Jucătorea noastră a ajuns în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului de la Abu Dhabi.
La competiţia din Emiratele Arabe Unite ea face pereche cu japoneza Miyu Kato, iar cele două au reuşit să facă o primă „victimă” la turneul de categorie WTA 500.
Au trecut de dublul Ulrikke Eikeri (Norvegia)/Alexa Guarachi (Chile) în două seturi. A fost 6-2, 6-4 după o oră şi 18 minute de joc, iar victoria le va aduce în conturi lui Niculescu şi Kato 7200 de dolari şi 100 puncte WTA. În faza următoare, cuplul româno-japonez se va duela cu perechea Zhaoxuan Yang (China)/Vera Zvonareva (Rusia).
Aestea sunt favortele 4 ale turneului găzduit de ţara din zona Golfului Persic. Monica Niculescu este singura româncă de pe tabloul de dublu al turneului de la Abu Dhabi. La simplu, România a fost reprezentată de Sorana Cîrstea şi Gabriela Ruse. Ambele au părăsit întrecerea în primul tur.
Monica Niculescu a renunţat la cariera de simplu în toamna lui 2021. Ea a disputat ultimul său meci în luna septembrie a acelui an, la turneul desfăşurat în Kazakhstan, la Nursultan. De atunci ea s-a concentrat pe participarea doar în probele de dublu.
La Australian Open, Niculescu a făcut pereche cu elveţianca Golubic, cele două reuşind să ajungă până în optimile de finală ale primului grand slam al anului. Înaite să ajungă la Abu Dhabi, sportiva de 35 de ani şi-a păstrat partenera şi la turneul indoor de la Lyon. Acum, a apelat la japoneza Kato pentru meciurile din Emiratele Arabe Unite.
Unul dintre motivele pentru care Niculescu a renunţat la cariera de simplu îl reprezintă şi problemele de sănătate cu care se confruntă. Românca a fost diagnosticată cu hernie cervicală, dar și cu una în zona toracală a coloanei vertebrale. Totuşi, ea nu a renunţat complet la sportul carec a făcut-o celebră.
„Eu sunt foarte rigidă. Nu pot să mă uit dreapta, stânga, sus foarte bine. Discul mi s-a spart, apasă pe nerv. De aceea nu am mobilitate foarte mare. Din păcate chiar e hernie mare, cea cervicală. Și doctorul mi-a zis că este mai mare decât cealalată.
Este foarte greu, am noroc că îmi simt mâinile. Am stat două luni, nu puteam să mă mișc, după accidentare ! Nu puteam să mă uit în dreapta, mă întorceam cu tot corpul, așa spune doctorul”, dezvăluia Monica în urmă cu aproape un an pentru ProSport.