INTERVIU EVENIMENT. Răzvan Lucescu, dezvăluire uluitoare despre George Copos: „M-am uitat la el, i-am arătat degetul mijlociu și am plecat!”

Mariana Podeanu / 25.06.2021, 16:06
INTERVIU EVENIMENT. Răzvan Lucescu, dezvăluire uluitoare despre George Copos: „M-am uitat la el, i-am arătat degetul mijlociu și am plecat!”

După o pauză scurtă în care a ieșit din circuit, Răzvan Lucescu a revenit în arenă! Și a revenit într-un mediu pe care-l cunoștea deja, dar unde lupta e infernală. Vechiul și noul antrenor al lui PAOK Salonic a vorbit, în exclusivitate pentru PlaySport, despre motivele care l-au făcut să revină în Grecia. Răzvan Lucescu a făcut și o dezvăluire uluitoare despre George Copos din perioada în care pregătea Rapid, a analizat situația naționalei de fotbal a României și și-a prezentat favoritele la Euro 2020.

Gata pentru noua aventură la PAOK

Ce faci, ți-ai încărcat bateriile înainte de noua aventură?

Trebuie să le am încărcate, n-am nicio altă variantă, și dacă nu le-aș fi încărcat, le-am încărcat.

La un moment dat, spuneai că îți dorești să petreci mai mult timp cu ai tăi, să te bucuri de faptul că ești bunic, ai reușit cât de cât în perioada asta de pauză?

Nu sunt cel mai bun bunic, nu sunt cel mai bun bunic din lume, aș vrea să fiu, aș vrea să fiu mult mai disponibil, dar din păcate, nu sunt, știi? Sunt sincer și recunosc, încă sunt copiii mici, eu sunt cu problemele mele, ei au și ei viața lor, familiile lor. Ne-am văzut de multe ori, dar în același timp ne-am văzut de puține ori pentru a fi un bunic adevărat.

Dar zi-mi, e bună berea lui Matei?

Este excepțională, este cea mai bună bere. Din punct de vedere al părintelui, pot spune că sunt un tată fericit. Am amândoi copiii care sunt bine, sunt sănătoși, au plecat pe un drum în viață, pe un drum corect, au și ei la rândul lor copiii lor și știu ce înseamnă responsabilități, așa că da, sunt un tată dintr-un anumit punct de vedere lipsit de griji și foarte fericit de cum se comportă copiii.

Revenind la ce urmează pentru tine, am o curiozitate. Din ce îmi amintesc, când ai plecat de la PAOK, după ce reușiseși atâtea lucruri, ai plecat cu un gust amar, nu ai fost pe aceeași lungime cu patronul, care începuse se vândă jucători…

N-a fost vorba de vânzarea jucătorilor, a fost pur și simplu o diferență de gândire, de opinie, diferență de strategii, practic. Și eu eram cel care, în final, aș fi fost responsabil. Dar am spus-o, și atunci și de câte ori e nevoie, că patronul are dreptul să gândească într-un anumit fel. Dacă patronul și antrenorul nu ajung să meargă în aceeași direcție, e mai bine să se ajungă la despărțire pentru că în final lucrurile vor sta rău, și atunci va fi poate prea târziu. A fost acel moment, asta m-a făcut să iau acea decizie. Eu am explicat-o foarte clar – poate că nici n-aș fi explicat-o – pentru că foarte multă lume m-a acuzat că am plecat pentru banii din Arabia Saudită, ori nu a fost ăsta motivul.

Cu ce te-a convins să revii?

Cu ce m-a convins? Probabil că nici n-a trebuit să mă convingă foarte mult, pentru că m-am întors acolo unde am trăit totuși cei mai frumoși ani din viața mea. Doi ani de vis, profesional, toate victoriile, toate succesele, toate mulțumirile pe care le-am avut, și în viața personală a fost o perioadă excepțională la Salonic. Am cunoscut prieteni, am trăit o viață frumoasă, Salonicul este un oraș perfect pentru a te simți bine, nici foarte mare, nici foarte mic, Grecia, în general, este o țară extraordinară, pe care noi, românii, știi foarte bine că o iubim. Acolo e o situație că, indiferent de cum ești, că nu ești foarte bine, ai coborât din casă și ai ieșit pe stradă, și dintr-o dată ți se schimbă toată starea de spirit…

Știi că în ultima vreme au fost și multe cutremure, din alea reale, în Grecia… Ești panicos, ți-e frică?

