La ce oră începe partida Simona Halep – Gabriela Ruse, din primul tur al Transylvania Open

Gheorghiu Dan / 27.10.2021, 01:39
La ce oră începe partida Simona Halep – Gabriela Ruse, din primul tur al Transylvania Open

Simona Halep joacă împotriva unei ale jucătoare din România în primul tur al turneului Transylvania Open, găzduit în această săptămână de Cluj Napoca. Este vorba despre Gabriela Ruse, locul 83 WTA.

Simona Halep – Gabriela Ruse, nu mai devreme de ora 15:30

Simona Halep joacă din nouă în România după trei ani. Fostul lider mondial o înfruntă miercuri, nu mai devreme de ora 15:30, pe Gabriela Ruse, o altă jucătoare care reprezintă țara noastră. Confruntarea se joacă în turul întâi la Transylvania Open, turneul găzduit în Sala Polivalentă din Cluj.

Ajunsă pe locul 18 WTA, Halep revine la Cluj, din păcate, într-o sală fără spectatori, acolo unde a evoluat ultima dată acum trei ani și jumătate. Era un meci de Fed Cup cu Elveția, iar Simona pierdea ambele partide de simplu jucate, cu Golubic și cu Schnyder.

Cu o accidentare care i-a dat bătăi de cap tot anul și cu o pauză scurtă, datorate nunții, Simona Halep plănuise să încheie anul la Cluj. S-a răzgândit și a anunțat că săptămâna viitoare merge la Linz, în Austria, după ce organizatorii turneului de acolo i-au oferit un wild card.

Halep, o singură înfrângere cu o româncă

Simona Halep o întâlnește în premieră pe Gabriela Ruse. De-a lungul celor 13 ani de circuit, fostul lider mondial a înfruntat șase jucătoare din România, luând în calcul doar turneele WTA, nu și pe cele ITF. Simona a întâlnit-o cel mai des pe Irina Begu, pe care a învins-o de cinci ori din cinci partide jucate.

Pe Monica Niculescu și pe Alexandra Ignatik, Halep le-a înfruntat de câte două ori și de fiecare dată a ieșit de pe teren învingătoare. Mihaela Buzărnescu și Alexandra Dulgheru au fost și ele învinse de Simona în singurul meci jucat împotriva lor. Palmaresul lui Halep cu româncele este 12 meciuri și o singură înfrângere. Pe când avea 18 ani, constănțeanca pierdea cu Sorana Cîrstea în calificări la Cincinnati.

Cine este Gabriela Ruse

Elena Gabriela Ruse are 23 de ani, este din București și se află la cel mai bun sezon din carieră. A câștigat primul său turneu WTA, unul de 250 de puncte, la Hamburg, și a intrat pentru prima dată în top 100. Poziția ocupată în prezent, 83, este cea mai bună a carierei.

Ruse nu a jucat niciodată împotriva Simonei Halep, dar a evoluat alături de ea, chiar în această toamnă. Cele două au făcut pereche la Indian Wells, acolo unde au fost eliminate după al doilea tur. Ruse s-a declarat mare fan Halep.