Premieră pentru Istvan Kovacs la Campionatul Mondial din Qatar. Românul este singurul european care nu a prins vreun meci la turneul final

Gabriel-Alexandru Ioniță 30.11.2022, 09:17
Premieră pentru Istvan Kovacs la Campionatul Mondial din Qatar. Românul este singurul european care nu a prins vreun meci la turneul final

Istvan Kovacs a fost delegat de FIFA la meciul dintre Croația și Belgia, din ultima etapă a grupei F de la Cupa Mondială din Qatar. Însă, ca și până acum la acest turneu final, arbitrul român în vârstă de 38 de ani va îndeplini funcția de al patrulea oficial.

Istvan Kovacs, performanță negativă la Cupa Mondială din Qatar

Kovacs este unul dintre cei mai activi arbitri de la această Cupă Mondială. El a fost delegat anterior la alte 5 partide, Qatar – Ecuador 0-2, Uruguay – Coreea de Sud 0-0, Argentina – Mexic 2-0, Spania – Germania 1-1 și Ecuador – Senegal 1-2. Însă, la toate a îndeplinit funcția de arbitru de rezervă.

Același lucru se va întâmpla și miercuri, la Arabia Saudită – Mexic, dar și joi, la Croația – Belgia. Astfel, Istvan Kovacs a rămas, până în acest punct al competiției, singurul arbitru european care încă nu a intrat pe gazon la vreunul din meciurile de la Cupa Mondială din Qatar, fie la centru, fie la una dintre cele două margini.

În total, în această situație încă se află 8 arbitri. În afară de Istvan Kovacs, ceilalți 7 sunt Ma Ning din China, Yoshimi Yamashita din Japonia, Maguette Ndiaye din Senegal, Said Martinez din Honduras, Kevin Ortega din Peru, Matthew Conger din Noua Zeelandă și Salima Mukansanga din Rwanda.

Pe această listă se afla și franțuzoaica Stephanie Frappart. Ea a fost însă delegată de FIFA, la „centru”, la meciul dintre Costa Rica și Germania, de joi. Ea va deveni astfel prima femeie care va oficia din această postură un meci de la Cupa Mondială de fotbal masculin. La cele două margini, ea va fi ajutată de Neuza Back din Brazilia și de Karen Diaz din Mexic.

În ceea ce îl privește pe Istvan Kovacs, arbitrul din Carei va face din brigada englezului Anthony Taylor la meciul dintre Croația și Belgia, de joi. La cele două tușe se vor afla Gary Beswick și Adam Nunn.

Ion Crăciunescu: „Kovacs nu va arbitra decât dacă se va accidenta cineva”

Fostul mare arbitru român a explicat ce se întâmplă cu „centralul” din Carei în Qatar. Se pare că acesta a fost inclus de FIFA pe lista arbitrilor „de rezervă”. Chiar și așa, Crăciunescu susține că este vorba despre o performanță importantă pentru arbitrajul românesc.

„Am o informație despre Istvan Kovacs că el a venit la Campionatul Mondial ca arbitru suport. Adică pe lista de rezerve. Așa s-a făcut acum, de asta a fost numai arbitru de rezervă. Poate să arbitreze numai dacă se accidentează cineva. Ce îl avantajează pe el e că pe lista suport sunt trecuți cei tineri, care sunt de perspectivă.

I se va da un meci doar dacă se va accidenta cineva și va fi ales el de pe lista suport. E un mare succes pentru noi și pentru el. Îl felicit că a ajuns acolo. E la un Campionat Mondial, câștigă niște bani foarte frumoși și e bine pentru el, cum să nu fie? Sper să prindă un meci, dar cu cât se avansează mai mult în competiție e din ce în ce mai greu”, a spus Ion Crăciunescu la Digi Sport.

Urmăriți Playsport.ro și pe