Povestea merge mai departe. Fiul lui Sandu Neagu, copilul crescut în peluza Giuleștiului, printre tibiile fotbaliștilor, a debutat în Liga 1. „Vreau să-mi depășesc tatăl” | VIDEO EXCLUSIV

Cătălin Mureșanu / 21.05.2022, 14:24
Povestea merge mai departe. Fiul lui Sandu Neagu, copilul crescut în peluza Giuleștiului, printre tibiile fotbaliștilor, a debutat în Liga 1. „Vreau să-mi depășesc tatăl”  | VIDEO EXCLUSIV
  • Roberto Neagu, fiul regretatului Sandu Neagu, a debutat în Liga 1. Tânărul mijlocaș, care va împlini 18 ani peste o lună, a bifat primele sale minute în meciul cu Gaz Metan Mediaș, apoi a fost titular, în ultima rundă, cu FC Botoșani;
  • Cu tupeul și speranțele vârstei, puștiul spune că își dorește să-și depășească tatăl, să joace pentru Rapid și să înscrie într-un derby cu Steaua.

I se spune Budi, de la „magicianul” Budescu. Și este fiul unui uriaș de-ai Giuleștiului. Sandu Neagu. „Eroul de la Guadalajara”, fotbalistului care l-a înfruntat pe marele Pele și a slujit, necontenit, Giuleștiul. Neagu a jucat doar la Rapid, a trăit pentru Rapid, a locuit în peluza vetustului stadion de sub coama Grant-ului. Și tot din iarba stadionului care i-a adus faima, după un stupid accident, Sandu Neagu și-a cernut ultimele zile ale exsitenței sale. „Noi, fotbaliștii, știm să murim frumos”. Spunea Sandu Neagu într-un interviu realizat de Lucian Ionescu, vechiul, actualul, parcă eternul ofițer de presă de la Rapid, în 2006. Da! În Giulești și moartea poate fi frumoasă.

„Tata se juca cu mine și cu Herea, care era accidentat, a alunecat, a făcut o fractură de femur. De acolo a plecat totul, a fost internat în spital și, după trei zile, a decedat”.

Rostește, apăsat, Roberto, copilul crescut într-o cameră în pântecul peluzei, printre tibiile fotbaliștilor dintr-o altă generație de grație a feroviarilor. Coman, Herea, Săpunaru, Pancu și alții.

„Mie îmi plăcea acolo. Acolo locuiam, acolo mă jucam, acolo mâncam. Eram mereu la antrenament, la meciuri, la vestiare. Fotbaliștii erau la antrenament, eu printre ei, mă jucam cu mingea. Mă jucam, îmi făceam poartă din papuci, mă jucam cu sora mea. În camera unde stăteam, în peluză, aveam un stâlp și tot timpul băteam mingea, fugeam de mama, de tata, mă uitam pe un gemuleț cum vin jucătorii la terem și își parchează mașinile. ”

„La trei zile, Dani Coman mi-a băgat un fir de iarbă la piept și mi-a zis că o să ajung fotbalist”

Robert, puștiul inocent de ieri, pe care Săpunaru, căpitanul de azi al Rapidului, l-a purtat pe umerii săi fermi, de gladiator al Giuleștiului, a doua zi după moartea tatălui, la finalul unui derby cu Steaua, copilul cu iarba Giuleștiului în sânge, adolescentul care visează, ca într-o zi, să joace în tricoul sfințit de inestimabilul talent al tatălui său.

„Mama așa mi-a zis, că tata a vrut să mă facă fotbalist. La trei zile am fost pe teren la Rapid. Cu el și cu Dani Coman. Fix după ce am ieșit din maternitate, m-au dus pe stadion. Dani Coman mi-a băgat un fir de iarbă aici (n.r. arată spre piept) și mi-a zis că o să ajung fotbalist”.

„Ne-a sunat Săpunaru și ne-a spus că tata a murit”

Roberto este dezinvolt. Vorbește fără emoții și pare sigur pe el. A lăsat în urmă greutățile unui copil care a crescut fără tată și se uită, încrezător, spre viitor.

„Când a murit tata a fost cel mai greu moment din viața mea. Îmi aduc aminte că eram pe holul spitalului, noi nu aveam voie să intrăm, toată lumea era acolo, presă, tot. Ne-a sunat Cristi Săpunaru să ne spună că tata a murit. Se dădea, deja, la televizor. Și noi, familia, nu știam nimic”, povestește, încruntat, Roberto, tânărul ajuns acum la vârsta răzvrătirilor.

