Se anunță iureș la Croația-Brazilia. Antrenorul europenilor, anunț războinic înainte de sfertul de finală al Campionatului Mondial

Olteanu Ștefan 06.12.2022, 16:02
Se anunță iureș la Croația-Brazilia. Antrenorul europenilor, anunț războinic înainte de sfertul de finală al Campionatului Mondial

Zlatko Dalic (56 de ani) privește cu optimism către sfertul de finală care o va avea în prim-plan pe selecționata antrenată de el, Croația – Brazilia.

Zlatko Dalic nu se teme înainte de Croația – Brazilia

Croația s-a calificat, luni, cu ceva emoții, în sferturile de finală de la Campionatul Mondial, iar selecționata antrenată de Zlatko Dalic va da peste cel mai dificil adversar posibil, Brazilia.

În optimi, Croația a eliminat Japonia la loviturile de departajare, după ce portarul Dominik Livakovic a avut o prestație remarcabilă. Acesta a parat trei lovituri ale niponilor și i-a permis Croației să obțină calificarea.

În ciuda faptului că s-a chinuit serios împotriva Japoniei, dar și că va întâlni favorita turneului în sferturi, selecționerul Zlatko Dalic a avut o declarație războinică.

„Vom aștepta Brazilia și nu ne vom preda. Vom da tot ce putem și vom juca din suflet. Această generație este una rezistentă, care nu se dă bătută și reflectă spiritul poporului croat, care a trecut prin atât de multă durere.

Echipa națională a Croației aduce atât de multă mândrie și bucurie oamenilor noștri. Le oferim încredere că ziua de mâine poate fi mai bună.

Suntem o generație nouă de fotbaliști croați. 18 dintre ei nu au fost la Cupa Mondială din Rusia. Și le-am spus: „Asta este șansa voastră de a face istorie!”. Am făcut-o, noii jucători au șansa lor.

Întotdeauna spun același lucru, nu subestimați poporul croat! Dacă o faceți, veți regreta. Vom merge până la capăt”, a declarat Zlatko Dalic, după Croația – Japonia.

Ce a declarat căpitanul Luka Modric

Căpitanul Luka Modric a fost ceva mai rezervat în declarații. Mijlocașul celor de la Real Madrid s-a concentrat exclusiv asupra duelului câștigat în fața Japoniei și a lăsat de înțeles că echipa avea nevoie de puțin dramatism:

„Putem spune că era nevoie de un pic de dramatism… Suntem mai mult decât fericiți pentru că ne-am calificat în sferturile de finală. A fost un meci dificil, contra unei echipe foarte aspre. Aleargă mult și sunt foarte buni din punct de vedere fizic.

N-a fost deloc ușor. Nu am jucat la nivelul nostru obișnuit. Dar am arătat caracter și am revenit pe tabelă. Iar Livi (n.r. – Dominik Livakovic) a făcut un miracol. A fost un meci foarte greu, epuizant”, a declarat și Luka Modric.

Partida Croația – Brazilia e programată vineri, 9 decembrie, de la ora 17:00. Câștigătoarea dintre cele două o va întâlni în semifinale pe învingătoarea din duelul Olanda – Argentina, programat tot vineri, dar de la ora 21:00.

S-au dezlănțuit jucătorii Croației după ce au ajuns în sferturile Campionatului Mondial din Qatar.

Urmăriți Playsport.ro și pe