Nadia Comăneci nu a scăpat de ororile care se petreceau la lotul național de gimnastică înainte de 1990 în regimul de teroare impus de antrenorul Bela Karolyi. Din acest motiv, „zeița de la Montreal” a fost chiar nevoită la un moment dat să fugă din cantonament și să se refugieze la reședința unui extrem de îndrăgit cântăreț de muzică populară.
Este vorba despre regretatul Benone Sinulescu, care s-a stins din viață în luna noiembrie a anului trecut. El a povestit în mai 2014 cum a adăpostit-o înainte de Revoluție pe Nadia Comăneci, care se ascundea la acel moment după ce fugise din cantonamentul lotului național de gimnastică. Acesta era reunit la București înaintea plecării într-un turneu demonstrativ ce urma să aibă loc în America Latină.
Nadia mă știa pe mine și pe Irina Loghin. Mi-a spus că ea nu mai rămâne în cantonament și că mă roagă să o găzduiesc câteva zile. În acea perioada aveam invitată la mine o familie din fosta Iugoslavie. Îmi aduc aminte că a ieșit un scandal uriaș, pentru că întreaga Securitate o căuta pe Nadia. La un moment dat, Cornel Burtică, unul dintre reprezentanții Comitetului Central, a aflat că Nadia este la mine. Până la urmă, am convins-o să se întoarcă la lot.
Eu nu știu exact rigorile impuse de antrenori, dar îmi amintesc că în ziua în care a venit la mine în casă a mâncat șapte înghețate, pe nerăsuflate”, a povestit la acel moment regretatul artist pentru wowbiz.ro.
Despre atrocitățile care se petreceau la lotul național de gimnastică sub comanda lui Bela Karolyi a informat pe larg și playsport.ro. Marilena Vlădărău, fostă colegă cu Nadia Comăneci, a oferit un interviu în care a povestit unele din multele probleme cu care s-a confruntat în acea perioadă de tristă amintire.
Lotul olimpic era într-un cantonament pe litoral, unde am fost trimisă și eu. Fetele stăteau pe terasă, lângă o bârnă joasă și niște saltele. Iar când a apărut Bela cu tălpile lui imense, purta 46 la pantofi, s-a făcut umbră în jurul meu. Am ridicat capul, l-am văzut cât de înalt și puternic e, moment în care mi-am spus că dacă omul ăsta îmi arde o palmă, mă învârt ca un titirez.
Am mers mai întâi la o competiție în Norvegia, știam că revenim acasă după cinci zile, dar Bela ne-a strâns și, prezentându-ne-o ca pe o favoare, ne-a transmis că nu ne mai întoarcem în țară pentru campionatele naționale și mergem direct spre SUA. Urma să parcurgem înainte un turneu lung prin Germania, Anglia și Mexic. Ne-a căzut cerul în cap. Ne-am spus că vom deveni nemuritoare dacă reușim să trecem vii peste acest megatraseu. Și, într-adevăr, a fost un cantonament extrem de dur. Făceai realmente cursuri de anatomie pe noi, atât de slabe eram. Cel puțin în Germania înfometarea a atins cote maxime.
Hrana era aproape zero! La micul dejun, o feliuță de șuncă prin care te uitai și un pahar cu lapte, dacă-l apucai. Când bătea Bela cu palmele în masă că s-a terminat, trebuia să te ridici imediat și să pleci. La prânz, un castron de salată chioară, fără absolut nimic pe ea, iar seara un măr. Asta dacă lucrai bine la antrenamente. Dar, cum nu era de obicei mulțumit, sărea și mărul din schemă.
Am găsit deseori o cale să ne potolim foamea cât de cât. Goleam noaptea tot ce prindeam prin bucătărie, ne luam porția de bătaie când ne prindeau, dar ne asumam riscul. Dacă era după Karoly, ar fi trebuit să nu mâncăm nimic, niciodată. Iar exercițiile nu mergeau fiindcă suntem grase, nu pentru că muream de foame. Ne simțeam ca și cum suntem actrițe într-un film de tipul ”luptă și fugi!”. Inventasem locuri dintre cele mai neobișnuite să ascundem mâncarea.
În vasul de la WC! Înveleam într-un plastic ciocolata, napolitanele sau te miri ce altceva, socotind că acolo nu le va găsi nimeni. A funcționat rețeta o perioadă, până s-au prins de truc și, evident, a urmat o corecție extraordinară. Dar ce mai conta una în plus! Când am ajuns în SUA, arătam efectiv precum niște ființe subnutrite aduse din Somalia. Foarte bine pregătite sportiv, dar înfometate îngrozitor”, a povestit, printre altele, fosta campionă.