Rusia a fost exclusă oficial din barajul pentru Cupa Mondială, se arată într-un comunicat făcut de FIFA. Forul mondial anunțase încă de pe 28 februarie că țara condusă de Vladimir Putin va fi exclusă din toate competițiile internaționale, însă acum a venit cu o precizare oficială cu privire la barajul pe care Rusia trebuia să îl dispute în compana Poloniei, în drumul către Campionatul Mondial.
FIFA a anunțat, marți, prin intermediul unui comunicat oficial, că Rusia a fost exclusă din barajul pentru Cupa Mondială. Decizia nu este una surprinzătoare, deoarece pe 28 februarie forul mondial anunțase că echipele de club și naționala Rusiei au fost excluse din toate competițiile internaționale.
Însă, în ceea ce privește barajul pentru Mondial, lucrurile au rămas în ceață. Rusia trebuia să înfrunte Polonia în semifinalele play-off-ului, urmând ca echipa învingătoare să întâlnească în finală câștigătoarea dintre Suedia și Cehia. Astfel, FIFA a confirmat faptul că Polonia va câștiga la „masa verde” partida cu Rusia și va merge direct în finala barajului.
Ca urmare a deciziei din 28 februarie 2022 luată alături de Comitetul Executiv UEFA de a suspenda toate echipele din Rusia de la participarea competițiilor organizate de FIFA și UEFA, Comitetul Organizatoric FIFA a decis ca Polonia să se califice direct în finala play-off-ului B care va avea loc la data de 29 martie 2022 și unde se va duela cu câștigătoarea partidei dintre Suedia și Cehia”, a transmis FIFA.
De asemenea, un alt anunț important făcut de FIFA a fost cu privire la partida pe care Ucraina și Scoția o vor disputa tot în semifinalele play-off-ului pentru Mondial.
Conform forului mondial, duelul care trebuia să se dispute pe 24 martie va fi amânat pentru luna iunie. De asemenea, aceeași decizie se va aplica și pentru partida Țara Galilor – Austria.
În această seară, Comitetul Organizatoric FIFA a luat mai multe decizii cruciale în legătură cu play-off-ul de calificare la Cupa Mondială de la Qatar, în urma consultărilor cu UEFA, dar și cu federațiile membre.
La data de 3 martie, Federația Ucraineană de Fotbal s-a adresat FIFA pentru o reprogramare a meciului din calificări din cauza imposibilității de a organiza atât deplasarea, cât și antrenamentele echipei în circumstanțele actuale.În urma consultărilor cu UEFA și cu cele patru federații participante în play-off-ul A din calificări, am ajuns la un acord anonim ca în spirit de solidaritate să acceptăm această cerință. Meciul dintre Scoția și Ucraina, programat inițial la data de 24 martie 2022, va fi amânat pentru luna iunie și, în consecință, meciul dintre Țara Galilor și Austria va fi, de asemenea, amânat”, a mai transmis FIFA.