Klopp a început să cam meargă singur

Din antrenorul lui Liverpool a mai rămas doar o colecție de discursuri motivaționale, care nu prea mai funcționează când te bat acasă Brighton sau Burnley

Personal, din Anglia nu țin cu nimeni, poate puțin cu Ipswich Town, că i-a dat pe Alf Ramsey și pe Bobby Robson. Am însă mulți prieteni care țin cu Liverpool. ”Cormorani” vechi, de decenii, nu de dată recentă, ca aceia vopsiți în roșu de când cu gargara corporatistă a lui Klopp. ”Cormoranii” mei sunt măcar cvadrigenari, au studii superioare, majoritatea nu se opresc la prima bere și, când se putea încă pleca din țară și zbura cu avionul, își consumau măcar câte un week-end pe an pe Merseyside. Se înfundau în pub-uri, își luau bilet în ”The Kop”, se dezbrăcau la bustul gol în februarie și li se făcea părul măciucă atunci când cântau ”Never walk alone”. ”Cormoranii” mei știu de Paisley, de Joe Fagan, de Keegan, de Dalglish, sunt gata să-ți dea cu halba în cap dacă zici ceva de zeii lor, dar n-ar face niciodată asta ca să-l apere pe Klopp. Pentru ei, care au capul pe umeri, neamțul nu e zeu.

Actor bun

Acum, când Liverpool merge prost, Klopp n-are soluții. A cîștigat o Ligă și un titlu. Campionatul l-a luat după o pauză de treizeci de ani, mare realizare!, în răstimpul ăsta a triumfat în Anglia chiar și Leicester, care e o provincială prin definiție, iar rivalele din Manchester s-au săturat de atâția lauri. Dar Kloppo, cum îi zic nemții lui, e un actor suficient de bun încât să joace la perfecție rolul milenaristului de succes, numai bun să-i impresioneze pe milenariștii înconjurători care consumă citate motivaționale și discursuri despre nimicuri ambalate frumos, precum autodepășirea și dorința de a fi mereu cel mai bun. Ca Liverpool să nu mai fie la douăzeci de puncte de primul loc, ca să nu mai măture City gazonul cu ea, e nevoie de un antrenor care să știe drumul ieșirii din criză, nu să peroreze după fiecare eșec despre marile valori ale omenirii, cum ar fi munca în echipă, leadership-ul și alte gogomănii.

Jurgen între coperți

Acum vreo doi ani am cumpărat o carte. ”Klopp-Fotbalul în ritm de heavy metal”, scisă de un jurnalist, Raphael Honigstein. De regulă nu consum biografii așternute pe mai multe sute de pagini, pentru că autorii acestora nu caută altceva decât să vopsească în culori pastelate viețile personajelor principale. De regulă, acele personaje principale sunt destul de importante ca să nu aibă nevoie de acuarelele pictorilor de ocazie. Însă pe Klopp l-am cumpărat și l-am citit atunci, imediat. Nu o dată am obiceiul să revin asupra cărților care-mi plac, ajungând pănă la a reține pasaje întregi din ele. După lectura despre Klopp, cartea s-a dus cuminte pe raft și acolo a rămas. Ceea ce înseamnă că nu m-a dat pe spate.

Laptopuri la băieți!😀Pe ce ar fi cheltuit Dinamo 35 000 de euro și cum a…

De ce e posibil ca Mitriță să nu fie convocat la națională. „Dă randament doar…

Tocană motivațională

Jumătate de carte o umană și lizibilă. Bildungsroman, așa cum îi spun nemții. Adică povestea construirii unui personaj din copilărie până la succesele vârstei adulte. Povestea lui Kloppo, plecat din Schwarzwald, Pădurea Neagră, locul de unde izvorâște Dunărea, e uneori chiar idilică. La fel e și devenirea sa ca fotbalist, până la nivelul de căpitan al lui Mainz, mai mult în liga a doua. Însă viața de antrenor la nivel înalt a personajului (Borussia Dortmund și Liverpool) e prezentată într-o formă extrem de greu digerabilă. Fiecare frază se vrea un citat motivațional, fiecare alineat, luat separat, e o predică despre succes, despre valori umane supreme, despre voință, dorință de autodepășire și multe altele. În oala care fierbe pe foc se toarnă toate aceste banalități tocate mărunt și rezultă o tocană motivațională milenaristă, corporatistă, un ghiveci de banalități aproape ilizibile, vreo sută și ceva de pagini, cele din final, care nu spun nimic, n-au niciun pic de sare. Nesărat devine și personajul principal, naufragiat între frazele sale goale, care acum, când îl cam bate toată lumea, nu-l ajută la nimic.

Fără stpoeri, fără idei

Cu cine a votat fiica Elenei Lasconi. Ce a declarat tânăra după ce mama ei...

Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a...

Nu plâng pe umărul lui Liverpool, cum n-am plâns în toți cei treizeci de ani de când n-a luat titlul. Dar pe de altă parte observ cum un tip pe care lumea fotbalului l-a decorat și răsdecorat, socotindu-l în fel și chip, de la Antrenorul Planetei în sus, nu mai funcționează dacă i se accidentează doi fundași centrali și n-are soluții de redresare, pentru că filosofia sa s-a îndepărtat de a antrenorului de fotbal, devenind doar o predică despre nimic, valabilă doar atunci când lucrurile merg bine. Nu doar ”cormoranii” mei bătrâni l-au simțit, ci și mulți dintre ceilalți, pe care o vreme reușise să-i păcălească.