Marele Premiu de Formula 1 al Braziliei are loc în această seară la Sao Paulo, iar din pole position va pleca Valtteri Bottas, de la Mercedes. Primele două zile pe circuit au adus o mulțime de evenimente, atât pe pistă, cât și în afara acesteia.
În Brazilia a avut loc o nouă sesiune de calificări sprint-race, în urma căreia Valtteri Bottas a terminat primul și va pleca din pole position în cursa de azi. Max Verstappen este al doilea, iar Carlos Sainz a surprins pe toată lumea și a terminat al treilea.
Plecat ultimul, Lewis Hamilton s-a clasat al cincilea, dar va fi penalizat. Marele Premiu de Formula 1 al Braziliei, de la Sao Paulo, are loc astăzi, de la ora 19:00 și poate fi urmărit live online pe platformele Digi Online, Primaplay.ro și telekomtv.ro.
A fost un weekend plin de peripeții până acum în Brazilia, evenimente care pot avea implicații serioase în lupta pentru titlul mondial. Mai întâi Lewis Hamilton a fost penalizat pentru o aripă spate neregulamentară. A fost trimis ultimul în sprint-race-ul din calificări, iar pentru grila de start a cursei de astăzi a primit o penalizare de cinci locuri.
Apoi Max Verstappen a fost amendat cu 50.000 de euro, tot vineri seară, la finalul antrenamentelor libere. Olandezul de la Red Bull a fost sancționat pentru că a lovit ușor monopostul lui Lewis Hamilton în zona în care acestea sunt parcate la finalul sesiunii.
Spectaculoasa sprint-race, o cursă de 24 de tururi în urma căreia se desemnează ordinea pe grila de start a cursei, a început cu Max Verstappen în frunte. Olandezul de la Red Bull a fost depășit chiar la start de Valtteri Bottas, de la Mercedes, și apoi, tot în primul tur, și de Carlos Sainz, de la Ferrari. Verstappen a revenit în turul al patrulea, și-a recâștigat poziția a doua, dar nu a forțat deloc pentru a obține pole position-ul.
Trimis ultimul pe grila de start, Lewis Hamilton a făcut o cursă de urmărire spectaculoasă și, în doar 23 de tururi, a ajuns de pe poziția a 20-a până pe cinci. Cu penalizarea de cinci locuri, septuplul campion mondial va pleca în Marele Premiu de Formula 1 al Braziliei de pe locul 10.
Verstappen a mai pus două puncte între el și Hamilton, ajungând acum la 21. La calificările prin sprint-race se acordă puncte primilor trei clasați, trei pentru primul, două pentru al doilea și unul pentru al treilea. Dacă în cursa de astăzi olandezul reușește să mai câștige alte trei puncte în fața rivalului la titlul mondial, în ultimele trei curse rămase în 2021 își poate permite să termine la un loc în spatele lui Hamilton, și tot iese campion.