Mirel Rădoi este unul dintre noi

Gabriel Berceanu / 12.10.2021, 16:49
Mirel Rădoi este unul dintre noi

Am zis să nu scriu la cald. În autocarul aproape gol al naționalei, trecând în zori spre Mogoșoaia, știam ce urmează să curgă după conferința de aseară, număram categoriile în gând: “Mirel și presiunea”, “lupta cu presa”, “orgoliu, încăpățânare, oltean căpos”, “oferte de la cluburi”, “cine îi ia locul”, “Burleanu-Stoichiță-FRF”… Opt ani cu cinci selecționeri plus experiența din presă m-au învățat să pot să citesc în minte cel puțin jumătate din temele de a doua zi înainte să fie publicate. Uneori, te ajută.

Știu că singura dată când am plâns de bucurie datorită fotbalului în acești 8 ani a fost pe un teren de fotbal din Cesena, la EURO 2019. Știu jucători de la națională pe care Mirel i-a întors din drumul retragerii. Mai știu jucători pe care doar el a mizat, aparent nebunește, și pe care acum îi apreciem ca revelații și sunt sigur că vor fi oameni de bază la națională pentru multă vreme.

Am zis să nu scriu la cald. Habar nu aveam că Mirel Rădoi va anunța în conferința de presă plecarea din noiembrie. Știu doar că unul din principalele motive pentru care am vrut să rămân alături de echipa națională și după luna august a acestui an, când am părăsit rolul instituțional din FRF, a fost Mirel Rădoi.

Unu. Pentru că a început să schimbe lucrurile ca antrenor la națională. E mult sau puțin? Pentru mine e enorm, pentru că de-aceea am intrat în presă, cândva: să fac un fel de presă diferit, pe care eu îl simțeam diferit. De-aceea am și mers alături de Răzvan Burleanu în 2014, la Federație: să fac un alt fel de comunicare pentru fotbal. Mirel Rădoi a început să facă alt fel de fotbal la națională. Iar eu mă regăsesc în el.

Doi. Pentru că a fost idolul adolescenței mele, ca jucător. Nu o mai lungesc. Idol cu tot ce înseamnă asta pentru un băiat care iubește fotbalul.

Sunt într-o postură în care mă dor lucruri, mă consumă, mă macină, mă enervează, dar din care e imposibil să dezbat deciziile lui. Nu pentru că sunt ofițer de presă, ci pentru că sunt deciziile idolului meu din fotbal, de când eram foarte tânăr și lumea era frumoasă. Nu mă tem să spun asta. Cine nu a avut idoli în fotbal și nu ține cu o echipă, nu iubește fotbalul. De aceea îl respect pe Sebastian Colțescu, vezi confesiunea lui.

Dar pot să spun ce mi-aș dori. Mi-aș dori să spargă iarăși geamul de la hidrant, cum a făcut-o la Bistrița! Da, Mirel. Aș vrea să spargi iar geamul, de data asta pentru că e chiar nevoie de hidrant. Habar nu avem ce să facem cu incendiile, nu ne trebuie flacără multă la cât suntem. Cum nu am crezut niciodată că ai fost prea tânăr pentru națională, nu cred nici că ești prea bătrân să mai spargi un geam. Ne-aprindem toți și fiecare, suntem mănunchiuri de vâlvătăi, până la urmă. Dar ca să nu rămână cenușă, să nu ne-ntoarcem iar la cenușă, ce rost are focul acum?

E suficient că nu m-am ținut eu de cuvânt și am scris la cald, la umbra flăcării de aseară, jumătate victorie, jumătate pârjol de la conferință.

Asta mi-aș dori.

Idolii nu se schimbă, orice ar fi și oricum. La fel de firesc precum m-a îmbrățișat înaintea unei conferințe de presă la Constanța, înainte de Supercupa României cu FCSB, când am făcut cunoștință și i-am spus din prima de ce sunt emoționat, la fel de firesc a fost și aseară.
Doar idolii te pot enerva până acolo unde te fac și să plângi de bucurie pe un teren de fotbal. Uneori, când iau decizii, sunt oameni. Și asta e bine. Tocmai de aceea, “Mirel Rădoi este unul dintre noi”.