Eveniment. „Dormeam lângă morți. Erau scoși când intrau în putrefacție”. Cel mai bătrân antrenor în activitate din sportul românesc își povestește cutremurătoarea viață

Cătălin Mureșanu / 21.02.2021, 14:30
Eveniment. „Dormeam lângă morți. Erau scoși când intrau în putrefacție”. Cel mai bătrân antrenor în activitate din sportul românesc își povestește cutremurătoarea viață

Scoatem la lumină o poveste de viață din adâncurile Capitalei. PlaySport.ro l-a vizitat pe cel mai în vârstă antrenor activ din sportul românesc. În București, în pântecul pământului, la stația de metrou Unirii 2, Petre Stroe (87 ani), Antrenor Emerit, Maestru al Sportului, continuă să pregătească generații de luptători. Nici pandemia nu l-a făcut pe încăpățânatul octogenar să renunțe, sala cu pereții roși de infiltrații și lumina galbenă, prăfuită, în care ajungi după ce treci printr-un gang îngust, continuă să scoată campioni, un tezaurul de medalii în subsolurile orașului. Anul trecut, secția de lupte a CS Metrorex a obținut 5 medalii naționale, dintre care trei de aur. Aici, unde timpul trece în ritmul garniturilor de metrou care sparg ecoul cu glasul frânelor încordate la intrarea în stație, de 30 de ani, Petre Stroe strânge tineri pe care-i crește și-i transformă în campioni.

Maestrul și discipolii
Maestrul și discipolii

Încă din copilărie, pe Petre Stroe, viața l-a pregătit de luptă. La început, lupta pentru supraviețuire, lumină, aer și libertate. Apoi pentru lupte, libere și greco-romane, un sport bărbătesc, printre cele mai vechi ramuri olimpice. La vârsta de 15 ani a fost deținut politic și, după doi ani și jumătate de detenție, stigmatul avea să-l bântuie până în 1989. Spune că și după, cităm, „lovitura de stat”, a avut de suferit, a fost persecutat, în viață și în sportul drag sufletului său.

O viață plus doi ani și jumătate

Bună ziua, domnule profesor Stroe. Ați ajuns la aproape 88 de ani, însă nu renunțați, continuați să veniți în sală, să căutați talente. Vă întreb și atașez și scuzele de rigoare, nu vă este greu?

Genunchiul meu face pe nebunul, am avut trei accidente la lupte, unul în sală la Steaua, însă chiar și așa am putut să mă lupt și, la meciul decisiv cu Dinamo, am adus punctul victoriei. Atunci, însă, mi-au zis doctorii, avem mușchi, că eram tânăr, uite aici în fotografie (se întoarce către peretele căptușit cu amintiri, zeci de fotografii, diplome, facsimile cu articole din ziare, suveniruri ale vieții) acum mușchii s-au topit și articulația a rămas fără suport și eu sunt puțin cam șchiop (râde).

Cum v-ați descurcat cu pandemia, sala a fost închisă și rutina dumneavoastră deranjată serios. 30 de ani, zi de zi, această sală a fost ca o casă?

Dumnezeu știe de unde, cum, a mai apărut și porcăria asta. Asta le mai trebuia oamenilor. Ne-am descurcat așa cum am putut, mai greu. Totuși, anul trecut, am scos trei campioni naționali și doi medaliați, unul cu argint și altul cu bronz. Nu greu, ne-a fost foarte greu. Nu vedeți că nu am copii în sală? Să faci aici niște poze, uite câți erau, nu aveam loc. Și eu, cu pasiunea mea, găseam, făceam pe naiba în patru să se miște toți și să-i și aleg pe ăia care au calități.

Luptele au însemnat toată viața lui Petre Stroe
Luptele au însemnat toată viața lui Petre Stroe

Mi-ați spus că tot ce faceți este din pasiune, practic nu sunteți plătit, în ultimii 10 ani nu ați luat vreun ban pentru activitatea dumneavoastră la Clubul Sportiv Metrorex…

Ca sportiv, din cauză că am fost deținut politic, nu puteau să mă plătească fără să am un angajament. Am fost 12 ani la Steaua, titular… și nu mi-au dat niciun ban. La un moment dat, eu am fost remarcat, printre alții, la o întâlnire în Sala de Marmură de la CCA și au întrebat ce situație am. Eram voluntar. Colonelul Varodi, locțiitorul politic al clubului, a dat ordin să mă duc la colonelul Pintea, la cadre, să-mi fac angajarea. M-am dus, mi-a dat o hârtie să îmi scriu autobiografia. Și am scris. „Păi nu se poate, nea Stroe! Vrei să-ți dăm arma în mână, ca să-l împuști pe ministru! Tu, care ai fost unde ai fost?”.