Apoi se luminează. Speră. Visează.

„Mă văd în tricoul Rapidului. Am vrut să plec la Rapid. Am vrut să merg de mic, acolo am crescut, însă mi-au zis că sunt prea mic. După un și jumătate au văzut că știu fotbal și au vrut să mă ia, însă am avut eu un orgoliu, al meu”.

Copil de trupă, ultras, viitor fotbalist la Rapid

Până atunci, tânărul debutant în Liga 1, „cântă” Rapidul din peluză. Meci de meci. Acasă și, când programul permite, în deplasare. „Merg aproape la toate meciurile, cu sora mea, cu prietenii mei, uneori mă duc și în deplasare. Am vrut acum să mă duc la Mioveni, însă am avut meci, cu Botoșani și n-am putut. Și m-am gândit, mereu, la debutul meu acolo, un meci contra Stelei, pentru că, de fiecare dată când s-a întâmplat ceva, la nașterea mea, nașterea lui Ingrid (n.r. sora lui Roberto), moartea tatălui meu, mereu, în aceeași zi sau foarte aproape, s-a jucat Rapid – Steaua. Așa mi-aș dori să debutez, contra lor. Și să înscriu! Primul lucru pe care l-aș face dacă visul meu ar deveni realitate? Mi-aș pupa tatuajul. Am un tatuaj, pe mână, cu ințialele tatălui meu și numărul pe care-l avea el. Am o pereche de apărători cu o poză a lui, cu stadionul și, de fiecare dată când intru pe teren, îmi pup apărătorile. Și mă gândesc la el”.

Emoțiile primului meci ca titular în Liga 1. „Era să nu ajung, m-am dus direct la stadion”

Înainte de meciul cu Botoșani, partidă în care a fost titular, după debutul din meciul cu Gaz Metan Mediaș, când a intrat în ultimele 10 minute, Roberto a trecut prin mari emoții. A fost aproape să nu ajungă, a ratat autocarul care pleca de la Chiajna și s-a dus direct la stadionul din „Ștefan cel Mare”.

„Trebuia să merg cu un coleg, cu mașina. Și el a plecat mai devreme. Am anunțat că nu pot ajunge la ora stabilită, la bază, de unde pleca autocarul, dacă mă pot duce direct la stadion, la Dinamo. Domnul Cristi, (n.r. Cristi Dima, omul care l-a susținut pe Roberto, i-a oferit o casă și l-a supravegheat în dezvoltarea sa), după ce m-a certat, mi-a spus să mă duc la stadion și, dacă ajung înaintea autocarului, o să joc. Pe drum, când știam că nu am cum să ajung, am aflat că sunt titular. Și am mers direct în „Ștefan cel Mare”, am ajuns cu două minute înaintea autocarului, eram în vestiar”.

De la Pele, la Cristiano Ronaldo, arc peste generații

„Îmi amintesc de Pele. Un jucător genial în felul lui, însă un nemernic. Se tăvălea, înjura, scuipa tot timpul”. Spunea Sandu Neagu, în 2006, anturat printre amintiri cu panglici de soare mexican. Fiul său este fan Cristiano Ronaldo. Altă generație, alte staruri.

„Mă uitam, zilele trecute, cu un prieten pe youtube. La imaginile cu tatăl meu și îmi spuneam cum el a putut să joace cu marele Pele. Cum ar fi ca eu să-l întâlnesc pe Cristiano Ronaldo, care e idolul meu. Are și o poză cu el, când e jos și Pele, în picioare, se uită la el. Vreau să-mi depășesc tatăl. Asta am spus și mi-am spus mereu, vreau să ajung mai mare decât el. Peste tot, pe unde m-am dus, lumea m-a întrebat de tata, însă nu știu dacă, în cariera mea, asta m-a ajutat”.

Din smocul eșecului organizatoric al LPF și FRF au pocnit speranțele unui puști cu nume greu. În acest epilog de sezon, în care Academica Clinceni a jucat degeaba, un tânăr fotbalist a debutat și a jucat primele sale minute pe prima scenă a fotbalului românesc. Acolo unde tatăl său a scris istorie. 278 de meciuri, toate în tricoul alb și vișiniu al Rapidului, 110 goluri. Neagu, un patronim greu. Și Roberto, un prenume de ținut minte. Pentru că, nu e așa, chiar și dincolo de moarte, povestea merge mai departe.