Jakub Vojtus a adus prima victorie a Rapidului în pregătirea din Austria. Ce echipă de start a folosit Adi Mutu

Robert Zanfir 01.07.2022, 16:27
Jakub Vojtus a adus prima victorie a Rapidului în pregătirea din Austria. Ce echipă de start a folosit Adi Mutu

Jakub Vojtus (28 de ani) a adus prima victorie a Rapidului în stagiul de pregătire din Austria. Echipa lui Adi Mutu a câștigat cu 2-1 în fața celor de la MKS Cracovia. Pentru polonezi joacă și românii Sergiu Hanca, Cornel Râpă și Virgil Ghiță.

Adi Mutu a trecut cu bine de al doilea test din cantonamentul din Austria. După de au pierdut cu Sankt Polten (Austria) 2-3, în primul amical al stagiului austriac, giuleștenii au dat fost conduși și în al doilea meci de pregătire. Florian Loshaj (min.26) a deschis scorul, în timp ce pentru Rapid au punctat Ștefan Pănoiu (min.56) și Jakub Vojtus (min.76).

Jakub Vojtus a adus prima victorie a Rapidului în pregătirea din Austria

Adi Mutu a obținut prima victorie din pregătirile pentru noul sezon, chiar în ziua în care giuleștenii și-au aflat programul din campionat. Cristi Săpunaru și compania vor avea un start de sezon infernal, cu CFR Cluj, FCSB și Universitatea Craiova între rivali.

Cum Victor Angelescu și Dan Șucu au cerut clasarea în play-off în anul centenariului, rapidiștii sunt obligați să calculele fiecare amănunt din cantonamentul austriac. În victoria cu Cracovia, Adi Mutu a aliniat o formulă de start în care și-au găsit locul nou veniții Florin Ștefan, Ciobanu și Valentin Costache.

Echipa de start a Rapidului la meciul cu MKS Cracovia: Drăghia – Moise, Albu, Morais, Ștefan – Kait, Crepulja, Sefer, Rareș Ilie, Ciobanu – Costache

Programul Rapidului în cantonamentul din Austria:

  • 29 iunie Rapid – Sankt Polten (Austria) 2-3.
  • 1 iulie Rapid – MKS Cracovia (Polonia) 2-1.
  • 2 iulie Rapid – LASK Linz (Austria)
  • 5 iulie Rapid – Slavia Praga (Cehia)

Program infernal în campionat pentru Rapid

Rapid va avea parte de un program extrem de dificil în startul sezonului intern. CFR Cluj, FCSB și Universitatea Craiova vor fi rivalele giuleștenilor. Programul complet al Superliga:

  • Etapa 1

Petrolul – FC Voluntari;
FC Argeş – UTA Arad;
Universitatea Craiova – Sepsi;
FCSB – Universitatea Cluj;
CFR Cluj – FC Rapid;
Farul Constanţa – U Craiova 1948
Hermannstadt – CS Mioveni;
FC Botoşani – Chindia Târgovişte;

  • Etapa a 2-a

UTA Arad – Petrolul;
Sepsi – FC Argeş;
Universitatea Cluj – Universitatea Craiova;
FC Rapid – FCSB;
U Craiova 1948 – CFR Cluj;
CS Mioveni – Farul Constanţa;
Chindia Târgovişte – Hermannstadt;
FC Voluntari – FC Botoşani;

  • Etapa a 3-a

Petrolul – Sepsi;
FC Argeş – Universitatea Cluj;
Universitatea Craiova – FC Rapid;
FCSB – U Craiova 1948;
CFR Cluj – CS Mioveni;
Farul Constanţa – Chindia Târgovişte;
Hermannstadt – FC Botoşani;
FC Voluntari – UTA Arad;

  • Etapa a 4-a

Universitatea Cluj – Petrolul;
FC Rapid – FC Argeş;
U Craiova 1948 – Universitatea Craiova;
CS Mioveni – FCSB;
Chindia Târgovişte – CFR Cluj;
FC Botoşani – Farul Constanţa;
Sepsi – UTA Arad;
Hermannstadt – FC Voluntari;

