FC Argeș – CFR Cluj 0-6. Campionii demolează Argeșul și transmit un mesaj clar rivalilor în lupta pentru titlu

Dragos Stefanescu 07.05.2022, 19:23
FC Argeș – CFR Cluj 0-6. Campionii demolează Argeșul și transmit un mesaj clar rivalilor în lupta pentru titlu

Sâmbătă seară, de la ora 20:30, FC Argeș primește vizita lui CFR Cluj în runda a 8-a din play-off-ul Ligii 1. Ardelenii nu au voie să facă pași greșiți în Trivale, pentru a păstra prima șansă în lupta pentru titlu.


Min 87: GOOL CFR! Campionii marchează aproape la fiecare ocazie. Bordeianu trimite o lansare peste defensiva ciuruită a gazdelor, iar Petrila se desprinde ușor de marcaj și reia, elegant, pe lângă portar


Min 74: Argeș încearcă să înscrie măcar golul de onoare, iar Deian Boldor este periculos după un corner. Din păcate pentru gazde, mingea lovită de piteștean trece peste poartă. Clujenii par deja deconectați


Min 60: GOOOL CFR! O nouă fază superbă, pe traseul Manea – Deac. Fundașul intră în careu de unde trimit o centrare în fața porții, iar Debeljuh marchează fără probleme


Min 45: GOOL CFR! Clujenii fac și spectacol, iar Debeljuh punctează și el după o fază superbă. Birligea, Deac și Debeljuh realizează un triunghi de pase frumos, iar atacantul croat finalizează cu un șut sec, din careu


Min 37: GOOOl CFR! Campionii se distrează în Trivale. După un aut, executat lung, în careu, Deac scoate balonul la marginea careului, de unde Cristi Manea trimite un șut spectaculos, cu exteriorul, fără șanse pentru Greab


Min 34: CFR joacă meciul care o favorizează cel mai tare, nu mai riscă, controlează balonul și declanșează atacuri rapide. Argeșul pare o echipă cu moralul la pământ


Min 22: Ratare CFR! Campiaona arată foarte bine, Birligea se descurcă excelent și îi centrează lui Deac, iar lovitura acestuia de cap este scoasă greu, de Greab. CFR pare că și-a revenit la forma consacrată


Min 19: Penalty și gol CFR Cluj. La o lovitură liberă pentru oaspeți, Honciu greșește și lovește balonul cu mâna. Andrei Chivulete arată punctul cu var. Deac transformă fără probleme și campioana se distanțează pe tabelă.


Min 12: CFR-ul a intrat în dispozitiv defensiv, caută să joace pe contre. Argeșul arată ceva mai multă ambiție, față de meciurile precedente. Dar golul primit a stricat calculele lui Prepeliță și jucătorii lui încă nu și-au creat ocazii mari


Min 2: GOOOL CFR! Adrian Păun realizează o fază frumoasă, după o deviere a lui Debeljuh. Mijlocașul fentează și trage, balonul este deviat și intră în plasă


Min 1: Start de meci

Echipe de start:

FC ARGEȘ: Greab – Viana, Dobrosavlevici, Boldor, Mușat – Raynov, Honciu – Ișfan, Palic, Dumitrașcu – G. Ganea
REZERVE: Micle – Tofan, Turda, Latovlevici, Meza Colli, I. Șerban, Cr. Dumitru, Fatai, Arias
ANTRENOR: Andrei Prepeliță

CFR CLUJ: Letica – Manea, Graovac, Burcă, Camora – Deac, Boateng, Bordeianu – Păun, Debeljuh, Birligea
REZERVE: Hindrich – Fl. Ștefan, Yuri, Cvek, Chipciu, Petrila, Omrani, Neguț, Dugandzic
ANTRENOR: Dan Petrescu

Stadion: Nicolae Dobrin – Trivale (Piteşti)

Arbitru: Chivulete Andrei Florin (Bucureşti) / A1: Orbuleţ Mircea (Bucureşti), A2: Gheorghe Bogdan (Bucureşti)


FC Argeș – CFR Cluj, ardelenii nu au voie să facă pași greșiți în Trivale

Sâmbătă seară, de la ora 20:30, FC Argeș o înfruntă pe CFR Cluj în runda a 8-a din play-off-ul Ligii 1. Ardelenii au nevoie de victorie în Trivale pentru a se menține pe primul loc în Liga 1.

FC Argeș se află pe locul 6, având 27 de puncte. Echipa lui Andrei Prepeliță vine după două înfrângeri usturătoare în play-off, 0-4 cu Universitatea Craiova și 0-4 cu FCSB. Argeșenii au o victorie și șase înfrângeri în acest play-off și vor încerca să depășeasca forma proastă pe care o traversează. În ultimele două etape ale acestui sezon, FC Argeș va mai juca cu Farul Constanța și FC Voluntari.

De cealaltă parte, CFR Cluj este liderul Ligii 1, având 51 de puncte acumulate. Ardelenii au două puncte în fața lui FCSB și șase față de Universitatea Craiova. Echipa lui Dan Petrescu vine după două victorii consecutive în play-off și are prima șansă în lupta pentru cucerirea unui nou titlu de campioană. CFR Cluj mai are de jucat cu Universitatea Craiova și FCSB, în ultimele două etape ale Ligii 1.

Dan Petrescu știe că CFR Cluj va avea un meci foarte greu în Trivale

Dan Petrescu a prefațat meciul cu FC Argeș în cadrul unei conferințe de presă. Tehnicianul lui CFR Cluj este conștient că echipa sa va avea o misiune dificilă în Trivale, jucătorii fiind obosiși după un sezon foarte încărcat. Totuși, Dan Petrescu are încredere în elevii săi, care au demonstrat că pot reveni de fiecare dată.

Orice meci e greu, acum, pe final de sezon, mai ales din punct de vedere mental, fizic, nu va fi ușor, presiunea e foarte mare. Cei de la FC Argeș nu știu dacă au vreo presiune, vor juca pentru fani, pentru patron, care e supărat pe ei, din ce am înțeles, după ultimele rezultate.

Și Farul cu noi a jucat fotbal, pentru că au evoluat fără stres, fără presiune. La fel va fi și la Pitești. Victoria ar fi fantastică pentru noi! În plus, nu mai suntem așa fresh cum eram odată.

Cu toate astea, în a doua repriză jucăm mai bine, nu mai înțeleg… Cu Voluntari am dat gol în repriza a doua, la fel cu Farul și Craiova, în 10 oameni n-am jucat rău cu FCSB în repriza a doua”, a declarat Dan Petrescu.

Urmăriți Playsport.ro și pe