Rusia a scăpat de suspendarea dictată în februarie 2022, odată cu izbucnirea războiului din Ucraina. UEFA i-a permis să joace primul meci împotriva unei selecționate de pe continent.
Anunțul oficial a fost făcut de Federația Rusă, cu puțin timp în urmă. Se știu toate detaliile partidei în care adversară va fi una dintre participantele la Euro 2024.
Concret, Rusia va înfrunta Serbia în primăvara anului viitor, pe 21 sau 22 martie, într-o partidă amicală care va avea loc pe Gazprom Arena din Sankt Petersburg. Aceasta are o capacitate de 67.000 de locuri și trebuia să găzduiască finala Champions League din 2022.
Relațiile tradiționale de prietenie dintre cele două țări nu mai reprezintă un secret pentru nimeni. Potrivit Federației de Fotbal a Rusiei, UEFA și-a dat acordul pentru disputarea meciului.
„Meciul contra Serbiei era programat pentru martie și se va juca în martie. Am semnat o înțelegere. Am primit permisiunea de la UEFA”, a declarat președintele forului, Aleksandr Dyukov, admițând, însă, că „orice se poate întâmpla”.
Serbia va fi astfel prima selecționată europeană care va merge în Rusia după izbucnirea războului din Ucraina. Sub efectul sancțiunilor dictate de FIFA și UEFA, elevii lui Valeri Karpin au bifat doar partide amicale împotriva unor reprezentative precum Irak, Camerun, Cuba, Kârgâzstan, Tadjikistan, Uzbekistan, Iran, Qatar sau Kenya.
În altă ordine de idei, Federația Rusă a luat deunăzi decizia finală cu privire la forul sub egida căruia va evolua în continuare. Nu va părăsi UEFA, deși amenința să facă acest pas și să se alăture Confederației Asiatice (AFC).
„Am decis să nu plecăm (n.r. de la UEFA) către Asia. Toată lumea a susţinut această hotărâre în unanimitate”, a declarat vicepreşedintele RFS Ahmed Aidamirov. De asemenea, Mihail Gherşkovici, membru al comitetului executiv al forului, a explicat motivul pentru care s-a votat astfel: „nu există garanţii de la FIFA privind acceptarea unei asemenea schimbări”.
Cluburile ar fi simțit din plin efectele trecerii sub umbrela AFC, în special din punct de vedere financiar. Trebuie spus, însă, că accesul lor în competițiile organizate de UEFA este în continuare interzis.
„Noi am hotărât să continuăm contactele cu UEFA. Vom vedea cum va evolua situaţia anul viitor”, a mai spus Gherșkovici pe marginea subiectului.