La aproape o lună de la dispariția sa, iese la iveală scrisoare secretă a lui Maradona, scrisă de fostul mare fotbalist pe data de 13 octombrie.
În scrisoarea secretă, marea legendă argentiniană îi transmite avocatului său, în cele mai mici detalii, cum dorește să fie înmormântat, conform ziarului portughez A Bola. Această scrisoare, care pune decesul fostului fotbalist într-o nouă lumină, vine la doar două zile după ce medicul său personal sugerase că Diego s-ar fi sinucis.
După o analiză grea, vreau să îmi exprim dorința ca, după ce o să mor, corpul meu să fie îmbălsămat și să fie expus într-un muzeu, înconjurat de foarte multe trofee, obiecte personale și cât mai multe amintiri posibile.
Vestea bună pentru fanii lui Diego Armando Maradona este că dorința pe care acesta și-a pus-o în scrisoarea secretă are mari șanse să devină realitate. Proiectul îi aparține bijutierului Boby Chemmanur, cel care a fost artizanul aducerii lui Maradona în India, în urmă cu 8 ani. Acesta are în plan să includă în muzeu o statuie cu ”Mâna lui Dumnezeu”, celebra fază în care „El Pie D’Oro” marcat acel gol cu mână în poarta Angliei, în sferturile de finală ale Campionatului Mondial 1986, când Argentina a devenit campioana lumii. Mai rămâne de văzut unde va fi amplasat muzeul. Cele mai vehiculate locații fiind orașele indiene Kolkata și Kerala.
Alfredo Cahe, fost doctor personal al lui Diego Armando Maradona, a venit cu o ipoteză șocantă. Acesta susține că „El Pibe d’Oro” s-a sinucis. Ipoteza șocantă a fost lansată în timpul emisiunii Confrontados, la postul TV argentinian Canal 9. Conform lui Cahe, Maradona era obosit și nu mai avea dorința de a-și continua viața.
Ultima oară l-am văzut în viață la clinica Olivos, unde fusese operat. Era sedat și dormea. Nu am putut să vorbesc cu el, cu psihologul sau cu psihiatrul. Pur și simplu, mi-au închis ușa în față. Când m-am dus să-l văd a doua oară, se sinucisese. Cred că s-a sinucis pentru că se săturase de tot ce îl înconjura. Tot ce s-a întâmplat a dus la sinucidere. Una dintre asistentele care au stat cu el până la sfârșit mi-a spus: ‘Nu mai voia să trăiască. Era obosit’, a povestit medicul Alfredo Cahe.