Cum s-a întâmplat de ați fost reținut, ce motive au avut bolșevicii, de obicei le inventau?

M-au luat în 1949. Aveam 15 ani. După alegerile din 1946, când bolșevicii au omorât oamenii care votau altceva cu răngile, că am fost martor, nu vorbesc prostii. În fața mea, la uzinele Vulcan, încărcau tineri, de-ăștia nebuni, în camioane, le dădeau parale și răngi și mergeau la secțiile de votare să-i nenorocească pe oameni. Eram după război și, atunci, flăcăii erau băieți cum trebuie, nu ca acum, cu telefoane, chestii… Patrioți și, după ce au câștigat alegerile bolșevicii, s-a dus vorba că ăștia vor să ne ia țara, pământul, plugul. Și se adunau în grupuri, cum spuneau ăștia, organizații subversive, așa le-au spus bolșevicii care sugrumau poporul.

Și dumneavoastră ați făcut parte dintr-un astfel de grup? Cum se numea, mai țineți minte?

Sigur, dar nu vreau să spun!

De ce?

Știi ce se întâmplă? Când am intrat aici, în sala asta, secretar general al federației era un fost coleg de-ai mei de la Steaua, mi-a dat niște saltele vai de capul lor, de la o uzină, în care își făceau nevoile câinii, fătau cățelele pe ele, iar eu le-am luat și le-am spălat. În anul 1991, am ajuns în America, am stat două luni, când am venit înapoi, saltelele mele erau aruncate în sala asta, din partea cealaltă. Toată viața am fost persecutat. Și înainte și acum, eu sunt oaia neagră, ruda săracă peste tot pe unde am trecut. Înțelegi?

Șase cartele, sute de medalii

Petre Stroe a fost unul dintr eluptătorii buni ai României
Petre Stroe a fost unul dintr eluptătorii buni ai României

Rămân surprins să-mi spuneți că vă simțiți persecutat și astăzi, după atâția ani de la Revoluție?

Dumneavoastră spuneți Revoluție, eu o să-i spun lovitură de stat. Ce să vă zic? În fiecare an am cerut și eu cartele, să intre copiii ăștia, că nu-i lasă, am făcut cereri peste cereri în fiecare an. Acum, după atâția ani, mi-au dat și mie șase cartele. Șase! Nu pentru mine, eu am cartela mea, ca fost deținut politic. Asta e treaba! Vin copiii și nu-i lasă să intre la turnicheții ăia! Mare păcat! Câți nu puteau ajunge mari sportivi și s-au oprit în turnicheții ăia! Și eu, care nu sunt plătit, credeți că mai e vreunul ca mine, pe tot pământul ăsta, să vină zilnic aici, să coboare în baston, să intre pe gangul ăsta îngust? Mai mare rușinea. Rușinea lor!

O să vreau să ne întoarcem la perioada în care ați ispășit pedeapsa. Unde ați fost închis, la Jilava?

Pe Rahova la Securitate, pe Uranus, la Fortul Jilava. Petre Țuțea a spus că acolo, la Jilava, a fost abatorul de oameni.

Ați stat cu oameni cunoscuți în celulă?

Cu mulți. La Reduit erau oameni de calitate, personalități. Generalul Mociulschi (n.r. Generalul Leonard Mociulschi), care a văzut că sunt băiat inimos și îmi mergea mintea și mi-a zis: „ține minte, aici, flăcăule, dacă o să-mi mai taie, vreodată, sabia, să mă cauți”. Apoi îmi aduc aminte de Titel Petrescu, multă lume, erau și pofesori, popi, avocați. Știi ce făceam acolo? Dacă un deținut era istoric, făceam lecție de istorie, altfel îți murea mintea. Învățam și istorie, mai luam și bătaie, m-a bătut la Securitate, tovarășul Faibis (probabil Faibis Veniamin, plutonier major de Securitate). Faibis, domnule, român și ăsta. Te bătea până te leșina, arunca niște apă pe tine și te lua din nou.

Mâncarea cum era?

Am văzut acolo oameni care se țineau de rafturi, de pereți, ca să se miște, de exemplu, în 6 Reduit erau niște camere care au fost depozite pentru armament, muniție, cu niște rafturi din scânduri, pe alea dormeam, fără pătură, fără nimic, direct pe ele. Mâncarea? Dimineață ne dădea un polonic de terci… uite așa era (n.r. arată un pumn), la prânz o bucățică de pâine și o ciorbă de varză. Și, câteodată, seara, un polonic de arpacaș. Asta era tradiționala masă. Eram niște stafii.

