Lorena Balaci, dezvăluire incredibilă despre Atanas Trică, după primul gol în Liga 1: „Pe 1 ianuarie, la ora 11, era la stadion!” EXCLUSIV Playsport Live

Robert Zanfir / 15.02.2022, 18:47
Lorena Balaci, dezvăluire incredibilă despre Atanas Trică, după primul gol în Liga 1: „Pe 1 ianuarie, la ora 11, era la stadion!” EXCLUSIV Playsport Live

Lorena Balaci a vorbit la Playsport Live despre Atanas Trică. Fiul său a marcat primul gol în Liga 1 în meciul cu Dinamo, iar fiica lui Ilie Balaci a dezvăluit cât de pasionat este atacantul de fotbal.

Atanas Trică a marcat primul său gol în Liga 1 în victoria celor de la Universitatea Craiova, 6-1, cu Dinamo. Imediat după gol, acesta a fugit în brațele lui Reghecampf, care l-a felicitat. După meci, antrenorul oltenilor a recunoscut că i-au dat lacrimile.

Lorena Balaci, dezvăluire incredibilă despre Atanas Trică, după primul gol în Liga 1: „Pe 1 ianuarie, la ora 11, era la stadion!”

Lorena Balaci a dezvăluit la Playsport Live că fiul său are o modestie înnăscută.

„După meciul cu Dinamo, seara i-am spus textual: ai voie până mâine la ora 3 să te bucuri. În momentul în care intri pe poarta cantonamentului Ilie Balaci, gata, s-a terminat. Ești cu capul jos. A trecut euforia acelui moment. A fost foarte frumos, să rămânem realiști.

E un copil de 17 ani, are mult de muncit, are mult de demonstrat.

Mi-a spus aseară, mamă, dacă ai ști ce înjurături ți-ai luat? I-am spus așa: mamă, ști că îmi doresc foarte tare să fiu înjurată de galeriile rivale, mai ales dacă ești tu pe teren. Înseamnă că ți-ai făcut treaba.

În acest copil nu a crezut nimeni. Eu mergând cu el de mic pe stadioane auzeam: ăsta e un gras, nu are nicio treabă cu fotbalul. Asta e copilul lui Trică, ăsta joacă pentru că e nepotul lui Balaci.

Eu tot timpul am trecut subiectul ăsta la tabu. Nu am discutat tot timpul asta cu el. Lacrimile astea au fost descătușarea lui. Uite, mă, grasul ăla a reușit. Era foarte gras la vârsta de 13 ani”, a povestit Lorena Balaci la Playsport Live.

Lorena Balaci: Ati nu știa valoarea banului!

„Eu l-am susținut așa cum am știu eu, cum am știut eu ca mamă. Dar să știți că Atanas este un copil foarte curat, nu are invidie, ură. El nu știu lucrurile astea.

El, anul trecut când a plecat de acasă, el nu știa valoarea banului. Mă întreba tot timpul: mamă, este scump un tricou de 400 de lei? Este scumpă asta?

Le spuneam băieților mei de la stadion, îi întrebam ce au făcut pe 1 ianuarie la ora 11. Fiecare îmi spunea. Am făcut apoi o scurtă paralelă cu ce făcea băiatul meu pe 1 ianuarie la ora 11. Era pe stadion. Asta e visul lui. Am început să îi spun în toate felurile, că e păcat, că e sărbătoare, că muncești?! Dar îmi spunea că nu muncește și că e bucuria lui.

Ati nu a beneficiat niciodată de bani. Asta este stilul lui, nu s-a gândit niciodată la bani. Iar eu nu am fost niciodată o mamă mână largă. Eu nu i-am luat haine de firmă, de la branduri celebre. Adică da, dacă i-am luat, i-am luat de la branduri din astea de nișă, pe care și le port permite mulți oameni.

Dacă se ducea la liceu, se ducea cu tramvaiul. Niciodată nu a beneficiat de bani.

Am vorbit imediat după meci cu Eugen (Trică – n.r.) și am discutat să fim atenți să nu i se urce la cap. Să avem grijă, să îl păstrăm cu picioarele pe pământ, pentru ca să trebuie”, a mai declarat Lorena Balaci la Playsport Live.