Prins în cușcă! Conflict intern la CFR Cluj, scandalul capătă proporții

Catinca Giosanu 06.02.2023, 13:58
Prins în cușcă! Conflict intern la CFR Cluj, scandalul capătă proporții

Cristi Balaj, fostul mare arbitru, acum președinte la CFR Cluj, a anunțat că Roger și-a denunţat contractul. Oficialul echipei ardelene a transmis că urmează să aibă loc un proces.

Cristi Balaj, dezvăluiri despre Roger

Dan Petrescu are la dispoziție un lot complet, cu foarte mult opțiuni. Cristi Balaj este convins că echipa are tot ce îi trebuie pentru ca să depășească perioada aglomerată a sezonului, chiar dacă Roger a părăsit echipa din Gruia.

Internaționalul brazilian a decis încă de săptămâna trecută să îşi acţioneze în instanţă clubul ardelean, cu scopul de a îşi denunţa contractul şi a deveni liber.

”Mi-a trimis un mail”

Fostul mare arbitru, Cristi Balaj, a vorbit pe larg despre situația lui Roger. El a evidențiat că urmează să aibă loc un proces între părți. Și asta, pentru că formația ardeleană și-ar fi respectat toate îndatoririle contractuale față de sportivul în vârstă de 26 de ani.

I-am transmis un comunicat, că există anumite articole care creează dezinformare. Şi-a depus intenţia de a denunţa contractul. Mi-a trimis un mail.

Nici nu a început procesul măcar. Există probabil o practică prin care va avea dreptul la muncă. Va exista un proces prin care noi ne vom apara drepturile.

O convenţie pe care am avut-o cu jucătorul şi cu anumite prevederi din contract (n.r. vor fi folosite pentru se apăra).”, a explicat Cristi Balaj, într-o intervenție la Orange Sport.

De la ce a pornit totul

Președintele celor de la CFR Cluj, Cristi Balaj, a explicat de la ce a pornit întregul scandal. Supărarea jucătorului ar avea legătură cu faptul că a fost scos de pe Lista A pentru Superliga.

Azi, după-amiază, a depus cererea. Roger și-a denunțat contractul spunând că nu l-am trecut pe lista A. Noi am trimis o adresă și i-am oferit posibilitatea să fie trecut, l-am invitat la club, dar nu a venit. A trimis o adresă.

Era pe listă la Conference League, la Cupa României, la una dintre echipele pentru Liga 1. A fost în cantonament, făcea antrenamente cu echipa mare. Și și-a denunțat contractul pentru că așa a fost sfătuit. Mie îmi pare rău că ei au decis să se comporte așa. Noi am încercat să-i dăm condițiile cele mai bune.

La noi, a avut trei competiții în care să joace, la UTA va juca doar în una! Așa a fost sfătuit, mă depășește.”, a aăugat fostul arbitru.

”El era pe listă, dar acum ne-a obligat să-l scoatem”

Oficialul din Gruia a mai spus că Roger a fost din nou pus pe Lista A, dar nu s-a mai prezentat la întâlnirea programată pentru semnarea documentelor. Așa se face că numele lui a fost iarași scos de pe listă și s-a ajuns în punctul în care se află acum.

Noi l-am invitat și astăzi la ora 9. Dacă chiar doar Liga 1 îl interesează, i-am dat două variante din Liga 1 să meargă împrumut, cu aceleași condiții financiare, deci nu pierdea bani. Și a refuzat!

Bine, mă, deci Liga 1 nu vrei, atunci hai să te punem înapoi pe listă, că exista o procedură. I-am zis să vină la ora 9, să facem documentele. N-a venit! Păi, ce vrei atunci? El era pe listă, dar acum ne-a obligat să-l scoatem, pentru că și-a denunțat contractul. A fost prost sfătuit.”, a conchis Cristi Balaj.

Urmăriți Playsport.ro și pe