președintele FRF antrenorului de la Farul Constanța

Robert Zanfir 29.09.2022, 18:02
Întâlnire de taină între Răzvan Burleanu și Gică Hagi. Ce i-a propus președintele FRF antrenorului de la Farul Constanța

Gică Hagi (57 de ani) a dezvăluit discuția pe care a purtat-o cu Răzvan Burleanu imediat după ce Mirel Rădoi a renunțat la echipa națională. Înainte ca Edi Iordănescu să fie numit la conducerea „tricolorilor”, președintele FRF s-a întâlnit cu Gică Hagi, Răzvan Lucescu, Dan Petrescu și Ladislau Boloni, dar negocierile au căzut de fiecare dată.

Hagi a face lumină la un an de la celebra întâlnire cu Răzvan Burleanu. „Regele” a fost ofertat, cel puțin la nivel declarativ, de președintele FRF, dar a refuzat propunerea de a prelua naționala. Refuzul a provocat multe semne de întrebare în spațiul public, cu atât mai mult cu cât antrenorul-manager de la Farul a anunțat în nenumărate rânduri că visează să mai antreneze o dată echipa națională.

Ce i-a propus Răzvan Burleanu lui Gică Hagi la întâlnirea din toamna lui 2021

Gică Hagi spune că nu era momentul să accepte o ofertă din partea naționalei din moment ce era și încă este acționarul principal al celor de la Farul Constanța. Cu alte cuvinte, „Regele” spune că nu a vrut să intre într-un conflict de interese.

„Nu s-a discutat, am stat de vorbă. Nu s-a discutat, pentru că nu puteam şi nu pot nici în momentul de faţă. Sunt acţionar majoritar şi atât timp cât sunt acţionar majoritar, atât timp cât sunt acţionar majoritar, nu a intrat în discuţie, pur şi simplu a fost.

Echipa naţională sau România pentru mine şi pentru oricare înseamnă ceva wow să te duci, dar trebuia să fiu destul de rece şi lucrurile trebuia să le zic aşa. Nu că nu mi-am dorit sau cum au apărut multe speculaţii sau că am refuzat, îmi vine să râd”, a declarat Hagi pentru Orange Sport.

Hagi: Nu vreau să las loc de interpretări!

„Nu se poate, pentru că sunt acţionar majoritar şi nu vreau să las loc de intereptari. Acestea sunt cuvintele mele, pe care i le-am zis preşedintelui (n.r. – Răzvan Burleanu). S-a vrut un dialog să ajungem mai mult de atât, dar am zis că n-are rost atât timp cât există această problemă, pentru că n-are rost să pierdem timpul de pomană.

Eu unde mă duc trebuie să aduc prosperitate, nu mă duc să aduc probleme. Nu era momentul meu să intru în joc, pentru că nu puteam din cauza funcţiei, că sunt acţionar majoritar la Farul şi nu puteam”, a mai declarat Gică Hagi.

Edi Iordănescu a retrogradat România în Liga C

Între timp, cu Edi Iordănescu la conducere, România a ratat obiectivul clasării pe unul dintre primele două locuri în Liga Națiunilor. Mai mult, tricolorii au retrogradat în Liga C, după o campanie dezastruoasă.

Răzvan Lucescu, Dan Petrescu și Ladislau Boloni sunt tehnicenii pe care ar fi încercat Răzvan Burleanu să îi convingă să preia echipa națională.

Două dorinţe, repet. Două dorinţe, una să antrenez o echipă naţională sau o echipă de club europeană cu care vreau să câştig. Astea sunt singurele mele dorinţe.

Vom vedea dacă se vor întâmpla, cu cine se va întâmpla, unde va fi, dar mi le-am fixat, sunt obiectivele mele, lucrez pentru acest lucru.
Gică Hagi