Meciul CFR Cluj – Gaz Metan Mediaș se va juca azi de la ora 18:00 pe stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj-Napoca. În această partidă ardelenii au ocazia să-și consolideze poziția de lideri ai Ligii 1. De cealaltă parte medieșenii vin după două rezultate bune și vor să continue trendul ascendent.
Min 90: Final de partidă. CFR reușește să întoarcă scorul în a doua repriză. Petrila este omul meciului
Min 88: Ocazie mare pentru Gaz Metan, dar șutul trece razant cu bara porții lui Bălgrădean
Min 59: GOOOLLL! Deac o aduce pe CFR Cluj în avantaj!
Min 46: GOOOLLL! CFR începe bine repriza secundă, iar Petrila îl învinge pe Vâlceanu cu un „exterior” de calitate
Min 45: A început repriza secundă
Min 45+1: Finalul primei reprize
Min 45; Petrila are o execuție frumoasă, dar șutul său violent trece puțin pe lângă bucutirle lui Vâlceanu.
Min 39: Manea reia din „prima” o minge așezată, dar șutul ratează ținta.
Min 33: Cu excepția golului, cele două formații nu arată nimic de reținut, menționat sau aplaudat. Acțiunile se pierd înainte de a începe, pasele sunt prea lungi sau ratate complet. Șutul lui Trif, din minutul 34, a mai ridicat suporterii puțin de pe scaune.
Min 27: Manea îi oferă lui Deac o pasă superbă, dar decarul clujenilor se împiedică, la propriu, de minge
Min 26: Chipciu are posibilitatea să înscrie sau să creeze pericol la poarta lui Vâlceanu, dar șutul său de la marginea careului se duce mult peste poartă.
Min 24: CFR Cluj nu reușește să pună în pericol poarta lui Vâlceanu. Atacurile sunt sterile, cele mai multe faze se pierd la 20-30 de metri de poarta adversă
Min 13: GOOOOLLL! Yuri, fundașul central al Gazului, are o apariție surprinzătoare în careu și reia în poartă, din cădere, centrarea lui Deaconu
Min 4: Elevii lui Ilie Poenaru au un început de meci în care arată că joacă dezinvolt în fața campioanei României. Defensiva lui CFR a fost nevoită să respingă atacurile prelungite ale medieșenilor
Min 2: Deac centrează periculos mingea din lovitură liberă, în careul medieșenilor. ”Găzarii” înlătură imediat pericolul;
Min 1: A început partida;
Echipe de start:
CFR CLUJ: Bălgrădean – Manea, Bouhenna, Burcă, Camora – Culio, Bordeianu, Deac – Chipciu, Debeljuh, Petrila
REZERVE: Hindrich, Fl. Ștefan, Graovac, Boateng, Sigurjonsson, Păun, Gîdea, Omrani, Alibec
ABSENȚI: Susic (accidentat)
ANTRENOR: Dan Petrescu
GAZ METAN MEDIAȘ: Vâlceanu – De Moura, Yuri, Horj, Trif – Alceus, Francisco Junior – Horșia, Deaconu, Chamed – Morar
REZERVE: Buzbuchi, Velisar, Steau, I. Filip, Lixandru, D. Iancu, Grădinaru, Irobiso, Sarr
ANTRENOR: Ilie Poenaru
Stadion: „Dr. Constantin Rădulescu” (Cluj-Napoca)
Arbitru: Andrei Florin (Târgu Mureş) / A1: Danşa Ciprian Florin (Satu Mare), A2: Vodă Alexandru (Alba Iulia)
CFR Cluj și Gaz Metan Mediaș se vor înfrunta în această după-amiază de la ora 18:00 pe stadionul ”Dr Constantin Rădulescu” din Cluj-Napoca. Cele două formații au situații total diferite în Liga 1. Clujenii încep meciul din postura de lideri autoritari ai campionatului. De cealaltă parte, medieșenii au obținut rezultate bune în ultimele două etape, dar se află pe poziția 14 a clasamentului, cu doar 8 puncte câștigate. De la venirea lui Ilie Poenaru pe banca tehnică, Gaz Metan a învins Rapid-ul și a remizat cu Sepsi OSK.
Ilie Poenaru și Dan Petrescu s-au înfruntat până acum de trei ori, iar de fiecare dată tehnicianul lui CFR a ieșit învingător. Poenaru are un record negativ și împotriva clujenilor pe care i-a înfruntat de șapte ori. De fiecare dată tehnicianul medieșenilor a fost învins. Meciul de la Cluj din această după-amiză este ocazia perfectă pentru Ilie Poenaru să-și ia revanșa în fața lui Dan Petrescu.
De la revenirea lui Dan Petrescu pe banca tehnică, CFR Cluj a obținut 2 victorii, o remiză și a fost învinsă de 3 ori. Clujenii au remizat la mijlocul săptămânii cu danezii de la Randers în grupele Conference League. Pentru echipa lui Dan Petrescu, meciul cu Gaz Metan este o oportunitate foarte bună de a reface ecartul de 9 puncte față de FCSB, care este ocupanta locului doi în Liga 1.
În această perioadă, conducerea din Gruia este pe cale să perfecteze un transfer spectaculos. Clujenii sunt foarte aproape de legitimarea lui Facundo Ferreyra, jucător cu un CV impresionant. În conferința de presă de dinaintea partidei cu Gaz Metan, Dan Petrescu a evitat să vorbească despre transferul lui Ferreyra.
Trebuie să-i întrebați pe cei din club. Am înțeles că se fac toate eforturile ca să fie adus, restul… Sper să vină cât mai repede. Rezultatul de la vizita medicală e foarte bun. A fost o problemă mică, dar am înțeles că s-a rezolvat.
Despre alte transferuri vorbim după acest meci”, a spus Dan Petrescu.