Prima decizie a instanței în procesul dintre Anamaria Prodan și Dennis Man

Robert Zanfir / 26.10.2021, 22:30
Prima decizie a instanței în procesul dintre Anamaria Prodan și Dennis Man

Anamaria Prodan l-a dat în judecată pe Dennis Man, după transferul de la FCSB la Parma. Impresara a cerut despăgubiri după ce a fost „sărită din schemă” la negocierile dintre Gigi Becali și italieni.

Dennis Man a ajuns la Parma la începutul lui 2021. Transferul, care i-a adus lui Gigi Becali aproximativ 13 milioane de euro, a declanșat un adevărat scandal între omul de afaceri și Anamaria Prodan.

Prima decizie a instanței în procesul dintre Anamaria Prodan și Dennis Man

Acesta din urmă nu a fost implicată în negocieri, deși era, la momentul respectiv, reprezentantul legal al jucătorului. În schimb, Dennis Man a fost ajutat în negocieri de Giovani Becali, vărul patronului FCSB.

Anamaria Prodan s-a considerat păgubită și l-a dat în judecată pe actualul jucător al Parmei. Impresara a cerut despăgubiri de 350 de mii de euro.

Procesul a început marți, 26 octombrie 2021, la Tribunalul Ilfov. Magistrații au decis însă amânarea procesului „pentru satisfacerea aspectelor referitoare la timbraj”.

Concret, este vorba de plata timbrului judiciar, fără de care nu poate începe procesul propriu-zis.

L-a iertat pe Gigi Becali, nu și pe Dennis Man

Anamaria Prodan, părăsită între timp de Laurențiu Reghecampf, a declarat în mai multe rânduri că l-a iertat pe Gigi Becali, dar că nu are niciun motiv să treacă peste conflictul cu Dennis Man.

„Nu e vorba de supărare. Unde e un contract, trebuie respectat. Eu nu am nicio problemă cu Man, este decizia lui, decizia lui Becali, nu ştiu a cui este decizia faţă de ceea ce s-a întâmplat. Nu mă interesează… eu am un contract, merg pe acel contract.

(Reporter: Are bani să-ţi datoreze?) Dacă avem un contract, înseamnă că avem nişte chestii stipulate. Cred că aşa e cel mai normal (n.r. – să se rezolve la Tribunal), de ce să ne certăm?

Nu i-am spus copilului nimic. Nu mă interesează decât… am avocaţi, nici nu mă interesează mai mult. Am avocaţi, aştept să văd ce va fi”, a declarat Anamaria Prodan, la depunerea reclamației în instanță.

Bombă aruncată de Anamaria Prodan în miezul nopții: „Cineva de acolo va pleca”

Până la soluționarea procesului cu Dennis Man, Anamaria Prodan își poate linge rănile cu transferul lui Nicolae Stanciu.

Mijlocașul este aproape să plece de la Slavia Praga, după doi ani foarte buni reușiți în tricoul cehilor.

El a avut foarte multe oferte şi în perioada trecută, doar că preţurile nu au fost cele dorite. Dar eu cred că el acum va pleca.”, a declarat Anamaria Prodan, potrivit Telekom Sport.