Ei, dacă am fi așa, am zice că și aici, o dată la un anumit număr de ani, se repetă. Ce am face? N-am mai trăi. Nu trebuie să gândim așa, și eu nu gândesc așa. Eu gândesc că viața e frumoasă și merită trăită.

PAOK aduce mult ca atmosferă cu Rapid, Rapidul ăla al lui Copos sau mă înșel?

Foarte mult, foarte mult! Emoții, se trăiește foarte tare emoțional, deciziile sunt emoționale, este până la urmă, o lipsă de echilibru, și ăsta cred că a fost cel mai mare merit al nostru, al staff-ului. De a aduce echilibru la nivelul echipei, un echilibru între conducere și echipă, și am senzația că ăsta a fost primul factor al succesului.

O poveste cu George Copos chiar de ziua în care s-a născut Rapid!

Și că tot am pomenit de Rapid, am văzut că ai avut timp de o reuniune cu eurofantasticii. Ce faceți când vă vedeți, depănați amintiri?

Da, totdeauna. Ne bucurăm de reunirile acestea. Pentru că îți aduci aminte cu plăcere de momentele pe care le-am trecut împreună, de momentele pe care le-am trăit împreună, de situații frumoase pe care le-am avut sau cele neplăcute, pe care acum le vezi dintr-o altă ipostază, cu altă stare de spirit, devin chiar simpatice când sunt povestite. După care fiecare își povestește – eu mai puțin, îi las pe ei mai mult pentru că sunt foarte curios cum au evoluat, care este viața lor, cum își văd viitorul, cum gândesc, sunt foarte curios și foarte interesat. Sunt seri foarte plăcute, ei schimbă idei între ei pentru că au cercuri diferite, prieteni, și atunci se mai pierd relațiile astea, și odată ce ne vedem și la un pahar de vin, se reapropie și retrăiesc momentele trăite ca jucători care au fost plăcute, în fotbal asta e cea mai frumoasă perioadă. Ești responsabil doar pentru tine, preocupat doar de tine.

Noi am mai povestit, dar nu am cum să nu te mai întreb, fiindcă acel episod mi s-a părut fabulos. Știi la ce mă refer, la momentul ăla de după meciul cu Feyenoord când ai făcut autostopul la autobuz. Hai să dăm puțin înapoi filmul.

(Râde) Trăisem atunci o perioadă tensionată, era un meci de calificare pentru grupele Europa League, era pentru prima dată când Rapid intra în grupe, într-un meci foarte complicat cu Feyenoord care era pe primul loc în Olanda și era într-o mare formă, noi am reușit să ne calificăm. Au fost niște divergențe atunci cu domnul Copos – pe care oricum îl apreciez și îi sunt recunoscător pentru faptul că m-a adus la Rapid, eu și taică-meu suntem singurii antrenori pe care nu ne-a scos, 3 ani, și după aceea încă un an.

Atunci eram și eu tânăr, vulcanic, neliniștit, și pe fondul de mici conflicte care existau între mine și dânsul, am reacționat, i-am făcut un semn, l-am salutat ”amical” cu degetul mijlociu, mi-am luat sacoul și am plecat către vestiare. Era un fel de răspuns că fusese foarte sceptic că noi am putea să ne calificăm în grupele Europa League, bine, voi astea sunt lucruri pe care voi nu le știți, și am plecat către vestiare, dar dintr-o dată, m-a apucat nebunia și am zis că nu mă opresc acolo, o iau pe jos să mă liniștesc.

