Previziunea minunată pentru Sorana Cîrstea după Australian Open 2021. Ce se poate întâmpla cu iubita lui Ion Ion Țiriac

Giosanu Catinca / 16.02.2021, 13:55
Previziunea minunată pentru Sorana Cîrstea după Australian Open 2021. Ce se poate întâmpla cu iubita lui Ion Ion Țiriac

Fotul președinte al Federației Române de Tenis, George Cosac, a făcut o nouă previziune pentru Sorana Cîrstea după Australian Open 2021. Ce se poate întâmpla cu iubita lui Ion Ion Țiriac?

Previziunea minunată pentru Sorana Cîrstea după Australian Open 2021

Fostul preşedinte al Federaţiei Române de Tenis, George Cosac, a declarat că Sorana Cîrstea a progresat față de anul trecut. Mai mult de atât, el este de părere că românca poate încheia anul 2021 chiar în Top 20 WTA. Asta ar însemna o premieră în cariera elevei lui Adrian Cruciat.

La cei 30 de ani ai săi, Sorana Cîrstea a fost eliminată în turul al treilea de la Australian Open. Iubita lui Ion Ion Țiriac a fost învinsă de cehoaica Marketa Vondrousova (20 WTA). Cu toate acestea, eleva lui Adrian Cruciat a demonstrat, prin evoluția de la Melbourne, că deține capacitatea să mai urce în ierarhia WTA și să mai producă rezultate mari.

Cîrstea (30 ani, 68 WTA) a fost înfrântă după un meci oră şi 25 de minute cu favorita numărul 19 a turneului. Românca a avut parte de un început de meci bun. În primă fază, ea a condus cu 1-0 şi 2-1, dar apoi a pierdut controlul şi a cedat cinci ghemuri la rând. În cele din urmă, Vondrousova, finalistă la Roland Garros în 2019, a câştigat setul cu 6-2.

Reamintim faptul că la data de 18 august 2009, Cîrstea era cel mai bine clasată tenisistă română. Ea s-a poziționat pe locul 23 în clasamentul WTA, după ce a ajuns în sferturile turneului de la Roland Garros și Los Angeles.

Sorana Cîrstea a fost învinsă în turul al treilea de Marketa Vondrousova
Sorana Cîrstea a fost învinsă în turul al treilea de Marketa Vondrousova

Ce se poate întâmpla cu iubita lui Ion Ion Țiriac

George Cosac crede că numărul 68 în lume a gestionat bine perioada în care a fost izolată 14 zile într-un hotel din Melbourne, înainte de primul turneu de Mare Șlem al anului. În plus, ex-oficialul spune că jucătoarea noastreă de tenis s-a exprimat la un nivel înalt pe teren.

Sorana a arătat că se află pe o pantă ascendentă după cum a evoluat la Australian Open. I-am urmărit meciurile. Dacă va păstra același nivel de joc, ea va puta chiar încheia anul în Top 20 WTA. După o victorie extrem de importantă cu Petra Kvitova, am anticipat că-i va fi dificil cu Marketa Vondrousova. Cehoaica e cunoscută în circuit drept o sportivă cu un joc încâlcit, care lovește cu mult efect. Ea deschide foarte mult jocul cu stânga.”, a declarat el.

”Dacă ar fi trecut de Vondrousova, cred că Sorana ar mai fi avansat două tururi. Per total, Cîrstea a arătat foarte bine și fizic, și mental după perioada în care a stat în izolare 14 zile la Melbourne. Față de anul trecut, ea și-a crescut mult nivelul de joc.”, a mai spus fostul președinte al Federației Române de Tenis, pentru digisport.ro.