Toată lumea caută metode de a revitaliza naționala României. Tricolorii sunt într-un moment negru, nu au obținut nicio victorie cu Edi iordănescu pe bancă. În plus, în Liga Națiunilor, românii ocupă ultima poziție în grupă. Fiul lui Nae Manea, fostul mare jucător al Rapidului, impresarul Florin Manea, a oferit și el niște soluții.
Impresarul s-a arătat dezamăgit de prestațiile echipei naționale, în Muntenegru și Bosnia. Acesta crede că o parte din tricolori nu și-ar mai găsi locul în echipa națională și ar trebui înlocuiți.
Mă uitam la fundași, Camora are 35 de ani, chiar nu se găsește un fundaș stânga în România? Mă uit la Burcă, este un fotbalist bun, dar te mai poți baza o campanie? Are deja 29 de ani, Chiricheș are 32 de ani. Alibec văd că iar s-a rupt, el mereu are probleme, nu zic că nu este un fotbalist bun, dar nu mai poate. Pușcaș n-a dat niciun gol la Reading, a mers la Pisa unde n-a promovat. El este încă tânăr, mai merită șanse, dar avem variante.
Mă gândesc la Dobre, joacă în Franța, dă goluri, nu merită o șansă? Eu îl cunosc de mic, este un băiat senzațional, muncește mult, are forță. Poate juca în bandă, dar și în centru, în locul lui Maxim. Drăguș, are o formă bună în Belgia, la Standard Liege, echipă importantă., a punctat Florin Manea, la Prosport Live
Chiar dacă cei doi veterani au arătat o formă bună în Liga 1 și ar avea loc în actuala națională, Florin Manea consideră că ar fi o greșeală convocarea lor.
Păi nu rezolvăm nimic cu ei, iar pierdem un an-doi. Sunt jucători buni, sigur joacă acum la națională, dar hai mai bine să încercăm pe unii mai tineri. Ăștia mai în vârstă trebuie să plece, e momentul să ne lase. Nu am nimic cu ei, dar noi avem nevoie de o reconstrucție, de sânge tânăr. Nu cred că rezultatele ar fi mai rele, dar chiar dacă se ratează obiective, învață, prind curaj. Poate se vor suda, vor forma o echipă bună în viitor, nu se știe. Ce avem de pierdut? Avem talente, mă uit la Petrila, la Baiaram, de la Craiova, poate Miculescu. Markovic oricând e mai bine decât Alibec, a încheiat Manea