Laurențiu Reghecampf a lămurit situația după anunțul că va pleca de la Universitatea Craiova. “Lucrurile sunt simple”

Olteanu Ștefan / 20.05.2022, 23:55
Laurențiu Reghecampf a lămurit situația după anunțul că va pleca de la Universitatea Craiova. “Lucrurile sunt simple”

Laurențiu Reghecampf a comentat zvonurile potrivit cărora va pleca de la Universitatea Craiova și a dezvăluit planurile conducerii din Bănie. Tehnicianul mai are contract cu Mihai Rotaru până în iunie 2023 și spune că nu s-a pus în niciun moment problema rezilierii.

Va pleca Laurențiu Reghecampf de la Universitatea Craiova? Antrenorul a oferit un răspuns tranșant

Înaintea duelului cu Farul Constanța din ultima etapă a play-off-ului, Laurențiu Reghecampf a spus că nu va pleca de la Universitatea Craiova și a explicat clar care este înțelegerea sa cu patronul Mihai Rotaru.

În ciuda zvonurilor apărute în ultima perioadă, Reghecampf spune că nu s-a pus în niciun moment problema rezilierii contractului, care mai este valabil până la data de 30 iunie 2023.

La noi lucrurile sunt foarte clare. Mai am contract un an de zile. Lucrurile sunt foarte bine definite în contract atât din partea mea, cât și din cealaltă parte. Relația mea cu Mihai Rotaru este una foarte bună, cu președintele și cu toți membrii stafului. Nu există nicio discuție în momentul de față, nu au fost și nici nu vor fi. La noi e simplu.

Când unul dintre noi are un alt drum, este foarte simplu, este stipulat in contract, ne dăm mâna și rămânem prieteni. Relațiile pe care mi le-am construit aici în aproape un an de zile nu le voi uita niciodată”, a declarat Laurențiu Reghecampf, înaintea jocului cu Farul.

La scurt timp după aceste declarații, Universitatea Craiova a impresionat și a învins-o pe Farul cu 4-1.

25 de victorii a obținut Reghecampf în acest sezon. Mai are de disputat un meci extrem de important

Sub comanda lui Reghecampf, Universitatea Craiova a jucat în acest sezon 44 de meciuri. De 25 de ori s-au impus oltenii, 7 partide s-au încheiat la egalitate și de 12 ori au fost învinși.
În play-off, Craiova a terminat pe locul 3, după CFR Cluj și FCSB, cu 48 de puncte.

Universitatea Craiova mai are de jucat în acest sezon un ultim meci, în compania celor de la FC Botoșani. Partida reprezintă barajul pentru obținerea ultimului loc de Conference League.

Imediat după victoria cu Farul, Reghecampf a declarat:

Meciul cu Botoșani este mult mai important decât cel din seara asta. Mă bucur că toți jucătorii care au intrat și-au făcut bine treaba. În mare, sunt mulțumit de joc.
Avem un lot valoros și trebuie să ne gândim la ultima partidă pe care o avem de jucat. De asta am schimbat la pauză. Eu am mare încredere în Marius (n.r. Marius Constantin). De fiecare dată când l-am folosit ne-a ajutat”, a declarat Reghecampf, la TV Digi Sport.

De asemenea, tot la finalul acestui ultim meci antrenorul a răbufnit după suspendarea exemplară a lui Bancu: „Suntem exagerați. Cei de la Comisii trebuie să analizeze mai bine”.

6 etape de suspendare a primit Bancu după gestul din meciul cu Sepsi.