Mircea Lucescu a adus la Dinamo Kiev un atacant care a fost 9 ani sub contract cu Șahtior Donețk! Transferul a fost anunțat oficial

Ștefănescu Dragoș / 29.07.2021, 00:06
Mircea Lucescu a adus la Dinamo Kiev un atacant care a fost 9 ani sub contract cu Șahtior Donețk! Transferul a fost anunțat oficial

Mircea Lucescu a revenit sezonul trecut în campionatul Ucrainei, ca antrenor al echipei Dinamo Kiev. Tehnicianul român a reușit anul trecut adevărate ”minuni” cu echipa din Kiev. Sub comanda lui Lucescu, Dinamo Kiev a câștigat titlul de campioană, Cupa și Supercupa Ucrainei. Pentru un parcurs cât mai bun în noul sezon, Mircea Lucescu a început transferurile la Kiev.

Dinamo Kiev campioana Ucrainei

După ce timp de 12 ani a scris istorie ca antrenor al celor de la Șahtior Donețk, Mircea Lucescu a revenit în Ucraina și a preluat-o pe Dinamo Kiev. Suporterii echipei din capitala Ucrainei l-au contestat vehement pe antrenorul român din cauza trecutului său pe banca rivalilor din Donetk.

Lucescu a dat dovadă încă o dată de mare profesionalism și a reușit performanțe extraordinare cu echipa din Kiev. Calificarea în Champions League a fost prima performanță reușită de Dinamo Kiev cu Lucescu la cârma echipei. Apoi au urmat titlul de campioană, Cupa și Supercupa Ucrainei, dar și parcursul bun din Europa League unde Dinamo Kiev a ajuns până în optimile de finală.

Mircea Lucescu a început transferurile la Kiev

Pentru a obține rezultate bune și în noul sezon, Mircea Lucescu a început transferurile la Dinamo Kiev. Tehnicianul român este recunoscut pentru flerul pe care îl are în transferul tinerelor talente din America de Sud. În perioada în care o antrena pe Șahtior Donețk, Lucescu a reușit transferurile unor tineri jucători sud-americani care ulterior au devenit adevărate staruri ale fotbalului mondial. Continuând tradiția, Lucescu l-a adus la Dinamo Kiev pe venezueleanul Eric Ramirez (22 de ani).

Ramirez a jucat, până acum, în Cehia și Slovacia. Dinamo Kiev l-a transferat de la Dunajska Streda, pentru 1,75 milioane de euro, potrivit Transfermarkt. Atacantul a semnat un contract valabil până în 2026 cu echipa din capitala Ucrainei.

Formația lui Mircea Lucescu a mai bifat un transfer important. Dinamo Kiev l-a adus pe atacantul Vladislav Kulaci (28 de ani). Acesta a semnat un contract pe doi ani de zile cu echipa din capitala Ucrainei.

Sezonul trecut, Kulaci a evoluat pentru echipa Vorskla Poltava. În cele 21 de meciuri în care a evoluat atacantul a reușit să marcheze 15 goluri.

Vladislav Kulaci a fost nouă ani jucătorul formaţiei Şahtior Doneţk. Totuși atacantul nu a jucat niciodată pentru prima echipă din Donețk. Kulaci a fost mereu împrumutat, la echipe ca Mariupol, Metalurg Zaporoje, Eşkişehirspor, Zoria Lugansk, Vorskla, Oleksandria şi Honved.

La începutul anului trecut Kulaci a semnat cu Vorskla ca jucător liber de contract. După expirarea contractului cu Vorskla s-a antrenat cu echipa lui Lucescu în această vară. Ulterior, Dinamo Kiev a decis să-l legitimeze pe Kulaci.