Un gest al lui Răzvan Lucescu rămas în istoria fotbalului românesc
Un gest al lui Răzvan Lucescu, rămas în istoria fotbalului românesc

Și am traversat holul de la stadionul Giulești, am ieșit afară, lumea sărbătorea, băieții erau pe teren, se îmbrățișau, și am plecat, am urcat pe Podul Grant fără să stau să gândesc prea mult. Așa m-au dus picioarele. Și acolo am zis să trebuie să merg în plimbare până acasă. A venit un autobuz, a oprit, foarte civilizat, și un tip de suflet, că până la urmă nu știa de cine e vorba, nu știa că veneam direct de pe stadion după calificare. Șoferul de la autobuz a deschis ușa, i s-a făcut milă că merg pe jos, pe pod, m-am urcat, cîteva secunde n-a realizat, avea radioul pe meciuri, că era și meciul Stelei, se trecea legătura dintr-o parte în alta, s-a trecut în Giulești, comentatorul spunea că jucătorii sunt încă pe teren, sărbătoresc cu spectatorii, și atunci el s-a uitat la mine și a rămas blocat. „Sunteți, nu sunteți Răzvan? Ba da, ba da… Și nu înțeleg!”, se uita așa foarte mirat, uluit, la radio, la mine. ”Stai liniștit, s-a terminat meciul și am plecat repede, să mă plimb puțin… Aaa, bine, bine…”. M-a lăsat undeva la Arcul de Triumf, și de acolo mi-am continuat periplul până când a venit un prieten și m-a preluat.

Asta a fost povestea, o poveste…asta am simțit să fac, am simțit să mă descarc, altădată mi-am propus să mă duc pe faleză pe malul mării la Salonic și să beau un pahar de vin așa, de dimineață, de unul singur, doar cu mulțumirea mea, după ce am câștigat campionatul. Ce să-ți mai zic mai departe, sunt fel de trăiri pe care le ai, e totuși o meserie extraordinară, e o pasiune formidabilă care ne împinge să ne ducem în fiecare zi la antrenamente, în mijlocul luptelor. Pentru că un antrenor este în mijlocul uraganului, dintr-o parte este media, din alta, managementul, din cealaltă vin suporterii, vin jucătorii, nu este deloc simplu. Și trăiești permanent cu riscul ca la trei săptămâni, două săptămâni, patru săptămâni să trebuiască să pleci. Ți se pare că totul merge bine și un moment schimbă totul, și deja se pune problema plecării.

Îți spuneam, sunt trăiri emoționale foarte intense, e plăcut, în același timp, dar există și o mare descătușare când se termină și mai ales când se termină cu bine o competiție, un obiectiv. Și vin tot felul de idei, eu cel puțin simt această fericire, ca o pe stare de liniște care vine din interior. Atunci înțeleg că sunt fericit.

„Va fi greu pentru Rapid în Liga I”

O parte din tine va rămâne legată sufletește de Rapid. Iată că s-au întors în Liga I… Cât de greu le va fi?

Foarte greu. Le va fi foarte greu! Pentru că lumea trebuie să înțeleagă că Rapid a dispărut din fotbalul românesc o bucată bună de vreme. A coborât la cel mai de jos nivel, și a trebuit să revină, pas cu pas, e foarte greu, va fi foarte greu impactul cu prima ligă, pentru că este o diferență mare de valoare între liga a II-a și liga I. Ei nu sunt obișnuiți, nu mai sunt obișnuiți, chiar dacă ar aduce acum jucători cu experiență ar fi aceeași poveste, ca și grup, nu au experiența primei ligi. Asta va fi, în primul rând, cea mai mare dificultate, suporterii rapidiști ar trebui să înțeleagă că obiectivul Rapidului anul acesta este să scape de retrogradare. Cum o vor face, asta cei care sunt acolo o știu. Și aici mă refer la conducere, la antrenori, trebuie să fie clară în capul lor această strategie și pe baza acestei strategii să se pregătească. E foarte greu. În al doilea rând, Rapidul în acest moment nu are posibilități prea mari financiare ca să poată aduce jucători cu experiență, de valoare, care să dea un plus măcar de încredere tuturor celorlalți. Și atunci lucrurile sunt complicate pentru Rapid, dar este ceva normal, lucru care i se poate întâmpla oricărei echipe care promovează. Dacă stai bine și analizezi echipele care vin din liga a doua, vei constata că au probleme de a-și păstra locul în prima ligă.

