Motivul incredibil pentru care Ansu Fati a ales FC Barcelona în detrimentul lui Real Madrid! „Galacticii” s-au „fript” rău de tot

Olteanu Ștefan 23.12.2022, 10:20
Motivul incredibil pentru care Ansu Fati a ales FC Barcelona în detrimentul lui Real Madrid! „Galacticii” s-au „fript” rău de tot

Ansu Fati (20 de ani), unul dintre cei mai promițători tineri fotbaliști din întreaga lume, a explicat într-un interviu recent de ce a refuzat Real Madrid și cum a ajuns la FC Barcelona.

Cum l-a pierdut Real Madrid pe Ansu Fati! Puștiul s-a văzut nevoit să o aleagă pe FC Barcelona

Format la juniorii celor de Sevilla și apoi trecut prin celebra academie de la FC Barcelona, La Masia, Ansu Fati putea avea altă soartă în prezent, în cazul în care ar fi ales Real Madrid atunci când era doar un copil.

Mai precis, până să ajungă la FC Barcelona, în 2012, Ansu Fati a fost în pregătire la clubul rival de pe Santiago Bernabeu. „Galacticii” s-au convins imediat de calitățile atacantului născut în Guinea-Bissau și au vrut să îl legitimeze. Fati era, de asemenea, încântat de posibilitatea de a juca pentru cel mai titrat club din istoria fotbalului, dar s-a lovit de o problemă!

Clubul „Blanco” nu oferea, la acel moment, cazare juniorilor și nici sprijin pentru studii. În acest context, Ansu Fati, împreună cu tatăl său, au decis să mai aștepte. Ulterior, au mers în probe la FC Barcelona și Ansu Fati a fost legitimat la academia catalanilor:

„Când eram foarte mic, înainte să ajung la FC Barcelona, am dat o probă pentru Real Madrid. Puteam să semnez pentru ei. Dar la acel moment ei nu aveau un loc unde să-i cazeze pe tinerii jucători și nici un ofereau un sprijin pentru studii, așa cum era la La Masia. De asta am ajuns să semnez cu Barcelona”, a dezvăluit Ansu Fati, într-un interviu acordat pentru celebra revistă France Football.

Ansu Fati și-a făcut debutul la echipa mare a Barcelonei în august 2019, la vârsta de doar 16 ani. De atunci, el a reușit să adune 78 de meciuri jucate pentru catalani, în care s-a făcut remarcat cu 22 de goluri și 9 pase decisive.

De asemenea, el se poate mândri cu faptul că este cel mai tânăr marcator din istoria clubului Blaugrana.

Accidentările l-au măcinat, dar încă promite să fie un star mondial

50.000.000 de euro este cota de piață a lui Ansu Fati, potrivit Transfermarkt. El reprezintă deja o prezență constantă și în tricoul Spaniei. Pentru prima reprezentativă a bifat 7 apariții, în care a marcat și două goluri.

La Campionatul Mondial din Qatar, Ansu Fati a evoluat în două partide: 23 de minute cu Japonia (1-2) și 23 de minute cu Maroc (0-1 d.l.d).

Atât pentru FC Barcelona, cât și pentru echipa națională, Ansu Fati rămâne una dintre marile speranțe pentru viitor. Din păcate, în ultimii ani fotbalistul a fost măcinat de mai multe accidentări și nu s-a putut desfășura la cel mai bun nivel al său.

Doar în intervalul 2020 – 2021, pe parcursul a aproximativ 6 luni de zile, Ansu Fati a suferit patru intervenții chirurgicale la același genunchi. El s-a accidentat la menisc pe 7 noiembrie 2020, iar primele trei operații s-au dovedit a fi nereușite.

Însă, anul 2022 a fost unul mult mai bun pentru Fati. Revenit pe teren în luna mai, el a jucat constant pentru FC Barcelona, iar în actuala stagiune a adunat 20 de meciuri în tricoul catalanilor, în care a marcat trei goluri și a oferit trei pase decisive.

Contractul lui Ansu Fati a fost prelungit în octombrie 2021, până la data de 30 iunie 2027. De asemenea, clubul are o opțiune de prelungire pentru încă doi ani, iar clauza de reziliere a lui Fati este de 1 miliard de euro! Citește aici cum l-a convins Barcelona pe Ansu Fati să semneze noul contract.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622