Leo Messi s-a decis unde va juca sezonul viitor! Starul argentinian și-a dat acordul și se așteaptă anunțul oficial

Gabriel-Alexandru Ioniță 27.06.2021, 21:20
Leo Messi s-a decis unde va juca sezonul viitor! Starul argentinian și-a dat acordul și se așteaptă anunțul oficial

Leo Messi s-a decis unde va juca sezonul viitor. Telenovela prelungirii contractului său la Barcelona este aproape de a se termina. Messi se află în Brazilia unde participă alături de naționala Argentinei la Copa America.

Timp de mai bine de jumătate de an la Barcelona s-a vorbit aproape exclusiv despre acest subiect. Inițial au existat zvonuri conform cărora Messi ar fi fost decis să părăsească echipa de pe Camp Nou din cauza lipsei de rezultate din ultimele sezoane. Paris Saint-Germain și Manchester City păreau cele mai probabile destinații pentru starul argentinian. Șeicii care dețin celor două cluburi erau gata să îl îngroape în bani pe Messi.

Leo Messi s-a decis unde va juca sezonul viitor! Starul argentinian și-a dat acordul și se așteaptă anunțul oficial

Lucrurile au luat o turnură pozitivă pentru clubul catalan odată cu realegerea în funcția de președinte a lui Joan Laporta. Este bine cunoscută relația excelentă dintre Laporta și Messi din mandatul trecut al primului pe Camp Nou. În ultimele săptămâni veștile au fost bune pentru fanii catalani. Era anunțat faptul că Messi s-a hotărât în cele din urmă să continue pe Camp Nou. Însă, panica s-a instalat în ultimele zile la Barcelona, întrucât contractul lui Messi expiră pe 30 iunie, iar anunțul oficial nu a venit încă.

Fanii echipei blau-grana pot răsufla însă ușurați în sfârșit. Reputatul jurnalist italian specializat în piața transferurilor, Fabrizio Romano, a anunțat că părțile au ajuns la un acord pentru o prelungire pe încă doi ani. Conform acestuia, anunțul oficial urmează să fie făcut în scurt timp.

Telenovela Messi la Barcelona e aproape de sfârșit. Argentinianul urmează să semneze prelungirea contractului.

Conducerea catalanilor și reprezentanții lui Messi sunt încrezători că vor anunța noul acord, valabil până în 2023, săptămâna viitoare. Se pun la punct ultimele detalii”, a scris Fabrizio Romano pe Twitter.

Prima mare lovitură dată de Laporta de la revenirea pe Camp Nou

Joan Laporta anunțase în urmă cu puțin timp în cadrul unei conferințe de presă că negocierile cu Messi decurg destul de bine și urmează să se dea un anunț oficial în acest sens. Acum că totul pare aranjat, Laporta se poate mândri cu prima mare lovitură dată în noul mandat pe Camp Nou. Se poate spune chiar că a reușit să îndrepte stricăciunile provocate de fostul președinte, Jose Maria Bartomeu.

Cu toate acestea, prelungirea contractului lui Messi poate declanșa o serie de probleme destul de mari pentru Barcelona. Jurnaliștii de la Radio Catalunya au anunțat că, odată cu noua înțelegere a starului argentinian, fondul de salarii al Barcelonei ar depăși cu mult limita impusă de Liga Spaniolă de Fotbal. Astfel, este foarte probabil ca oficialii clubului să fie nevoiți să vândă câțiva fotbaliști în următoarea perioadă.