…de adaptare…

Da, bineînțeles, da. Trebuie să se adapteze. După care, dacă s-au adaptat, trec de primul an, după aia pot avea o constanță pe prima scenă. Dar în general, dintre echipele care promovează, cel puțin una se întoarce înapoi, sau au probleme și, în cel mai fericit caz, se salvează pe final.

Despre criza din fotbalul românesc

Ești plecat de mult de aici, dar se vede cu ochiul liber că nu mai este ce era odată. De ce s-a diluat atât de mult campionatul nostru?

Sunt multe cauze. În primul rând, e asta. Dispariția unor echipe de mare forță, de tradiție, cum este Rapidul, cum este Steaua, cum este Dinamo, pentru că nu putem vorbi acum despre adevăratul Dinamo, cum nu putem vorbi nici despre Steaua. Pentru că până la urmă este un scandal, o luptă mare care a divizat lumea Stelei. Cei care au rămas fideli numelui de Steaua și cei care au rămas fideli ideii de continuitate pe care a oferit-o FCSB.

În al doilea rând, dispariția conducătorilor de forță, a patronilor care aveau personalitate, care aveau posibilitate mai mare de a investi și de a aduce jucători de un alt calibru. Păi mă gândesc înainte la CFR, Vaslui, Timișoara, toate acestea adăugate la Dinamo, Steaua, Rapid, dintr-o dată vorbim de 6 echipe.

Destul de multe…

Gândește-te, după aceea, că au fost echipele campioane, Urziceni și Oțelul, care după ce au câștigat campionatul, într-un an au dispărut. Au fost desființate. Iarăși, cum este posibil așa ceva? Au participat în Champions League, au luat o grămadă de bani și în anul următor au fost desființate! Cred că vorbim despre un management total defectuos. De ce? Nu știu, n-am eu răspuns și nu cunosc.

Apoi, în general, societatea noastră nu e într-un moment extraordinar, iar fotbalul este imaginea societății. Vrem nu vrem, asta este realitatea. În fotbal, vin toate categoriile sociale dintr-o societate. La jucători, dacă ne oprim, vin din muncitori, din oameni amărâți, din oameni cu potențial financiar mai mare, din familii de profesori, de doctori, toate domeniile. Conducătorii, la fel. Sunt oameni de afaceri, sunt oameni din politică.

Ce să-ți mai zic? În general, fotbalistul român este talentat. Vom mai găsi talentele de-a lungul timpului. Au fost și vor mai fi. Dar noi suferim de lipsa unei mentalități puternice. Noi nu suntem puternici, noi cedăm foarte ușor. Suntem învățați să ne găsim ușor alibiuri, la momentele de dificultate, abandonăm, renunțăm, preferăm să ne ascundem, nu să intrăm în luptă și să arătăm forță și să spunem: ”Nu, noi câșgtigăm această partidă!”. Și nu mă refer la partidă ca la un meci de fotbal…

Ci la tot ce este pe lângă și până la un meci în sine…

Da. Să mă impun în primul 11, să mă lupt, să-i demonstrez antrenorului, în momentele de dificultate, să ne strângem, să arătăm personalitate. Să arătăm încredere, dorință foarte mare de a reuși.

După aceea, greșelile pe care le fac și conducătorii, în primul rând, pentru că nu există o strategie. Domne, cum vreau să joc, ce posibilități am? Bune sau mai puțin bune. Păi atunci, e clar, dacă le am bune, vreau să am o anumite filosofie de joc, pentru că am jucătorii ăștia, mi-am permis să jucători de calitate, ce antrenor s-ar potrivi? Îl iau, îl pun și-i dau posibilitatea, îl susțin și-l las acolo să-și facă treaba. Nu-mi imaginez că într-o noapte, acel antrenor va face o echipă să fie campioană! E un an întreg la dispoziție. Trebuie să știu, să am răbdare, să înțeleg că nimic nu se construiește peste noapte, dar îmi susțin total antrenorul.