A luptat și a antrenat pentru România, țara care i-a luat 2 ani jumătate din viață
A luptat și a antrenat pentru România, țara care i-a luat 2 ani jumătate din viață

Mureau oamenii în celulă?

Afară din celulă nu te scotea decât dacă te ducea la Tribunal sau după trei patru zile după ce mureai. Te scotea când intrai în putrefacție, după ce începeai să puți. Făceau special. Dormeam lângă morți.

După eliberare cum a decurs viața dumneavoastră?

Am lucrat ca hamal. Da! Așa scrie în cartea mea de muncă, hamal. Eu nici nu terminasem școala. La Vulcan. Însă Securitatea mă freca în continuare cu întrebări, pentru că era destul de puternică rezistența din munți. Și mă freacau, așa cum o faceți dumneavosatră acum (râde), cu tot felul de întrebări. Mă persecutau. Și m-au luat și m-au trimis la Medgidia, la fabrica de ciment, pentru monstarea fabricii, era un câmp acolo. Și de atunci am lucrat pe șantiere, am ridicat fabrici, uzine și termocentrale.

Și la sport cum ați ajuns?

Începusem la 13 ani la Vulcan, când eram la internat, ucenic, toți flăcăii își doreau să facă mișcare, aveam profesori care știau toate sporturile, oameni instruiți, așa cum am văzut și în America. Ne puneau să jucăm șah. Coleg la internat l-am avut pe marele nostru actor Gheorghe Cozorici și de lupte. Pe la 14 ani am fost vicecampion pe București, am jucat finala, am stat în genunchi pe scaun, că era masa prea mare și eu eram piticuț. Făceam box la noi în cămin, ne băteam cu mănuși de lână. Și ne loveam de ne rămâneau urme pe față. Ne punea Stroe Ștefan, fostul instructor de sport al Regelui Mihai. Apoi am ajuns la lupte. Tot așa, m-am dus să mă lupt, însă nu am progresat foarte mult, dar cât de cât am prins. Era antrenor Vasile Martac și așa m-a prins microbul. Și după, unde mă duceam, că m-au tot trimis, făceam lupte.

Intrarea în „camera secretă” unde se plămădesc campionii țării
Intrarea în „camera secretă” unde se plămădesc campionii țării

Și la Steaua cum ați ajuns?

Dacă am fost la pușcărie, nu m-a trimis la armată, m-au dus la muncă, la Ploiești, la șantier. Și acolo venea un profesor de la Academia de Sport, un basarabean care locuia în Ploiești, a făcut mulți profesori în lupte, haltere, culturism, căuta sportivi, acolo l-a descoperit și pe Bularca, primul nostru campion mondial la lupte și m-a luat și pe mine. Făceam antrenamente, ne băteam la diverse meciuri. Ne-a înscris la „Spartaniada națională”, la care am ieșit eu și Nicolae Martinescu. Apoi domnul Dumitru Hîtru, că așa-l chema pe profesor, când am terminat armata, mi-a zis dacă vreau să merg cu el la București. Și m-a luat la Rapid. Apoi m-a transferat Steaua. Eu lucram. Și vă spun ceva, domnule, de la sport, niciodată nu mi-a dat cineva vreun leu. Și la Steaua, am făcut 12 ani, fără vreun ban. Nu puteau să mă salarizeze din cauza trecutului meu.

După 45 de ani… au venit americanii

Medalii au tot fost, însă banii au lipsit…

Am câștigat 10 medalii internaționale, dintre care patru de aur. Zece! Și nu m-au lăsat să ies din țară decât în țările comuniste, în vest nu aveam voie. Colegii mei se duceau, mie, din cauză că am făcut pușcărie, politic, mi-au interzis. Am câștigat medalie la Kiev, la Varșovia, la Rostock, în Germania de Est, în Yugoslavia, la Subotica, dar în altă parte nu aveam voie.

În America în ce an ați ajuns?

În 1991, când am intrat și aici, în sala asta, la Metrorex. Am antrenat la Construcția, dar cu ora. Munceam, însă aveam microbul ăsta. În America am predat 18 ani, în limba lor, ce să vă spun, mi-a plăcut să învăț limbi străine. La fel și în Germania. După „lovitura asta de stat”, când am avut și eu voie să merg în vest, am plecat cu mașina mea, prin Europa. Și eram cu soția, pe la Munchen, la o alimentară, să ne luăm de mâncare. Și acolo am văzut un afiș pentru judo. „Lupte nu aveți?”. Mi-au zis să traversez orașul. Și am întâlnit în Germania fel de fel de oameni, printre care și americani, am luat contact cu ei. La un moment dat, eu eram aici, cu amărâtele mele de saltele, iar un american a venit să mă caute, aici, în sala asta. Mi-au propus să colaborez cu ei. După două zile am plecat în America. M-am dus la Ambasadă să cer viza și s-a pus o ploaie, un potop. Și era o coadă lungă, eu eram numărul 4000. Și după potopul ală m-am băgat la scara unui bloc și lângă mine un domn, am intrat în vorbă. „Ce număr ești?”. Eu, 4000. „Eu am 150”. Și i-am arătat hârtia, chemarea și mi-a zis să mă duc la polițist, să-i arăt, iar ăla m-a băgat direct în Ambasadă. Într-un sfert de oră aveam viza. Dacă nu ar fi fost ploaia aia, cred că și acum stăteam la coadă, aveam numărul 4000.