  • Etapa a 5-a

Petrolul – FC Rapid;
FC Argeş – U Craiova 1948;
Universitatea Craiova – CS Mioveni;
FCSB – Chindia Târgovişte;
CFR Cluj – FC Botoşani;
UTA Arad – Universitatea Cluj;
Farul Constanţa – Hermannstadt;
FC Voluntari – Sepsi;

  • Etapa a 6-a

U Craiova 1948 – Petrolul;
CS Mioveni – FC Argeş;
Chindia Târgovişte – Universitatea Craiova;
FC Botoşani – FCSB;
FC Rapid – UTA Arad;
Hermannstadt – CFR Cluj;
Universitatea Cluj – Sepsi;
Farul Constanţa – FC Voluntari;

  • Etapa a 7-a

Petrolul – CS Mioveni;
FC Argeş – Chindia Târgovişte;
Universitatea Craiova – FC Botoşani;
UTA Arad – U Craiova 1948;
FCSB – Hermannstadt;
Sepsi – FC Rapid;
CFR Cluj – Farul Constanţa;
FC Voluntari – Universitatea Cluj;

  • Etapa a 8-a

Chindia Târgovişte – Petrolul;
FC Botoşani – FC Argeş;
CS Mioveni – UTA Arad;
Hermannstadt – Universitatea Craiova;
U Craiova 1948 – Sepsi;
Farul Constanţa – FCSB;
FC Rapid – Universitatea Cluj;
CFR Cluj – FC Voluntari;

  • Etapa a 9-a

Petrolul – FC Botoşani;
UTA Arad – Chindia Târgovişte;
FC Argeş – Hermannstadt;
Sepsi – CS Mioveni;
Universitatea Craiova – Farul Constanţa;
Universitatea Cluj – U Craiova 1948;
FCSB – CFR Cluj;
FC Voluntari – FC Rapid

  • Etapa a 10-a

Hermannstadt – Petrolul;
FC Botoşani – UTA Arad;
Chindia Târgovişte – Sepsi;
Farul Constanţa – FC Argeş;
CS Mioveni – Universitatea Cluj;
CFR Cluj – Universitatea Craiova;
U Craiova 1948 – FC Rapid;
FCSB – FC Voluntari;

  • Etapa a 11-a

Petrolul – Farul Constanţa;
UTA Arad – Hermannstadt;
Sepsi – FC Botoşani;
Universitatea Cluj – Chindia Târgovişte;
FC Argeş – CFR Cluj;
FC Rapid – CS Mioveni;
Universitatea Craiova – FCSB;
FC Voluntari – U Craiova 1948;

  • Etapa a 12-a

CFR Cluj – Petrolul;
Farul Constanţa – UTA Arad;
Hermannstadt – Sepsi;
FC Botoşani – Universitatea Cluj;
Chindia Târgovişte – FC Rapid;
FCSB – FC Argeş;
CS Mioveni – U Craiova 1948;
Universitatea Craiova – FC Voluntari;

  • Etapa a 13-a

Petrolul – FCSB;
UTA Arad – CFR Cluj;
Sepsi – Farul Constanţa;
Universitatea Cluj – Hermannstadt;
FC Rapid – FC Botoşani;
U Craiova 1948 – Chindia Târgovişte;
FC Argeş – Universitatea Craiova
FC Voluntari – CS Mioveni;

  • Etapa a 14-a

Universitatea Craiova – Petrolul;
FCSB – UTA Arad;
CFR Cluj – Sepsi;
Farul Constanţa – Universitatea Cluj;
Hermannstadt – FC Rapid;
FC Botoşani – U Craiova 1948;
Chindia Târgovişte – CS Mioveni;
FC Argeş – FC Voluntari;

  • Etapa a 15-a

Petrolul – FC Argeş;
UTA Arad – Universitatea Craiova;
Sepsi – FCSB;
Universitatea Cluj – CFR Cluj;
FC Rapid – Farul Constanţa;
U Craiova 1948 – Hermannstadt;
CS Mioveni – FC Botoşani;
FC Voluntari – Chindia Târgovişte.

CITEȘTE ȘI: Rapid rămâne cu interdicție la transferuri. Tribunalul București a respins solicitarea giuleștenilor împotriva FRF

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622