Dacă sunt o echipă mai mică, am nevoie să mă apăr, să joc defensiv și să joc pe contraatac. Ce antrenor are această filosofie și cine pregătește cel mai bine? Dar nu, se pun antrenori pentru că am auzit, pentru că ăla, pentru că mi l-a recomandat cutărescu, fără să fie o strategie. Și atunci se schimbă. Foarte ușor. La primele rezultate. Nu există o încredere serioasă, corectă, profundă, de la început, și atunci când apare un rezultat negativ, deja se pune problema ”aoleu, trebuie să schimbăm”. Și schimbă. În momentul ăla, jucătorii care oricum nu sunt foarte puternici din punct de vedere psihologic, ca mentalitate, își găsesc foarte ușor alibiuri, ”aaa, păi de vină era antrenorul”, ei nu-și mai asumă responsabilitatea. Și uite, vezi? Așa ajungem la o întreagă poveste.

Aprecieri pentru Mirel Rădoi

Apropos de filosofie. Tu care ai fost selecționer, te poziționezi unde: în partea aia a celor care cred că Rădoi trebuie să-și urmeze filosofia fără să aplece urechea sau în cealaltă, care-i cere să se replieze și să se adapteze la ce îi oferă realitatea fotbalului și a fotbaliștilor români?

Nu vreau să-i dau sfaturi lui Mirel! Îl apreciez și îl respect prea mult. Nu are o sarcină ușoară, nu este la acest moment simplu pentru antrenorul echipei naționale să facă ceva. Campionatul este slab, Mirel nu are jucători care să evolueze afară la echipe mari și care să se impună la echipele acelea unde sunt, măcar să se impună, n-are nici cum să compenseze lipsa unui campionat puternic. Are la dispoziție două zile de a pregăti un meci, deci foarte puțin, nu are totul sub control. E foarte greu ceea ce face Mirel Rădoi.
Echipa națională a României dacă stăm să analizăm bine, după Generația de Aur, s-a mai calificat de două ori la un campionat european. Dar gândiți-vă. În 2oo8, de exemplu, campania de calificare era începută din 2oo6-2oo7, și atunci era campionatul nostru era puternic, era o emulație fantastică, jucam pentru prima dată în istorie un sfert de finală în Cupa Uefa între două echipe românești. Eram prezenți cu câte trei echipe în grupe, cu totul și cu totul altceva.

Plus niște jucători pe afară…

… pe la Inter, pe la, Chivu campion european, pe Mutu, unul dintre cele mai mari talente ale fotbalului românesc, și toți ceilalți. Dar încă o dată, subliniez, chiar dacă am avut aceste talente, era foarte importantă competiția din campionatul nostru. Asta este baza pentru echipa națională. De aici plecăm. Deci…n-am ce să-ți răspund, n-are o sarcină ușoară, nu știu dacă el are vreo vină, dacă ar putea face altceva, nu știu, eu spun doar la modul serios și obiectiv.

Tu, de exemplu, asculți de cei mai cu experiență, care sunt îndreptățiți să dea sfaturi?

Eu, spre deosebire de Mirel, am șansa să antrenez în fiecare zi, să lucrez, să discut chiar, e altceva.

Adevărul despre celebrul Rapid-Sahtior Donetk

Sar și eu de la una la alta, dar cuvântul experiență m-a dus la tatăl tău. Și la situația unică fiu versus tată, fiul își învinge tatăl în cupele europene. Știu că o vreme nu ați vorbit niciodată, acasă, în familie, despre Șahtior-Rapid.