Una dintre numeroasele medalii obținute în cariera de sportiv
Una dintre numeroasele medalii obținute în cariera de sportiv

Cred că ar fi fost mai bine ca americanii să fi venit cu 45 de ani mai devreme, poate altfel ar fi fost viața dumneavoastră? Și cum a decurs colaborarea cu americanii?

(arată spre peretele cu amintiri). Uite, am scos campioni. Am devenit Peter. 18 ani m-au plătit, am făcut naveta. Două luni pe an, pe perioada vacanței, mergeam acolo. Am scos multe medalii, naționale, campioni mondiali, o medalie de bronz la Olimpiada de la Sydney.
Florin, încălțămintea și jumătatea de porc

Au plătit bine americanii?

Nu mă plăteau ca pe ei. Nu am avut contract, îmi dădeau din mână. Mă duceam de dragul luptelor și pentru că aveau condiții. Uite, m-am întors și cu saltelele alea, de 30 de ani sunt saltelele astea aduse de mine din America, tot ce e aici e făcut de mine. Și cuierele, le-a făcut fratele meu. Absolut tot! Vorbim de pasiune. Și mă cheamă, domnule, americanii și acum, pe la nunțile lor, foștii elevii. Dar nu pot să mă mai duc, nu mă lasă piciorul ăsta.

Și, în același timp, ați continuat activitatea și în țară, aici, la Metrorex…

Secția de lupte a pornit de zero, nu aveam materiale, nu aveam nimic. Am început cu vizite în școli, la case de copii pentru a-i atrage pe cei mici. Făceam vizite în comunele de pe lângă București, pe la Afumați, Frumușani, pe unde nu am fost! La Afumați l-am descoperit pe Alexandru Vișan, medaliat național și internațional, la Adunații Copăceni pe Marin Neguț. Uite, nu pot să-l uit pe Constantin Matei, care avea să devină unul dintre cei mai buni elevi de-ai mei și unul dintre cei mai buni sportivi de lupte ai României și, ulterior, singurul antrenor român de lupte greco-romane din Erste Bundesliga, în Germania. El venea dintr-o familie cu opt copii, dintre care șase băieți. Și i-am cooptat și pe alți trei frați. Cel mic, Florin, care era foarte talentat, la un moment dat, când s-a stricat vremea, nu a mai venit la sală. Frații lui mi-au explicat că are încălțăminte.

Petre Stroe, unul dintre ultimii căutători și șlefuitori de talente ai României
Petre Stroe, unul dintre ultimii căutători și șlefuitori de talente ai României

Am mers cu toți și le-am luat, de aici din Unirea, mai multe perechi de încălțăminte. Mă duceam cu jumătate de porc în spate, să le duc acasă, să aibă ce să mănânce, din banii mei. Și au ajuns sportivi intrenaționali. Și câți nu au trecut, domnule ziarist, prin sala asta, așa cum o vedeți dumneavoastră acum, prin gangul ăla îngust de la intrare. Matei, Emil, Florin, Veronel, Ciaușu, Manoilă, Michi, Neluțu, Bogdan, Cezar, Cătălin, Florea, Adrian, Mihai, Liviu, Ștefan, Ilie, Tolea, Pavel, Vișan, Petruș, Costel, Marcel. Toți sunt copiii mei. 28 de câștigători și medaliați ai Cupei României.

Și acum Paulică?

Da, el e Paulică. „Așa Paulică, trage, bravo tată!”
(Paulică este unul dintre cei trei elevi ai profesorului Stroe aflați în sală, într-o zi de joi. Este la vârsta buletinului, în câteva secunde, cocoțat pe o frânghie ca o parâmă, atârnată de tavan și groasă cât încheietura, atinge plafonul sălii. Repetă mișcarea fără să ofteze, apoi stă în cap, sprijinindu-și toată greutatea corpului în gât. Aproape de vârsta lui Paulică, în urmă cu șapte decenii, Petre Stroe era reținut de bolșevici și trimis, pentru doi ani și jumătate, în spatele zidurilor groase de la Reduit, Jilava Fortul 13, Uranus).