Marele Premiu de Formula 1 al Turciei are loc în acest weekend la Istanbul și este ultima cursă din Europa a sezonului. Calificările de astăzi se anunță extrem de palpitante: Lewis Hamilton are nevoie de pole position.
A 17-a etapă din Campionatul Mondial de Formula 1 se desfășoară astăzi și mâine la Istanbul. Petru ultimele șase runde ale unuia dintre cele mai palpitante sezoane din ultimii ani, Marele Circ se mută mai întâi peste ocean, cu trei curse programate în SUA, Mexic și Brazilia. Titlul mondial se va decide în Asia, unde vor avea loc ultimele trei etape ale anului.
Calificările Marelui Premiu de Formula 1 ale Turciei se pot vedea live online în România pe Digi Online, PrimaPlay.ro și telekomtv.ro astăzi, de la ora 15:00.
Lewis Hamilton a revenit pe prima poziție în clasamentul piloților, cu două puncte peste rivalul Max Verstappen, însă are probleme. Asumate de Mercedes, care a ales să schimbe o componentă a motorului și cum este a patra modificare în acest sezon, septulul campion mondial a primit o penalizare de 10 locuri pe grila de start în Marele Premiu al Turciei.
Cu această modificare, Hamilton a reușit să fie cel mai rapid la antrenamentele libere de vineri, însă va trebui să obțină pole position-ul astăzi, pentru a pleca de pe poziția a 10-a și pentru a spera la puncte.
O problemă similară a avut Max Verstappen acum două săptămâni, la Soci, dar atunci mecanicii de la Red Bull au schimbat întreg motorul, ceea ce l-a trimis pe olandez pe ultima poziție a grilei de start. Verstappen a făcut o cursă fabuloasă la Soci și a terminat al doilea.
Tocmai din acest motiv, șefii de la Mercedes au decis să schimbe acum ce era de schimbat la motorul lui Hamilton. Aceștia au simulat problemele care ar fi apărut dacă ar fi evitat modificarea și a rezultat că pilotul lor principal ar fi putut avea probleme în cursele rămase din sezon, care i-ar fi dăunat mai grav în clasamentul piloților.
Verstappen a avut dificultăți în antrenamentele libere de vineri. În prima sesiune a fost mai lent cu aproape o jumătate de secundă decât Hamilton. În cea de-a doua, olandezul de la Red Bull a fost depășit și de Leclerc, de la Ferrari. Max Verstappen a condus în clasamentul piloților mare parte din acest sezon și, la 23 de ani, visează la primul titlu mondial din carieră.