Am mai vorbit așa, puțin, în ultimul timp. Dar da, atunci imediat, nu am vorbit o lungă perioadă, destul de lungă, nu am deschis discuția despre acel meci. A fost un meci special, cu o încărcătură emoțională imensă, și pentru mine și pentru el. La mine a fost o poveste, că eu am fost mult mai rece, analizând și conducându-mi echipa și motivând-o, pentru el a fost mult mai complicat, pentru că era vorba de fiul lui. Eu nu știu cum a putut el să transmită, și probabil că nici n-a reușit, acea motivație pe care trebuie să o primească o echipă înaintea unui meci. De aceea lucrurile au stat așa, o perioadă bună după nici n-am deschis subiectul acasă despre acel meci.

Imaginea simbol de după celebrul Rapid - Sahtior Donetk
Imaginea simbol de după celebrul Rapid – Sahtior Donetk

Eu, pe teren fiind, l-am văzut după fluierul final, mergând pe teren cu capul în jos, cu mâinile în buzunar și atunci, din manifestările alea de bucurie, îmbrățișări după victorie, am avut un șoc. Am realizat că e pentru prima dată când mă bucur de o înfrângere a tatălui meu. M-am dus în vestiar și am izbucnit în plâns, m-am ascuns, am rugat pe cei din staff-ul medical ca să mă protejeze, să mă izoleze și să nu fiu văzut de băieți, și 15 minute, efectiv, am și întâziat la conferința de presă, nu am putut să mă opresc, având și un sentiment de vinovăție pentru că împotriva tatălui meu am avut așa sânge rece, să pregătesc meciul, să disec tot jocul lor și să câștig acea partidă. Pentru noi a fost important, am câștigat acea grupă, pentru ei a fost calificare care i-a dus într-o confruntare cu echipă venită din Champions League și au și ieșit în turul următor. Mda..

Careul de ași al lui Răzvan Lucescu la Euro 2020

Spre final acum, să vorbim și despre Euro. Zi-mi dacă te-a acaparat acest turneu final, ce ți-a plăcut și ce te-a dezamăgit, până acum?

De acaparat, nu pot să spun că m-a acaparat, mă uit când am timp. Și nu pot spune că m-a impresionat ceva, că m-a dezamăgit, e un un turneu final exact ca ultimele, cu meciuri foarte bune sau mai puțin bune, echipele mici, în general, organizate, orientate pe defensivă, logic, echipele mari care joacă foarte mult și prin valoarea individuală a jucătorilor și depind foarte mult de asta. Aș putea spune că o surpriză plăcute este Suedia care termină pe primul loc în grupa ei, și surpriza neplăcută e Polonia care iese competiție.
Și tot acolo, la surprize neplăcute, dar cu toate astea e calificare, nu știi la ce să te aștepți de la Germania. A pierdut primul meci cu Franța, a bătut Portugalia și a făcut, s-a chinuit cu Ungaria. Dincolo, Ungaria a surprins, dar nu neapărat printr-un fotbal special, ci prin motivație, determinare deosebite, foarte organizați defensiv, și într-o grupă aproape imposibilă au fost la cât?

…la zece minute de calificare. E impresionant.

Da. Dar nu pe un fotbal spectaculos sau cu valori extraordinare, mai degrabă pe un fotbal defensiv și o stare de spirit dusă la extrem.

Care este favorita ta la titlul european?

Favorita mea înainte de să înceapă turneul final era Italia. Mi s-a părut că, în afară de faptul că Italia venea după o serie lungă de meciuri fără înfrângere, mi s-a părut din tot ceea ce am citit fiindcă urmăresc tot ceea ce se întâmplă în Italia, mi s-a părut că s-a creat așa o stare de spirit generală pozitivă, corectă, o încredere, dar o încredere determinată de o stare foarte corectă, jucători de mare seriozitate, concentrați, gata să dea absolut totul. Acum , acum – râde – mi-e puțin teamă. Italia, în urma acestor rezultate și a acestor jocuri excelente, mi se pare puțin prea entuziasmată. Și ăsta poate fi un risc. Franța are valori individuale deosebite, mă aștept la Spania să meargă până la capăt. Astea trei ar fi favoritele mele.

Și…Belgia?

Da, Belgia poate intra a patra echipă în careul meu de ași.