Replica Federației Maghiare! Cum răspunde acuzațiilor de rasism, după duelul Ungaria U21 1-2 România U21!

Olteanu Ștefan 28.03.2021, 19:19
Replica Federației Maghiare! Cum răspunde acuzațiilor de rasism, după duelul Ungaria U21 1-2 România U21!

Replica Federației Maghiare de Fotbal a venit, la scurt timp după ce „tricolorii” lui Adrian Mutu a acuzat selecționata U21 a Ungariei de rasism. Mai exact, căpitanul Marius Marin a lăsat de înțeles, printr-o postare pe Instagram, că jucătorii unguri i-au numit pe ai noștri „țigani” în timpul jocului. Informația a ajuns și la urechile jurnaliștilor maghiari, care au cerut un punct de vedere oficial al federației.

Replica Federației Maghiare! Cum răspund acuzațiilor de rasism, după duelul Ungaria U21 1-2 România U21!

Federația Maghiară de Fotbal a răspuns acuzațiilor de rasism lansate de „tricolorii” români. La scurt timp după partida Ungaria U21 1-2 România U21, Marius Marin, căpitanul selecționatei noastre a postat pe Instagram o poveste în care îi acuza pe unguri de rasism.
Mai exact, Marin a scris:

Țiganii ăștia, cum ne strigați voi în teren, v-au bătut cu 2-1. Hai, România!”, a fost mesajul postat de fotbalist.

În urma acestor acuzații, răspunsul Federației Maghiare de Fotbal a fost:

Deși în acest meci s-au văzut îmbunătățiri față de precedentul joc din grupă, naționala Ungariei nu a reușit, din nefericire, să își atingă obiectivul, acela de a câștiga. În ceea ce privește celelalte evenimente din meci, nu considerăm că are rost să le mai discutăm acum.
Trebuie adăugat că multe comentarii lipsite de fair-play de pe rețelele de socializare au fost șterse după meci. Responsabilitatea jucătorilor este una foarte mare în această privință”, se arată în comunicatul făcut public de Nemzeti Sport.

Marius Marin i-a acuzat pe jucătorii maghiari de rasism
Marius Marin i-a acuzat pe jucătorii maghiari de rasism

Ungaria U21 a ratat șansa unei calificări în sferturi

După înfrângerea cu România U21, maghiarii au ratat orice șansă de a mai ieși din grupă. În schimb, „tricolorii” lui Adi Mutu vor evolua cu calificarea pe masă la ultima partidă.
Duelul România U21 – Germania U21 este programat marți seară, de la ora 19:00. În cazul unei victorii cu Germania, România U21 merge direct în sferturile competiției.
În cazul unui rezultat de egalitate, „tricolorii” vor depinde și de rezultatul înregistrat la partida Ungaria U21 – Olanda U21. Dacă Olanda U21 se va impune în fața Ungariei, atunci departajarea se va face la golaveraj.
AICI sunt toate scenariile și calculele unei calificări a României în sferturile Campionatului European.

Clasamentul din grupa României:

1. Germania U21 – 4p (golaveraj | 4:1)
2. România U21 – 4p (golaveraj | 3:2)
3. Olanda U21 – 2p (golaveraj | 2:2)
4. Ungaria U21 – 0p (golvaeraj | 1:5)

Ultimele dueluri din grupă sunt programate marți seară, de la 19:00.

Germania U21 – România U21
Olanda U21 – Ungaria U21

Partida României va fi transmisă în direct de TVR 1.