Echipele din Superliga se află deja în vacanță, dar oficialii cluburilor traversează cea mai grea perioadă a anului.
Pentru că acum se fac loturile pentru sezonul viitor, iar alegerile sunt cele mai importante.
Puține transferuri s-au materializat până acum, dar discuțiile sunt în toi și pot apărea oricând noutăți legate de acest capitol.
Printre formațiile care vor să se întărească se află și Sepsi. Câștigătoarea Cupei României și-a stabilit antrenorul principal, în persoana lui Liviu Ciobotariu, asfel că acum se lucrează și la lot.
Laszlo Dioszegi, cel care a confirmat „înscăunarea” lui Ciobotariu, așa cum playsport te-a informat deja, a spus că și l-ar fi dorit la echipă pe Florinel Coman(25 de ani).
Finanțatorul covăsnenilor știe însă că-i este imposibil să-i lui Gigi Becali ”perla” din curte, așa că s-a reorientat spre curtea fostei campioane.
”L-am vrea pe Coman, dar știu până unde putem întinde plapuma așa că e imposibil. Dacă totuși nu se poate Coman, mi-l doresc la fel de mult pe Claudiu Petrila de la CFR Cluj.
E unul dintre fotbaliștii mei favoriți. El a mai fost la noi și a avut o perioadă excelentă. Poate ar fi tentat de o revenire la Sfântu Gheorghe pentru că suntem pregătiți să îl primim cu brațele deschise.” a spus Dioszegi, în exclusivitate pentru playsport.ro.
Claudiu Petrila a fost împrumutat de Sepsi OSK de la CFR Cluj în a doua parte a sezonului 2020-2021, a jucat 25 de partide pentru covăsneni și a marcat de 5 ori.
Liviu Ciobotariu (52 de ani) este noul antrenor al celor de la Sepsi și, cel mai probabil, joi va avea loc și prezentarea acestuia.
Patronul grupării din Sfântu Gheorghe a explicat, în exclusivitate pentru playsport.ro, de ce l-a ales pe antrenorul care a făcut minuni cu FC Voluntari, dar a spus și ce obiectiv va avea acesta.
Ciobotariu a parafat deja angajamentul, așa cum playsport te-a informat deja, astfel că diriguitorii covăsnenilor au trecut deja la etapa a doua, cea legată de întărirea lotului, dar și de planuri pe termen mediu și lung.
”Ne-am înțeles cu Ciobotariu care va semna un contract de un an, cu opțiune pentru încă unul dacă lucrurile vor merge așa cum sperăm.
Obiectivul său va fi calificarea în play-off. Totuși, ca o dorință personală, aș fi încântat dacă am putea câștiga, din nou, Cupa României pentru că ar însemna, pe lângă recordul celor trei victorii consecutive, și prezența în Europa League.
L-am ales pe Ciobotariu pentru maniera serioasă de a face lucrurile și pentru dorința sa de progresa.” a dezvăluit Dioszegi.