Mircea Lucescu, lecția numărul…

Autor: Gabriel Berceanu / 30.06.2022, 13:24
Mircea Lucescu, lecția numărul…

La 76 de ani, un magician cutreieră cu palmaresul său uriaș și părul cărunt fotbalul Europei. Elvețienii de la Blick scriu despre el că are nouă vieți. Ei nu știu, de fapt, că personajul e mai mare decât propria viață. Larger than life. Construit din kriptonită și fragmente de zigurat, amestecul acelui soi de oameni care își dezbracă destinul de limite și apoi, cu cerneală de îndrăzneală și cearcăn, scriu pe ascuns în toate dicționarele lumii definiția vocației.

Când îl primeam pe Mircea Lucescu în folclorul urban cu stereotipul că el i-ar fi descoperit pe toți în fotbal, noi eram doar caterincă și spoială. Lui îi era dat mult mai mult. Să le descopere, de fapt, pe toate din viață, prin fotbal. Îi era dat sau căuta, dintotdeauna, asta? Cei mai buni dintre noi, în meseriile lor, nu așteaptă și nu se mulțumesc.

Mereu în fața baricadei

Mircea Lucescu încheie turneul caritabil cu Dinamo Kiev și o spune franc. Doar Europa de Est, Borussia Dortmund și Elveția i-au ajutat. E indignat că lumea uită: suntem în mijlocul unui război. Durerea devine o rutină, da. Auzim că bulgarii încep să evacueze ucrainenii din hotelurile de pe litoral. Războiul devine o rutină. Ne-am obișnuit și cu asta, era previzibil cumva. Ne adaptăm la viruși, la despărțiri, înfrângeri și moarte.  

Doar că el, magicianul de 76 de ani, nu poate. Și nu ne lasă nici pe noi să putem, prostește, să ne obișnuim cu o rutină inacceptabilă. E încă mistuit de fascinația indignării. Pregătește încă un drum de Liga Campionilor. Sfâșie steaguri cu recorduri și înalță altele. În timp ce noi, prizonierii rutinei înguste și seci, mai credem din când în când că sunt steaguri pentru un orgoliu meschin. Și nu le vedem rostul de pânze, pentru barca noastră de nebuni cu fotbalul, singurul mod prin care mai plutim pe oceanul fotbalului mare. 

Așa a procedat mereu. S-a luat la trântă cu o baricadă. A trecut prin toate, titrează Blick. În fotbal, pe marginea lui, la întretăierea finalelor cu zdruncinarea epocilor. Când nu era suficient de consistentă baricada, și-a complicat-o fără să vrea. Când mersul vieții false din rutina noastră îi cocea retragerea… bum! Iar izbucnea viața reală cu o baricadă pentru disponibilitatea eternă a lui Mircea Lucescu: de a descoperi soluții, de a inventa drumuri, de a produce repere. 

Iulie 2022, de la capăt

Magicianul cu părul cărunt, pândit prin aeroporturi de microfoanele zilei, s-a întors la Kiev și simte cum obișnuința are toate șansele să devină o crimă morală a prezentului. În ce privește viața lui, a știut dintotdeauna că obișnuința l-ar anula. A reușit singur, nici nu avea cum altfel. Pentru Ucraina însă, are nevoie de mult mai mulți dintre noi.

Ce putem să facem? Că avem copii de făcut, de crescut, facturi de plătit și datorii de întors. Plus vise de cheltuit. Putem să nu îl lăsăm singur, respectând cu admirație îndărătnicia lui care dă sens pasiunii noastre pentru fotbal. Putem să îl urmărim, să îl aplaudăm și să trăim îndeaproape și cruciada aceasta. 

Steagurile Ucrainei agățate la ferestre nu salvează vieți. Nici fotbalul. Dar dacă ceva răzbate dintotdeauna istoria, trecând prin războaie, tragedii și blesteme, e tocmai puterea oamenilor de-a nu accepta, într-un blocaj de tâmpenie, tocmai răutatea și absurdul ca pe niște baricade la care să se închine muți. Fără să le provoace. 

Pe 20 iulie, Dinamo Kiev joacă în Polonia cu Fenerbahce, club care l-a dorit pe român și pe care românul l-a răpus în Turcia. Unii ar spune că e o captivantă concidență. Dar cei care știu bine povestea lui Mircea Lucescu de până azi vor surâde îngăduitor. Amestecul de kriptonită și fragmente de zigurat își produce încă efectele. Se scrie o carte cu fiecare oră, Mircea Lucescu în fața baricadelor.