Mirel Rădoi și Adrian Mutu negociază lista jucătorilor care vor putea evolua pentru ambele naționale, în luna martie. Prioritate are, după a recunoscut și Adrian Mutu, naționala de seniori a României, care-și începe drumul către Campionatul Mondial din 2020.
Adrian Mutu a recunoscut că va discuta foarte mult cu Mirel Rădoi, în legătură cu convocările pentru luna martie. Cei doi selecționeri trebuie să decidă unde este mai bine să fie convocați jucători precum Ianis Hagi, Dennis Man, Valentin Mihăilă sau Florinel Coman, eligibil pentru ambele variante.
O să ne punem la o masă puțin mai rotundă decât asta și punem soluțiile pe foaie. Dacă avem negocierea, dacă sunt doi-trei-patru jucători, nu mi-i poate lua pe toți patru. Depinde și de situația medicală a lotului.
E clar că eu sunt dezavantajat, pentru că e limita de vârstă. Mirel are toată România din care poate lua. O spun de acum ca să audă. Toți simțim că putem obține ceva important la acest Campionat European, dar prioritatea rămâne prima reprezentativă.
Mirel va decide, dar, așa cum îl știu pe Mirel și la ce relație avem, sunt sigur că vom găsi cea mai bună soluție”, a declarat Adrian Mutu, la Digi Sport.
Chiar dacă Adrian Mutu susține că este în avatantajul lui Mirel Rădoi aria de selecție, adevărul este undeva la mijloc. Comparativ cu celelalte forțe ale Europei, formarea unui lot competitiv la seniori pare a fi o problemă extrem de mare, în acest moment. Rădoi va trebui să găsească rapid soluții, mai ales pentru compartimentul ofensiv.
Denis Alibec și Florin Andone sunt accidentați, George Pușcaș a fost și el accidentat, George Țucudean s-a retras, Claudiu Keșeru va avea puține meciuri în picioare, Gabi Iancu s-a transferat recent în Rusia, iar Florinel Coman, Dennis Man sau Ianis Hagi nu sunt atacanți veritabili. În schimb, Adrian Mutu are de unde alege la tineret, acolo unde discrepanța valorică dintre naționale este mult mai mică decât la seniori, iar rezultatele se pot obține mai ușor, cu inspirația antrenorilor și determinarea jucătorilor.
În intervalul 25-31 martie, naționala de seniori a României va disputa trei partide din preliminariile Campionatului Mondial din 2022. Primul meci are loc pe 25 martie, în deplasare, cu Macedonia de Nord, echipă calificată la EURO. Trei zile mai târziu, România primește vizita Germaniei, iar pe 31, o nouă deplasare, de data aceasta în Armenia.
În aceeași perioadă, naționala de tineret își va disputa meciurile din grupă la Campionatul European. Va fi o ediție inedită, compusă din două părți. Prima, cea a meciurilor din grupă, în perioada 24-31 martie, iar cea de-a doua, faza eliminatorie, în intervalul 31 mai – 6 iunie.